O firmă din București, listată la Bursa din New York
22 aprilie 2021Exact în urmă cu un an era declarată cea mai bună companie de tehnologie și se clasa pe locul 2 în topul Financial Times 1000, după ce în 2018 depășea valoarea de piață de un miliard de dolari, în premieră pentru un start-up din România.
Dar puțini știu că UiPath (NYSE:PATH) a pornit într-un mic apartament din București în drumul său spre succes, arată Economedia.ro.
Daniel Dines, co-fondator și CEO UiPath: "Ziua de astăzi marchează o etapă majoră pentru UiPath. În urmă cu șase ani, compania noastră era formată din 10 persoane care lucrau într-un mic apartament din București. Acum, suntem o afacere multinațională care operează în aproape 30 de țări și una dintre companiile de enterprise software cu cea mai rapidă creștere din istorie. Sunt, de asemenea, incredibil de mândru că suntem prima companie născută în România care se listează la bursă pe New York Stock Exchange."
De remarcat că această companie de succes a înregistrat pierderi în ultimii doi ani, deci nu ar fi putut beneficia de ajutor de stat pentru IMM-uri în România, de exemplu, conform reglementărilor în vigoare, în caz că ar fi avut nevoie.
La Bursa din New York, UiPath tocmai a reuşit să vândă 23,89 milioane de acţiuni la preţul de 56 dolari per acţiune, deci a strâns 1,34 de miliarde de dolari într-o zi.
Citiți articolul pe Spotmedia.ro.