1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sondaj ARD: Germanii vor o altă politică faţă de refugiaţi

6 septembrie 2024

Nemulţumirea faţă de guvernul federal este mai mare ca oricând. Numai 16 la sută dintre germani mai dau note bune social-democraţilor, ecologiştilor şi liberalilor care alcătuiesc guvernul de la Berlin.

https://p.dw.com/p/4kLqw
Control la frontiera Germaniei cu Cehia
Migraţia şi securitatea internă îi preocupă intens pe germaniImagine: Tino Plunert/picture alliance/dpa

După atentatul islamist de la Solingen, comis cu cuţitul de un sirian care trebuia expulzat din ţară, guvernul federal a decis să înăsprească politica de migraţie şi securitate.

Au fost deja avansate numeroase propuneri. Dar în opinia conservatorilor din formaţiunile CDU şi CSU, care alcătuiesc în Bundestag cel mai numeros grup de opoziţie, planurile avansate de coaliţia de guvernământ, compusă din SPD, ecologişti şi FDP, nu sunt suficiente. Creştin-democraţii cer respingerea migranţilor la graniţe şi pun sub semnul întrebării dreptul la azil.

Controale permanente la frontiere

Disputa privind calea de urmat este urmărită cu mare interes de populaţie. În cadrul actualului sondaj ARD-Deutschlandtrend, 77 la sută din cei chestionaţi au răspuns afirmativ la întrebarea: "Avem nevoie de o politică de azil şi migraţie fundamental diferită, astfel încât la noi să vină mai puţini oameni sau nu"? Diferenţe au existat din perspectiva simpatiilor pentru un partid sau altul.

Graniţa dintre Germania şi Belgia | Control
Aproape trei sferturi din germani îşi doresc controale permanente la frontiereImagine: Christoph Hardt/Panama Pictures/IMAGO

73 la sută din repondenţi s-au declarat în favoarea unor controale permanente la frontierele Germaniei. Iar 72 la sută dintre ei s-au declarat pentru extinderea competenţelor organelor de siguranţă, de exemplu să li se permită să monitorizeze comunicaţiile electronice, între care chaturile.

În vederea realizării actualului Deutschlandtrend institutul de sondare a opiniei publice infratest-dimap a chestionat în zilele de 3 şi 4 septembrie un eşantion reprezentativ compus din 1309 germani cu drept de vot.

Pentru 48 la sută din ei tema refugiu şi imigraţie este în prezent cea mai importantă temă politică. Este cu 22 la sută mai mult decât în luna aprilie a acestui an. Pe locurile următoare se situează economia (20 la sută), inechitatea socială (12 la sută) şi schimbările climatice (tot 12 la sută).

Germania | Inundaţie în landul Baden-Württemberg
Schimbările climatice au devenit o temă marginală în GermaniaImagine: Rene Priebe/pr-video/dpa/picture alliance

Cei care îi votează pe ecologişti se simt în siguranţă în Germania

Atentatul de la Solingen nu a readus în prim plan doar tema migraţie. O amplă dezbatere se poartă şi pe tema siguranţei interne. 44 la sută din cetăţeni au declarat că nu se mai simt în siguranţă în spaţiul public. Cu şapte ani în urmă procentajul celor care nu se simţeau în siguranţă în pieţe, pe străzi şi în mijloacele de transport în comun era undeva în jurul valorii de 20 la sută.

Dar acest rezultat este subiectiv, dacă luăm în considerare simpatiile politice ale celor chestionaţi. Alegătorii ecologiştilor şi social-democraţilor se simt evident mult mai în siguranţă în Germania decât alegătorii partidelor de la extreme.

CDU şi CSU reuşesc să strângă puncte

Cele trei partide de guvernământ SPD, ecologişti şi FDP sunt considerate mai puţin competente în materie de migraţie, comparativ cu formaţiunile de opoziţie CDU şi CSU. În materie de imigraţie locul întâi este ocupat de CDU/CSU iar diferenţa dintre putere şi opoziţia creştin-democrată este şi mai evidentă în materie de economie. Concomitent, nemulţumirea faţă de coaliţia semafor a crescut în continuare. 84 la sută din cei chestionaţi sunt mai puţin sau chiar deloc mulţumiţi de activitatea guvernului federal. Acesta este cel mai ridicat procentaj de la învestirea actualului guvern, la sfârşitul anului 2021.

Cancelarul german Olaf Scholz
Cancelarul Olaf Scholz conduce cel mai nepopular cabinet din istoria R.F. GermaniaImagine: Chris Emil Janssen/dpa/picture alliance

Dar CDU/CSU reuşesc să profite prea puţin de pe urma acestei nemulţumiri. Majoritatea nu consideră că un guvern condus de creştin-democraţi ar reuşi să rezolve mai bine sarcinile şi problemele actuale. Dacă alegerile generale s-ar desfăşura acum, CDU/CSU ar obţine 33 la sută din voturi. Acesta este cel mai bun rezultat obţinut de conservatori din martie 2021 încoace, dar continuă să fie cu mult sub valorile înregistrate cu decenii în urmă.

Social-democraţii stagnează la 15 la sută din voturi iar ecologiştii ar obţine 11 la sută (-1), aceasta fiind cea mai mică valoare înregistrată de ei din martie 2018 încoace. Liberalii formaţiunii FDP ar fi votaţi în prezent de doar patru la sută din electorat (-1) şi nu ar mai fi reprezentaţi în Bundestag. Astfel, actuala coaliţie semafor nu mai întruneşte decât 30 la sută din voturi. La alegerile generale din 2021 cele trei partide au obţinut împreună 52 la sută din voturi.

Formaţiunea populistă de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) ar fi votată de 17 la sută din electorat (+1) iar Uniunea Sahra Wagenknecht (BSW), o formaţiune nouă, ar obţine opt la sută din voturi (-1). Partidul de stânga Die Linke nu ar mai fi votat decât de trei la sută din cetăţeni.

Cine să conducă CDU/CSU?

Înaintea următoarelor alegeri generale, programate să se desfăşoare pe 28 septembrie 2025, CDU/CSU trebuie să mai clarifice un lucru: cine va fi candidatul lor la funcţia de cancelar? Preşedintele CDU, Friedrich Merz, îşi doreşte şefia viitorului guvern, dar la fel de mult şi-o doreşte şi preşedintele CSU, Markus Söder, care este în prezent premierul landului Bavaria. Ambiţii în acest sens manifestă şi premierul landului Renania de Nord-Vestfalia, Hendrik Wüst, care este membru CDU. Care ar fi cel mai bun candidat în opinia germanilor?

Fiecare al patrulea crede că Friedrich Merz ar fi candidatul nimerit pentru funcţia de cancelar la alegerile din 2025. Dar rezultatele lui Hendrik Wüst şi Markus Söder sunt substanţial mai bune, chiar dacă niciunul din cei trei nu se bucură de o mare popularitate. În ce-i priveşte, simpatizanţii CDU/CSU consideră că Söder ar fi cel mai bun candidat. Cele două formaţiuni creştin-democrate au anunţat că vor clarifica acest aspect în următoarele săptămâni.

Germania | Friedrich Merz la o conferinţă de presă după o întâlnire cu cancelarul Olaf Scholz
Va reuşi Friedrich Merz să devină candidat de frunte al CDU/CSU?Imagine: Kay Nietfeld/dpa/picture alliance

Situaţie complicată în est

Merz s-ar putea poticni de situaţia din landurile Saxonia şi Turingia, unde s-au desfăşurat recent alegeri parlamentare regionale. În ambele landuri CDU vrea să formeze guvernul regional şi are nevoie de parteneri de coaliţie. Negocierile în acest sens se desfăşoară cu SPD şi BSW.

De ce se teme guvernul german de alegerile din septembrie?

În Turingia nu este suficient pentru formarea unei majorităţi. Dar potrivit unei hotărâri de partid, o cooperare cu AfD sau cu partidul Die Linke este exclusă. Ce cred cetăţenii despre asta?

Majoritatea simpatizanţilor CDU exclud posibilitatea unei cooperări cu AfD şi jumătate dintre ei nu vor o alianţă cu Die Linke. La nivelul tuturor repondenţilor, 60 la sută nu vor o cooperare dintre CDU şi AfD şi 40 la sută nu vor una între CDU şi Die Linke.

Alegeri europene în Germania - AfD pe locul al doilea

Dar în interiorul CDU creşte şi opoziţia faţă de cooperarea cu BSW. Această formaţiune nouă s-a desprins din Die Linke. Ce spun cetăţenii despre asta? Conform sondajului ARD-Deutschlandtrend, la nivelul întregii Germanii jumătate din electorat este pentru cooptarea la guvernare a BSW.

Sabine Kinkartz
Sabine Kinkartz Sabine Kinkartz, reporter DW la Berlin, scrie despre politică și economie.