SOS Méditerranée a primit Premiul Nobel Alternativ
28 septembrie 2023În fiecare an, mii de oameni mor în Mediterana în timp ce încearcă să ajungă în Europa. Estimările Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați arată că numai în 2022 peste 2.400 de persoane au murit. Însă aceste cifre sunt departe de a fi precise. Este deci de presupus că, fără organizația non-profit SOS Méditerranée, cifra ar fi probabil mai mare. Potrivit propriilor sale date, organizația a salvat peste 36.000 de persoane aflate în pericol pe mare, de la începutul operațiunilor sale.
Salvatorii atrag atenția asupra crizei umanitare
Astăzi, joi, organizația umanitară va fi onorată cu premiul Right Livelihood Award, cunoscut și sub numele de "Premiul Nobel Alternativ". Fundația din spatele acestui premiu onorează anual persoane și organizații angajate în favoarea păcii, a sustenabilității și a unei lumi mai echitabile. SOS Méditerranée nu numai că salvează vieți, ci și reamintește în mod constant opiniei publice și instituțiilor europene de criza umanitară din Mediterana, subliniază fundația. Or, tocmai inacțiunea acestora a jucat un rol în crearea SOS Méditerranée.
Aceasta după ce, în octombrie 2014, misiunea navală italiană "Mare Nostrum", care salvase imigranți din Mediterana, a fost suspendată. Misiunile ulterioare, organizate de UE, au încercat să combată activitățile contrabandiștilor, nu să ajute persoanele aflate în dificultate pe mare. Practic, după încheierea misiunii "Mare Nostrum", SOS Méditerranée a dorit să compenseze ceea ce autoritățile publice neglijau, respectiv să își facă datoria de a salva oameni pe mare.
Să nu lăsăm vocile celor salvați să fie reduse la tăcere
Inițiativa a fost lansată în 2015 de căpitanul german Klaus Vogel și antropologul francez Sophie Beau. Proiectul, care s-a dorit a fi european, a reunit persoane din Franța, Italia, Germania și Elveția. Organizația se definește ca "organizație europeană de salvare umanitară pe mare în Marea Mediterană". Din 2019, nava "Ocean Viking" navighează pe Mediterana pentru organizația umanitară. Filiala germană s-a retras din asociația europeană a SOS Méditerranée la începutul anului 2022 și operează propria navă de salvare, "Humanity 1", sub numele SOS Humanity.
Într-un interviu acordat ziarului berlinez "Tagesspiegel" în iulie 2021, Klaus Vogel a subliniat că, la momentul fondării SOS Méditerranée, nutrea speranța de a zgudui lumea politică prin inițiative ale societății civile.
În ultimii ani însă, salvarea pe mare a fost sever restricționată de către administrațiile publice, această sarcină fiind preluată de organizațiile private de salvare, precizează Agenția ONU pentru refugiați. În același timp, misiunile de salvare pe mare relatează că apar în mod regulat dificultăți în relațiile cu instituțiile publice.
Caroline Abu Sa'da, de la biroul elvețian al SOS Méditerranée, s-a arătat încântată de acordarea premiului, despre care afirmă că va contribui la atragerea atenției asupra situației a mii de persoane care își riscă viața fugind. Acesta chiar este unul dintre obiectivele SOS Méditerranée, spune ea, respectiv de a nu permite ca vocile oamenilor salvați să fie reduse la tăcere.
Recompensați anul acesta vor fi și medicul ghanez Eunice Brookman-Amissah, care luptă pentru dreptul femeilor la avort în condiții de siguranță, activista de mediu kenyană Phyllis Omido, precum și organizația de protecție a naturii din Cambodgia, Mother Nature Cambodgia.