SUA: Susţinătorii lui Trump au luat cu asalt Capitoliul
Preşedintele încă în exerciţiu al SUA, Donald Trump, i-a tot instigat pe suporterii săi, urmarea fiind protestele violente ale acestora lansate miercuri asupra clădirii Capitoliului, inima democraţiei SUA.
Protestatarii devin tot mai agresivi
Numărul suporterilor fanatici ai lui Trump, sosiţi la Capitoliul din Washington, a tot crescut pe parcursul zilei. În prima fază, forţele de securitate au reuşit să-i ţină la distanţă pe protestatari.
Primele ciocniri
În timp ce în camerele reunite ale Congresului urma să fie confirmată oficial victoria în alegerile prezidenţiale din noiembrie trecut a democratului Joe Biden, au început să se adune în faţa clădirii Capitoliului adepţii revoltaţi ai preşedintelui Trump. S-au produs deja primele ciocniri dintre trumpişti şi forţele de securitate care încercau să-i ţină pe aceştia la distanţă.
Poliţia se străduieşte să facă faţă asaltului
Mulţimea devine tot mai violentă şi poliţiştii fac eforturi în a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în clădire. Câţiva dintre ei reușesc să intre în Capitoliu.
Trumpişti dezlănţuiţi
Dintre demonstranţi, câţiva reuşesc chiar să pătrundă până în faţa uşilor Senatului.
În apărarea ultimului bastion
Forţele de securitate depun eforturi pentru a-i ţine în frâu pe revoltaţi. Politicienii reuniţi în Senat sunt evacuaţi şi aduşi în siguranţă.
Un protestatar pătrunde totuşi în sală
Unul dintre suporterii lui Trump reuşeşte să treacă de cordonul forţelor de ordine şi ajunge, sărind din tribună, în sala plenară.
Opriţi de armele forţelor de ordine
Imagini similare şi în cealaltă aripă a Capitoliului. Manifestanţii violenţi încearcă să pătrundă şi în Camera Reprezentanţilor. Membrii serviciului de securitate îndreaptă pistoalele asupra lor pentru a-i opri.
Ajung până şi în birourile deputaţilor
Suporterii lui Trump pătrund tot mai adânc în clădirea Capitoliului, până în birourile deputaţilor.
Situaţia scapă de sub control
Unul dintre demonstranţii dezlănţuiţi ia, în chip de trofeu, pupitrul preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. Nimeni nu-l opreşte.
Se împart măşti de gaze
Sălile plenare sunt evacuate. Câţiva dintre deputaţi se ascund printre rândurile de scaune. Un reporter relatează că se împart deja măşti de gaze pentru a-i proteja de gaze lacrimogene.
Gaze lacrimogene pe Capitol Hill
Forţelor de ordine nu le rămâne de ales altceva şi recurg la gaze lacrimogene pentru a potoli mulţimea.
Mobilizare masivă a forţelor de securitate
Forţele de poliţie primesc întăriri substanţiale din partea Gărzii Naţionale. Primăria anunţă interdicţia de circulaţie între orele 18 şi 6 dimineaţa. Aşa se calmează încet-încet situaţia.