1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Opinie Spotmedia.ro: Pata de ulei

10 aprilie 2024

Suntem la linia de start a campaniei, probabil, cea mai lipsită de speranță reală, o campanie care marchează abdicarea cvasi-generală de la principii și valori intens promovate ani de zile.

https://p.dw.com/p/4ecL8
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă
Liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae CiucăImagine: Cristian Ștefănescu/DW

Realismul politic a devenit sinonim cu cinismul extrem, demagogia și ipocrizia s-au întins ca pata de ulei și cine îndrăznește să remarce goliciunea împăraților este pus la zid ca trădător vândut dușmanului.

Cele două mari alianțe de pe scena politică și ofertele lor sunt, după cum remarcau Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi, dovada că ultimele standarde au căzut. Politicianismul ipocrit e generalizat.

„Sacrificiul” PSD-PNL

PSD și PNL „se sacrifică” pentru țară în coaliția de guvernare și electorală care marchează practic decesul liberalismului.

PNL este un partid distrus de subordonarea intereselor personale ale lui Klaus Iohannis, emasculat sistematic, condus de garnituri tot mai inadecvate, pe alocuri caricaturale. Este doar anexa care asigură majoritatea unei guvernări pesediste.

Dacă ar fi o guvernare bună, nici măcar nu ar fi neapărat o tragedie. Dar este o guvernare care distruge șansele de dezvoltare pe termen lung ale României prin crearea unor imense dezechilibre de toate felurile: economice, demografice prin exodul masiv, morale.

Cifrele sunt relevante, am să menționez aici doar inflația de departe cea mai mare din UE și imensitatea aparatului bugetar, al patrulea, din punctul de vedere al costului, din Europa.

Se sacrifică în lupta cu extremismul. Aiurea! Ceea ce crește în România este un populism frustrat și furibund, generat de viața tot mai proastă a omului de rând și de lipsa totală de încredere în partidele tradiționale și în instituțiile statului.

Antieuropenismul și suveranismul sunt provocate tot de discursul Puterii, care a aruncat în cârca CE vina pentru toate eșecurile incompetenței și corupției autohtone.

Au generat populismul și suveranismul și le convine de minune că pot invoca un pericol care să le justifice acțiunile menite strict, dar strict menținerii la putere cât mai mult cu putință, cu orice preț. Și nu pentru o viziune, nu pentru un proiect, ci pentru beneficiile puterii.

USR, calea ușoară și mediocră

De partea cealaltă, alianța opoziției proeuropene ADU reprezintă o trădare a celor care chiar au crezut în politica nouă, în reformă, în efortul de a construi ceva curat. USR s-a înfrățit cu tot felul de personaje dubioase ale politicii tradiționale din FD si PMP.

Este teribil să rânjești pe afișe alături de Olguța Vasilescu și Claudiu Manda, dar nu e cu nimic mai glorios să te înfrățești cu Alin Nica, ministrul Grindă sau Claudiu Palaz.

USR a ales calea facilă de a mai adăuga niște procente ale unor expirați politic în loc să crească natural muncind pe brânci și păstrându-și principiile. S-au bucurat pentru 3-4 procente și au ratat multe altele, care le-ar fi venit de la oameni care așteptau o ofertă cu adevărat nouă și reformistă.

Este descumpănitor să o scoți pe Elena Lasconi de pe liste, după scandalul “referendumul lui Dragnea”, dar să faci alianță cu cei care au susținut asumat referendumul cu pricina.

Totul împotriva PSD! Dar nu numai asocierea cu PSD compromite. Compromite asocierea cu orice formă de pesedism. Am mai spus-o, nu văd de ce Antonel Tănase de la ADU e mai bun decât Marian Neacșu de la coaliție, de exemplu. 

Mă bucur că REPER a reușit să strângă semnăturile și va candida, pentru că a avut curajul de a înfrunta alegerile fără genul acesta de artificii dezgustătoare. Că va trece sau nu pragul rămâne de văzut (iar acesta nu este sub nicio formă un îndemn de a vota acest partid), dar e de remarcat că s-a expus pe cont propriu.

Cât despre “penalii” de pe liste, am ajuns la ironia ca cei mai puțini să fie ai PSD. PNL și ADU nu mai au nicio rezervă să defileze cu ei. Penalii noștri sunt victimele unor instituții rele, penalii lor sunt ticăloșii prinși de instituții vrednice.

Soluția nu e la partide

Dar vina nu este a partidelor. Scopul lor este să obțină voturi și fac ceea ce reprezintă rețeta de succes ca să le obțină. Deci, în mod evident, există încă destui alegători care acceptă o astfel de ofertă, o validează, după cum am mai spus, unii - captivi ai firimiturii aruncate de la putere, alții - captivi ai răului mai mic.

În ritmul acesta, masa alegătorilor se va contracta de la scrutin la scrutin, cu excepția momentelor de vot negativ furios, un trend pe care îl vedem deja la tineri, în recentul sondaj IRES. Iar această retragere din jocul electoral a majorității erodează democrația ca nimic altceva.

Repet, soluția nu trebuie așteptată de la partide, ele se adaptează rapid la rețetele de succes. Soluția este la electorat, la exigențele lui, la ceea ce pretinde el și la felul în care se face auzit. 

Citiți pe Spotmedia.ro comentariul semnat de Ioana Ene Dogioiu.