1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
ConflicteUcraina

Soldații ruși dârdâie de frig pe front

24 noiembrie 2022

Lipsa de instruire, indisciplina și logistica deficitară a trupelor ruse recent mobilizate le oferă un mare avantaj tactic forțelor Kievului.

https://p.dw.com/p/4JyxR
Rusia Kostroma | Rezerviști ruși mobilizați
Rezerviști ruși recent mobilizațiImagine: /Russian Defence Ministry/TASS/dpa/picture alliance

Serghei Cerevati, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat că trupele mobilizate ale Rusiei din regiunea estică Donbas nu mai au încotro și sunt nevoite să aprindă focuri pentru a se încălzi, expunându-și astfel pozițiile, relatează Newsweek.

"Nou mobilizații, care n-au fost bine instruiți cum să se camufleze și să-și ascundă pozițiile și au și muniție puțină, aprind focuri, fumează în tranșee, dezvăluindu-și pozițiile pentru artileria forțelor armate ale Ucrainei", a spus Cerevati, citat de site-ul Liga Novini.

Oficialul a adăugat că soldații ruși poartă haine de proastă calitate și încălțăminte nepotrivită pentru vremea rece, iar pe măsură ce tot mai mulți bărbați mobilizați sunt trimiși pe front, sunt folosite tot mai multe echipamente vechi și necorespunzătoare.

Ministerul rus al Apărării a anunțat pe 31 octombrie că a încheiat mobilizarea parțială a 300.000 de bărbați. Președintele Vladimir Putin a spus că în jur de 80.000 de cetățeni ruși mobilizați au fost trimiși până acum în Ucraina, din care 50.000 iau parte la lupte.

Cerevati a precizat că forțele ruse și-au redus atacurile în regiunea Donbas din cauza înrăutățirii vremii.

Într-o înregistrare video postată pe Twitter se văd mai multe camioane care transportă pe liniile frontului boxe din beton pentru adăpostirea soldaților.

Ministerul britanic al Apărării a anunțat săptămâna trecută că venirea iernii va crește provocările cu care ruşii se vor confrunta, afectându-le și mai mult moralul scăzut. "Iarna va aduce o schimbare a condițiilor de luptă pentru forțele ruse și ucrainene. Schimbări precum scurtarea duratei luminii, scăderea temperaturilor și vremea vor ridica provocări pentru soldații care luptă", se arată într-un raport al instituției care menționează că toate deciziile pe care statul major rus le va lua vor ține cont de începutul iernii.

Atât Rusia, cât și Ucraina își vor reduce atacurile, iar pozițiile defensive vor fi mai statice din cauza reducerii luminii naturale la doar nouă ore pe zi, comparativ cu 15-16 ore în toiul verii.

Pe măsură ce temperaturile vor scădea de la media de 13 grade Celsius din septembrie - noiembrie la zero grade în decembrie - februarie, trupele vor fi mai puțin dispuse să lupte, îndeosebi noaptea, iar soldații neechipați corespunzător pentru iarnă vor suferi de frig.

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat pentru Reuters, pe 10 noiembrie, că iarna va avea un impact uriaș asupra războiului.

"Este principalul obstacol pentru toate campaniile militare. Dacă plouă, trebuie să stai, fiindcă nu poți folosi vehiculele blindate sau transportoarele. Poți să le folosești doar pe cele cu șenile. Dacă ninge, același răspuns. Dacă nu ninge, dar e ger… pământul e tare, poți folosi vehicule cu roți. Deci totul depinde de condițiile vremii în următoarea fază a campaniei", a spus el.

Citiți articolul integral pe Spotmedia.ro.