1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Summitul G7: Bilanţul primei runde de convorbiri

Sabine Kinkartz, Claudia Ştefan8 iunie 2015

Politicieni de rang înalt zâmbitori, pe un fundal de vis al Munţilor Alpi. O imagine desprinsă, parcă, dintr-o reclamă. Însă nu imaginile frumoase, ci rezultatele contează.

https://p.dw.com/p/1FdHZ
Imagine: picture-alliance/dpa/M: Kappeler

Să fi fost o coincidenţă? Peste castelul Elmau, primii nori s-au strâns exact în momentul în care se încheia cea dintâi zi a summitului G7. Pe agenda primei zile de lucru a grupului celor şapte cele mai puternice naţiuni ale lumii s-au aflat economia globală, creşterea economică şi, către finalul întrevederii, comerţul mondial plus intenţia de adoptare a unor principii de bază în protecţia muncii şi standarde sociale obligatorii pentru firmele active la nivel internaţional. Întrevederea ar fi trebuit să se încheie cu probleme de politică externă - din motive lesne de înţeles.

Marele absent al reuniunii a fost preşedintele Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin n-a fost invitat după ce, în urmă cu aproximativ un an, din cauza rolului său în conflictul ucrainean, Rusia a fost exclusă de la masa negocierilor G8.

Cu toate acestea, problemele cu Putin persistă şi sunt tot mai apăsătoare pentru comunitatea internaţională. În aceşti termeni s-au exprimat chiar înaintea reuniunii la vârf din Bavaria atât cancelara Angela Merkel cât şi preşedintele american Barack Obama, premierul britanic David Cameron şi preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk.

Sancţiunile nu vor fi anulate

Tusk a dat asigurări că sancţiunile impuse Moscovei nu vor fi retrase şi s-a arătat îngrijorat de evoluţiile din Ucraina.

G7 Runder Tisch Angela Merkel Barack Obama Francois Hollande
G7, masa rotundaImagine: Reuters/M. Rehle

"Dacă cineva vrea să înceapă o discuţie despre modificarea sancţiunilor, atunci discuţia ar trebui purtată pe tema înăspririi acestora", a afirmat Donald Tusk într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prezent şi el la Elmau.

Merkel şi Obama împărtăşesc aceeaşi opinie. Sancţiunile la adresa Rusiei vor fi menţinute până când Moscova va respecta prevederile acordului de la Minsk şi integritatea teritorială a Ucrainei - a anunţat Casa Albă după o scurtă întrevedere a preşedintelui SUA cu Angela Merkel, cu puţin timp înaintea începerii oficiale a reuniunii G7.

NSA şi BND lăsate deoparte

Primul oaspete străin sosit în micuţa comunitate Krün de la poalele Alpilor a fost preşedintele Barack Obama. În ciuda scandalului legat de activitatea serviciilor secrete american şi german, reprezentanţii celor două state au reafirmat relaţiile bilaterale de prietenie. "Chiar dacă, în prezent, există unele divergenţe de opinie, America ne e prietenă, parteneră. Astăzi celebrăm una dintre cele mai puternice alianţe pe care lumea le-a avut vreodată", a declarat Angela Merkel la întâmpinarea înaltului oaspete de peste Ocean.

G7 Gipfel Schloss Elmau Merkel und Obama in Krün
Mic dejun bavarezImagine: picture-alliance/dpa/S. Kugler

Angela Merkel, soţul ei, Joachim Sauer, şi Barack Obama au luat un mic dejun tradiţional, aşezaţi la mese lungi de lemn, în mijlocul locuitorilor din Krün îmbrăcaţi în costume populare bavareze. De pe masă n-au lipsit covrigii cu sare, cârnaţii şi berea bavareză. Evident fără alcool.

Reuniunea continuă

Pe lângă problemele ivite în relaţia cu Rusia, reprezentanţii celor mai puternice naţiuni industrializate au multe de discutat. În cea de-a doua rundă de convorbiri sunt abordate subiecte precum energia şi clima, sănătatea, terorismul internaţional, politica de dezvoltare şi drepturile femeilor. Înalţi reprezentanţi din şase ţări africane şi Irak participă apoi la convorbiri în două sesiuni de lucru. După încheierea reuniunii G7 va fi prezentat un bilanţ.

Adversarii G7 sunt convinşi, însă, că întrevederile - precum cea actuală din Bavaria - nu mai produc nimic semnificativ în afară de "aer cald". În faţa centrului internaţional de presă din Garmisch-Partenkirchen, protestatarii au lansat baloane cu aer cald.

În prima zi a summitului, demonstranţii - încă destui la număr - s-au gândit să blocheze singurul drum de acces către Elmau. Jurnaliştii acreditaţi la eveniment au fost transportaţi cu elicopterele.

G7 Gipfel Schloss Elmau Proteste
ProtesteImagine: DW/S. Pabst

O parte din protestatari părăsise Garmisch încă de sâmbătă seara din cauza ploii torenţiale. Ministrul federal al Transporturilor, Alexander Dobrindt (CSU), care pe 7 iunie şi-a sărbătorit ziua de naştere fiind felicitat personal de către preşedintele Obama, s-a bucurat cu voce tare: "Ieri ploaia i-a măturat pe demonstranţi de aici, iar azi avem aşa o vreme frumoasă!"