Cum schimbă războiul viața profesională

Experiențele de război pot avea consecințe de amploare asupra vieții profesionale a celor afectați și nu de puține ori ies la lumină abia către sfârșitul carierei profesionale. Acesta este rezultatul unui nou studiu al Institutului Kiel pentru Economie Mondială (IfW), care a evaluat date privind răniți, prizonieri și persoane strămutate din al Doilea Război Mondial.

„Din rezultatele cercetării noastre pot fi trase și învățăminte pentru războiul din Ucraina. De exemplu, despre ce îi așteaptă pe veteranii de război în viața profesională sau despre integrarea persoanelor strămutate pe piața muncii”, spune economistul Sebastian Braun, coautor al studiului. A examinat, împreună cu colegul lui economist Jan Stuhler, consecințele războiului pentru bărbați din Germania de Vest, născuți între 1919 și 1921, care, în proporție de 95 la sută, au luptat în război. Studiul a analizat și persoane strămutate care aveau între doi și 60 de ani la sfârșitul războiului.

„În ceea ce privește carierele, persoanele strămutate au avut inițial o perioadă mai grea”, a explicat Braun pentru DW. Au avut dificultăți, după încheierea războiului, să reintre pe piața muncii. „Abia odată cu accelerarea așa-numitului miracol economic s-au diminuat decalajele dintre germanii strămutați din estul Europei și populația nativă din Germania de Vest”. Veniturile acumulate pentru la bătrânețe au fost, de asemenea, mult reduse în cazul celor expulzați din est, mai ales că nu au mai avut nici proprietățile lăsate în urmă la strămutare.

„Pe de altă parte, soldații cu handicap de război suferă semnificative degradări ale sănătății, cu precădere la bătrânețe”, adaugă Braun. Studiul arată că în cazul răniților, munca remunerată scade odată cu înaintarea în vârstă, pentru că problemele de sănătate devin tot mai evidente.

Soldații cu handicap grav, adică persoanele cu amputații sau cei care au rămas orbi în urma războiului, și-au găsit inițial un loc de muncă după întoarcerea din război, mai rar în profesii solicitante fizic. Dar „problemele lor de sănătate au apărut chiar mai devreme și s-au agravat mai repede, astfel că de pe la 50 de ani încep să nu mai poată munci”, afirmă economistul. Trebuie spus că, în Germania, pierderile financiare suferite de victimele războiului prin scăderea capacității de muncă au fost aproape în întregime compensate prin pensii.

„În contextul războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei, ne așteptăm ca răniții ruși și ucraineni să se întoarcă pentru o vreme pe piața muncii, imediat după încetarea ostilităților, dar să își piardă abilitățile profesionale când se vor apropia de vârsta de pensionare”, explică Braun.

Consecințele psihologice erau un subiect tabu

Potrivit datelor evaluate, militarii au fost întrebați și despre consecințele psihologice ale războiului. Braun spune că aproape nimeni nu a declarat că ar suferi de depresie. „Este posibil să fi fost un subiect tabu în anii 1980, când a fost realizat sondajul pe care se bazează studiul nostru. Prin urmare, ne concentrăm asupra suferințelor fizice, cum ar fi răni prin împușcare, degerături sau amputații”.

În grupul de bărbați născuți între 1919 și 1921, subiecți ai studiului amintit, aproape doi din trei au fost prizonieri de război timp de cel puțin șase luni, unii dintre ei chiar pentru mulți ani, după încheierea războiului. Detenția le-a scurtat durata de viață cu o medie de peste doi ani. Au avut mult mai puțin succes în locurile lor de muncă decât foștii soldați care nu au fost capturați. Cei care au fost prizonieri de război au început să lucreze mai târziu și s-au pensionat, în medie, cu șase luni mai târziu - probabil pentru a compensa pierderile anterioare.

Pe lângă pierderea avutului personal şi a locurilor natale, deportații din est au fost nevoiți să se lupte și cu alte dezavantaje. Uneori nu au găsit locuri de muncă decât în profesii mai solicitante și au avut dificultăți în a-și face o avere. Femeile strămutate au fost adesea în imposibilitatea de a se încadra. „Acest lucru s-a datorat în principal șomajului ridicat din perioada postbelică dar și discriminării femeilor pe piața muncii”, afirmă Braun. A avut prioritate integrarea bărbaților refugiați și mai ales a soldaților care se întorceau din război. „În general, angajarea femeilor căsătorite, în anii 1950, era încă asociată cu un stigmat enorm, iar imaginea bărbatului susținător era norma socială”.

„Concluziile noastre sugerează că politicienii ar trebui să-i sprijine pe veteranii de război la sfârșitul vieții lor profesionale, chiar dacă aceștia și-au găsit drumul înapoi pe piața muncii imediat după încheierea războiului”, punctează Braun. „În plus, este importantă integrarea rapidă a persoanelor strămutate pe piața muncii și în sistemul de învățământ. O atenție deosebită ar trebui acordată tinerilor în tranziția de la școală la formarea profesională, dar și grupurilor dezavantajate pe piața muncii.”