Secretul recordului la vaccinări din Spania
9 septembrie 2021"Ne aflăm într-o situaţie de invidiat şi suntem invidiaţi pentru viteza campaniei noastre de vaccinare", a declarat cu mândrie Amós Garcia Rojas, preşedintele Societăţii Spaniole de Vaccinare (AEV), în cadrul unui interviu oferit postului spaniol RTVE.
Motivul: Spania este, potrivit Ministerului naţional al Sănătăţii, ţara cu cel mai mare procentaj de persoane complet vaccinate din rândul G20, gupul celor mai importante state industrializate şi emergente. 34 de milioane de oameni, în total 72,5 la sută din populaţie, au fost deja vaccinaţi de două ori.
Spre comparaţie, doar 61,7 la sută din populaţia Germaniei a fost deja vaccinată complet. Şi în timp ce antivacciniştii demonstrează frecvent în Germania, în Spania aşa ceva e de neconceput. Potrivit unui sondaj realizat de institutul demoscopic CIS în luna mai, doar şapte la sută din spanioli sunt din principiu împotriva vaccinului.
Experţii consideră că acceptanţa din Spania este motivată de factori culturali şi sociali. Foarte mulţi tineri s-au vaccinat fiindcă 55 la sută din cei cu vârste între 25-29 de ani locuiesc încă la părinţi. Ei nu vor să-şi infecteze rudele.
Spirit comunitar în locul individualismului
"În Spania, oamenii se simt parte a unei comunităţi şi sunt convinşi că există lucruri care trebuie făcute pentru semenii lor", a declarat epidemiologul Manuel Franco, profesor la Universitatea Alcalá din Madrid pentru RTVE.
Aceasta se poate recunoaşte şi din faptul că Spania este de decenii campion european la donarea de organe. Anul trecut, la un milion de spanioli s-au înregistrat 38 de donări de organe. În Germania au fost 11.
În plus, în Spania există o mare încredere în campaniile de vaccinare ale statului şi în sistemul public de sănătate. 79 la sută din copii şi adolescenţi sunt vaccinaţi împotriva unor maladii cum ar fi paralizia infantilă, meningita sau hepatita. Campania de vaccinare împotriva coronavirusului s-a putut baza pe această încredere.
Start dificil
Startul campaniei de vaccinare a fost în Spania mai degrabă ezitant. În lunile februarie-aprilie a fost vaccinat personalul sistemului medical, apoi poliţiştii, lucrătorii sociali şi locatarii şi personalul căminelor de bătrâni şi îngrijire.
Cu toate acestea, la mijlocul lunii aprilie doar şapte la sută din populaţia Spaniei era complet vaccinată. În Marea Britanie erau în aceeaşi perioadă vaccinaţi 17 la sută din locuitori.
În luna mai campania s-a accelerat şi procentajul celor vaccinaţi complet a crescut la 20 la sută. La mijlocul lunii iunie a ajuns la 27 la sută, în iulie la 44 la sută şi în septembrie la peste 70 la sută. Astfel, Spania se află, potrivit portalului „Ourworldindata", pe locul şapte în lume, după Portugalia, Malta, Islanda, Emiratele Arabe Unite, Qatar şi Singapore.
Doliu pentru morţii pandemiei
Epidemiologul Daniel López-Acuña presupune că disponibilitatea de a se vaccina se datorează şi durerii priciniuite de moartea unor apropiaţi în timpul pandemiei. "Toţi am pierdut persoane apropiate în pandemie. Eu mi-am pierdut tatăl, în vârstă de 94 de ani", a declarat el.
Chiar dacă rata mortalităţii a scăzut între timp în Spania, ca şi numărul infectărilor înregistrate, imunizarea celor care nu s-au vaccinat încă va mai dura un timp. În majoritatea oraşelor şi comunelor spaniole au venit la rând să fie vaccinaţi cei cu vârste între 12- 19 ani. Ei nu sunt împotriva vaccinului, dar nici nu se grăbesc să se imunizeze.