Sclavia modernă și victimele ei

Industria cerșetoriei în România este una extrem de profitabilă. Puțini cerșetori „lucrează“ pe cont propriu. Cei mai mulți sunt sclavii unor interlopi care colectează banii obținuți din mila trecătorilor ori a persoanelor care folosesc mijloacele de transport în comun, oferindu-le în schimb un cămin mizerabil și hrana zilnică. Atunci când cerșetorii nu strâng zilnic sumele cerute de interlopi, sunt bătuți cu sălbăticie sau sunt ținuți nemâncați.

Îi vezi în piețe, în fața magazinelor, a teatrelor, a cluburilor, în timp ce polițiștii închid ochii la mâna întinsă, deși cerșetoria este interzisă prin lege. Unii cerșetori au mâinile sau picioarele contorsionate, răni învinețite pe care le expun vederii, picioarele retezate de la genunchi, înfășurate în cârpe, târându-se ca animalele pe trotuar. Multe femei, și nu doar cele de etnie romă, își țin copilul de doar câteva luni, chiar și în timpul iernii, îmbrăcat sumar, pe care îl poartă legat de gât într-un scutec uzat, ca pe un marsupiu.

Cutremurător este faptul că ciungii și ologii pe care îi vedem au fost, în multe cazuri, oameni sănătoși, pe care interlopii i-au mutilat prin metode barbare. În ultimii ani, tot mai mulți cerșetori mutilați au fost duși în țările UE pentru a stoarce de acolo profitul milei. Puțini dintre patronii cerșetoriei au fost prinși și condamnați pentru exploatarea copiilor sau a persoanelor cu dizabilități la pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, așa cum prevede noul Cod penal.

România ocupă primul loc între statele UE ca sursă a victimelor traficului de persoane, arată un raport din 2020 al Comisiei Europene. Aproape trei sferturi dintre victime sunt femei și fete, care sunt traficate în special pentru exploatare sexuală. Copiii traficați reprezintă, la rândul lor, 25%. O parte o reprezintă fetele traficate pentru exploatare sexuală, iar o altă parte minorii folosiți pentru munca la negru. La nivel global, profitul anual obținut din traficarea persoanelor se ridică la 29,4 miliarde de euro, iar la nivelul Uniunii Europene profitul de pe urma acestei forme de sclavie este estimat la 2,7 miliarde de euro într-un singur an.

Numărul cazurilor care implică exploatarea sexuală online a copiilor a crescut în timpul pandemiei. Acest tip de infracțiune este, din păcate, mai greu de identificat, astfel că mulți infractori scapă de răspunderea penală. Instituțiile UE lucrează în prezent la o nouă legislație pentru combaterea abuzului sexual online asupra copiilor.

Exploatarea minorilor se manifestă în forme multiple, unele dintre acestea fiind privite de o parte a populației ca făcând parte din normalitatea vieții. Una din aceste forme de exploatare a copiilor este obligația de a munci. Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Muncii și UNICEF publicat anul trecut, numărul copiilor exploatați prin muncă a ajuns la 160 de milioane la nivel mondial, cu o creștere de 8,4 milioane doar în ultimii patru ani. Mai bine de jumătate din totalul la nivel mondial sunt copii cu vârste între 5 și 11 ani.

Reținem din același raport că aproape 28% dintre copiii cu vârste între 5 și11 ani și 35% dintre copiii cu vârste între 12 și 14 ani care sunt obligați să muncească nu merg la școală.

România este una dintre principalele surse de persoane, adulți și copii, traficate pentru exploatare sexuală sau pentru muncă silnică în Europa, arată un raport din 2020 al Departamentului de Stat al SUA. „Acuzațiile de complicitate la trafic de persoane au rămas nepedepsite, mai ales în cazul unor oficiali care exploatau minori aflați în grija unor orfelinate sau centre de plasament“, spune raportul citat. Autoritățile române au făcut puține eforturi, cu precădere în plan legislativ, pentru a reduce exploatarea minorilor.

Este împământenită preconcepția că majoritatea traficanților români din țările europene sunt romi. Dacă în cazul cerșetoriei cei mai mulți patroni români ai acestei forme de sclavie modernă sunt de etnie romă, nu la fel stau lucrurile în ceea ce privește exploatarea sexuală sau obligarea minorilor de a munci la negru în țările europene dezvoltate, potrivit mai multor studii pe această temă.

În mediul rural din România, cei mai mulți copii sunt obligați să muncească încă de la vârsta de 7-8 ani. Păzesc și mulg vitele, muncesc pământul împreună cu familia, cară saci cu cereale de pe câmp, taie lemne pentru iarnă și participă la încă alte munci în gospodărie. Această formă de exploatare a copiilor intră însă în firescul vieții la țară. Consecințele sunt și de ordin fizic, minorii contractând de multe ori boli de pe urma muncilor grele care îi depășesc. Pe de altă parte, sunt supuși frustrărilor determinate de faptul că cei de vârsta lor au timp liber în care pot să facă ce vor.

Cea mai gravă consecință a obligării copiilor să muncească se exprimă prin abandonul școlar, care în mediul rural este de peste 23%, comparativ cu 8% în mediul urban. O realitate despre care se vorbește foarte puțin este exploatarea elevilor din mediul rural de către unii profesori, care îi pun la diferite munci în gospodăriile lor. Sunt recompensați prin note mai mari la disciplina pe care o predau. Tot astfel procedează și unii dintre preoți. Sclavia modernă este din păcate deseori privită ca o exprimare a normalității.