Schengen nu mai există: de ce insistă România să fie primită

Primul ministru Marcel Ciolacu spune că, atât timp cât Spaţiul Schengen există, România va dori să adere la el. Mai mult, el a promis că, până în decembrie, când ar putea fi din nou supusă la vot primirea țării în Spațiul de Liberă Circulație, negocierile Bucureștiului vor produce efecte. Deocamdată, Austria e singura care a declarat oficial că va continua să se opună lărgirii Spațiului Schengen cu România iar Olanda a avertizat Bulgaria că ar putea fi din nou împotriva ei. În schimb, președintele Klaus Iohannis a declarat înainte de reuniunea liderilor europeni de săptămâna trecută că oricine „ar putea să constate că noi vrem să intrăm într-un acord care nu mai funcționează”.

Există suspiciuni convertite în controale la frontieră între statele Schengen de ani de zile, care acum s-au acutizat: Franța a instalat controale la frontieră la fiecare graniță sub pretextul combaterii terorismului, Germania controlează granița cu Austria și anunță controale și la granițele sale cu Polonia și Cehia, Austria a impus la rândul ei verificări la frontiera ei cu Italia, Germania și Slovenia iar Italia reintroduce controale la granița ei cu Slovenia.

Cumva, din această hartă a suspendării Tratatului Schengen pentru libera circulație, spațiul est-european pare să fie detașat, să rămână în afară. Tot mai multe state își închid frontierele, pe fondul extinderii conflictului din Orientul Mijlociu și al crizelor suprapuse care ridică probleme guvernelor europene: inflația, migrația, polarizarea societății și creșterea extremiștilor, care aproape în fiecare stat european ajung la 25% din preferințele electoratului. 

Are șanse România să fie primită în Schengen anul acesta? Puțin probabil, după cum lasă să se înțeleagă chiar președintele Klaus Iohannis: „Noi continuăm toate discuțiile. Știm foarte bine că îndeplinim absolut toate criteriile Schengen”, dar „realitatea este că spațiul Schengen nu mai funcționează. Nu mai funcționează și aproape că nu mai există spațiul Schengen”. Șeful statului nu mai vinde iluzii, îl lasă pe Ciolacu să o facă, dar pentru toată lumea e clar că prioritățile acestui loc privilegiat, în care se putea circula rapid și fără opriri între state, este să se apere de viitorul val migrator care se pregătește. Europa Occidentală încearcă să prevină ceea ce s-a întâmplat după ce a început războiul din Siria, în urmă cu mai bine de 10 ani. 

Visul României de a fi parte a acelui spațiul ideal, fără frontiere, se suspendă pentru moment, chiar dacă liderii politici încă insistă asupra acestuia din motive electorale, cum e cazul premierului sau pentru a supraviețui politic, cum e situația președintelui PMP, Eugen Toman. Spre deosebire de primul însă, Tomac a făcut unele eforturi, pe care statul român le-a refuzat. Practic, Tomac a intentat, ca persoană fizică, un proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în care a reclamat respingerea intrării României în Spațiul Schengen. 

Încercarea era de la început fără sorți de izbândă, în absența asocierii guverului, iar tribunalul UE tocmai a respins acţiunea liderului PMP ca „vădit inadmisibilă” şi, în parte, din cauza lipsei de competenţă. Eugen Tomac a anunțat că face recurs iar luna trecută primul ministru a declarat la rândul lui că, în cazul unei noi opoziții a Austriei împotriva aderării României la Schengen în decembrie, când e așteptat un nou vot, România va ataca la Curtea de Justiţie a UE refuzul Vienei. Președintele Klaus Iohannis nu e la fel de hotărât și a mărturisit că nu a găsit „doi juriști care să aibă aceeași opinie legat de această chestiune”. 

Din guvern, mai multe voci vorbesc despre un eventual proces împotriva Austriei. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că prejudiciul total produs de Austria din cauză că țara nu a ajuns în Schengen este de 2% din Produsul Intern Brut al României, adică în jur de 6 miliarde de euro. Europarlamentarul USR Vlad Gheorge a calculat că ar fi 11 miliarde de euro și chiar a lăsat de curând o astfel de factură în parlamentul austriac.

Toate aceste entuziasme fac parte din campanii electorale bine definite: Eugen Tomac încearcă să se salveze pe el și partidul său care nu a reușit în 2020 să intre în parlament. Se mișcă mai repede și probabil mai bine decât ceilalți, fiindcă e pe marginea prăpastiei. USR stagnează fiindcă nu a livrat mai nimic din promisiunile de acum patru ani iar politicienii partidului mizează în continuare pe publicitatea politică goală de conținut. Marcel Ciolacu știe că nu poate baza pe nimic în cazul Schengen, dar face promisiuni și crede în minuni. Klaus Iohannis e singurul lucid, pentru că nu are nimic de pierdut și, poate, fiindcă el vrea să demonstreze, în perspectiva potențialului fotoliu european pe care ar putea să-l obțină, că e gata să ia distanță față de pasiunile și obsesiile autohtone. 

Singurul obiectiv de țară pe care elita politică a reușit să-l traseze după aderarea la UE și NATO este intrarea în Spațiul Schengen. Ratarea lui după atâta vreme sugerează eșecul acestei elite care s-a axat prea mult pe interesele proprii și prea puțin pe interesul național. În subsidiar, se poate ridica întrebarea dacă liderii români și-au dorit cu adevărat să aibă o țară complet integrată în angrenajul european sau dacă nu cumva există încă grupuri care au la îndemână pârghii pe care le folosesc în sens contrar? Dacă nu cumva obsesia Schengen e doar retorică?