Suedia preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE
1 ianuarie 2023Noul guvern minoritar suedez, alcătuit din moderaţi, creştin-democraţi şi liberali, care necesită colaborarea formaţiunii de extremă dreaptă Democraţii Suedezi, preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene de la Cehia. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, urmările sale pentru securitate şi aprovizionarea cu energie a întregii Europe, întărirea capacităţilor militare şi mai multă independenţă de lanţurile de aprovizionare din afara Europei rămân teme principale şi pentru preşedinţia suedeză a Consiliului UE. Guvernul suedez va conduce aproximativ 1500 de conferinţe în cele mai diverse foruri ale UE şi va purta nenumărate negocieri pentru identificarea unor soluţii de compromis între statele membre, Comisia Europeană şi Parlamentul European.
Premierul suedez Ulf Kristersson a afirmat în declaraţia sa guvernamentală din decembrie că războiul va domina preşedinţia suedeză a Consiliului UE. "Pe de-o parte ştim precis ce avem de făcut: trebuie să menţinem unitatea europeană în privinţa sprijinului acordat Ucrainei. Trebuie de asemenea să asigurăm resurse pentru reconstrucţie, să impunem dreptul internaţional şi să pregătim calea pentru aderarea Ucrainei, ţară candidată, la UE. Pe de altă parte, nu avem habar ce ne rezervă viitorul. Ce se va întâmpla la un an de la invazie? La primăvară? La vară? Suedia va fi pregătită să acţioneze rapid şi hotărât", a anunţat conservatorul Kristersson.
Un partener de guvernare eurosceptic
Pe fundalul războiului, alte teme cum ar fi protecţia climei, politica pentru migraţie şi aderarea la UE a statelor din Balcanii de Vest, au pierdut din importanţă. Cu aceste teme, noul premier, care şi-a început mandatul în octombrie, după alegerile parlamentare, nu şi-ar putea asigura simpatia partenerilor săi neîndrăgiţi de guvernare, Democraţii Suedezi, de extremă dreaptă. Şeful acestei formaţiuni, Jimmie Åkesson, care a obţinut 20 la sută din voturi, dar nu a fost admis în nicio coaliţie guvernamentală, urmăreşte o politică dură anti-imigraţie şi critică UE, afirmând că este rădăcina tuturor relelor. Prin asta, Democraţii Suedezi sunt aliaţii naturali ai altor guverne naţionaliste de dreapta din UE, cu precădere cele din Ungaria şi Italia.
Premierul suedez a anunţat că ţara sa va sprijini în continuare statul de drept în toate ţările membre. Dar procedurile corespunzătoare îndreptate împotriva Ungariei şi Poloniei vor avansa "moderat", a anunţat el. Democraţii Suedezi sunt strict împotriva unor măsuri punitive la adresa Ungariei, cum ar fi blocarea fondurilor europene, care se practică în premieră. Eurodeputatul ecologist Jacob Dalunde, al cărui partid se află în Suedia în opoziţie, se îndoieşte de strategia viitoarei preşedinţii suedeze a Consiliului European. "Faptul că Kristersson continuă să afirme că el şi guvernul său vor fi în stare să protejeze statul de drept, în timp ce se bizuie pe Democraţii Suedezi, este şi naiv şi periculos", a declarat el pentru portalul de ştiri "Euractiv".
Mai multă independenţă economică
Executivul suedez vrea să obţină progese măcar în unele domenii economice. Concret, premierul Ulf Kristersson a anunţat că industria auto europeană ar trebui sprijinită pentru trecerea la propulsie electrică. Concomitent, trebuie redusă dependenţa de furnizori şi subansamble din Asia. Kristersson a anunţat de asemenea că nu acceptă subvenţiile inechitabile acordate de SUA industriei proprii. "În timpul preşedinţiei sale, Suedia va pune accent pe munca în favoarea unui mediu european de producţie a semiconductorilor. Sună tehnic şi asta şi este. Dar este absolut necesar, dacă vrem să ne electrificăm complet flota de vehicule", a declarat premierul în Parlamentul de la Stockholm.
Crima organizată - o mare problemă în Suedia
Suedia nu-şi începe preşedinţia cu un optimism exagerat, fiindcă are şi acasă o sumedenie de probleme de rezolvat. În mesajul său de Crăciun, Ulf Kristersson a prezentat o imagine sumbră a ţării sale, care suferă mai ales din pricina criminalităţii unor clanuri de străini. "În străinătate Suedia este percepută în general ca o ţară paşnică şi armonică", a declarat prim-ministrul. Dar această imagine nu mai este corectă. Până la mijlocul lunii decembrie poliţia suedeză a înregistrat 378 de recurgeri la arme de foc, soldate cu moartea a 60 de oameni. În ţările învecinate numărul unor astfel de incidente a fost mult mai mic. În Danemarca au fost împuşcate mortal patru persoane, în Finlanda două. În Södertälje, o suburbie a Stockholm-ului, au fost împuşcate în 2022 atâtea persoane cât în întreaga Londră, a mai afirmat premierul. Tineri imigranţi se împuşcă între ei, într-un cadru de crimă organizată. Din pricina acestei probleme de securitate şi a numeroaselor omucideri, Democraţii Suedezi au şi obţinut un rezultat atât de bun la urne.
În paralel cu munca sa în favoarea UE, Suedia va avea de lucru în anul ce vine în domeniul propriei sale securităţi. Turcia blochează în continuare admiterea Suediei şi Finlandei în NATO, afirmând că cele două ţări scandinave oferă protecţie unor terorişti kurzi. Suedia a făcut Ankarei concesii şi vrea să extrădeze în Turcia persoanele acuzate. Dar asta nu-i este de ajuns preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, după cum a anunţat el în decembrie. Totuşi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, crede că Suedia va fi admisă în NATO în noul an. Numai data exactă încă nu se cunoaşte, a afirmat el într-un interviu realizat la cumpăna dintre ani.