Autosabotarea României sau despre pretextul divizării UE

Olanda, Suedia și Austria se opun deschiderii ușilor Schengen pentru români, bulgari și croați. Până acum, croații erau necontestați, în vreme ce eternele țări aflate în fruntea tuturor topurilor negative din Europa, România și Bulgaria, au încercat să demonstreze că merită să fie luate în seamă. În Suedia, se opun socialiștii care susțin guvernul, în Austria, creștin-democrații, care dețin și funcția de cancelar, iar în Olanda, progresiștii. Deocamdată, nici Marcel Ciolacu, liderul PSD, nu și-a anunțat o vizită la Stokolm pentru a-și convinge omologul, nici premierul Nicolae Ciucă nu a vorbit cu șeful guvernului de la Viena. În același timp, lărgirea frontului opoziției anti-Schengen îi dă un oarecare confort premierului olandez, care făcea față mai greu presiunilor fiind singur împotriva României și Bulgariei.

Cui folosește această breșă pe care o fac cele trei state într-un moment în care NATO are nevoie de frontiere fluide pentru a traversa cu muniție și armament iar Ucraina are nevoie permanentă de asistență medicală și alimentară? Un joc de acest fel, după ce Parlamentul European a votat de patru ori admiterea celor trei state în Schengen, pare un joc în favoarea Rusiei, prin care Europa se afișează din nou divizată, pe un fundal atât de sensibil. Poate că sunt la mijloc multe interese politice, poate că cei trei lideri occidentali sunt inocenți și se gândesc mai mult la viitorul lor politic decât la altceva. Totuși, cancelarul austriac Karl Nehammer s-a grăbit după începerea războiului să-l viziteze pe Vladimir Putin iar jurnaliștii austrieci și ruși au scris că nu a fost la Moscova să facă pe mediatorul, ci să discute problema aprovizionării cu gaz.

În același timp, e clar că România alimentează această opoziție, fiindcă mai are multe de făcut pentru statul de drept, la fel și Bulgaria, dar și alte state ale Uniunii Europene care sunt deja în Spațiul Schengen de Liberă Circulație. Ungaria și Polonia ar fi în fruntea listei din acest punct de vedere, într-un clasament glisant ceva mai consistent. Corupția, exonerarea înalților oficiali, justiția inconsistentă și influențată politic, punerea drepturilor femeilor și minorităților între paranteze sunt tendințe ale unor extremiști ajunși la putere în state membre ale Spațiului Schengen.

În România, Legile justiției au fost modificate în favoarea unor grupuri de interese, adoptate fără discuții prealabile cu experții europeni și promulgate fără consultarea Comisiei de la Veneția. Sensul acestui pachet legislativ care ar fi trebuit să garanteze independența magistraților, neimplicarea politicului și soliditatea sistemului a fost pur și simplu deturnat. Prin urmare, promovarea judecătorilor nu se va face neapărat pe baza meritocrației, ci în funcție de preferințele Consiliului Superior al Magistraturii, o instituție tot mai baronizată și aflată în mâinile unei grupări care controlează tot ceea ce e important în domeniu. În acest fel, Institutului Național al Magistraturii i se ia prerogativa de selectare a judecătorilor și, în plus, polițiștii judiciari, care erau subordonați procurorului general, vor fi mutați la Ministerul de Interne, ceea ce ar putea duce la implicații politice nedorite și la complicații ale dosarelor.

De fapt, întregul pachet de legi pare destinat anihilării Justițieica putere separată în stat. De aceea, aderarea României ar putea fi pusă din nou între paranteze. Din 2017 încoace, regresele au fost mai mari decât progresele, marile dosare de corupție au trenat după excluderea Codruței Kovesi de la conducerea DNA, anchetele istorice par să nu se termine înainte de dispariția naturală a acuzaților și întreaga letargie a procurorilor este controlată de Gabriela Scutea, numită în fruntea Parchetului General de președintele Klaus Iohannis, cu toate că ea a participat la elaborarea celebrei Ordonanțe 13 din 2017 care modifica legislația penală în așa fel încât să-l salveze de închisoare pe Liviu Dragnea, liderul de atunci al PSD.

Lumea Justiției rămâne, deci, complicată în România, prea puțin îndreptată spre dreptate și prea mult spre conservarea unor poziții și sabotarea altora. Rapoartele regulate de cooperare și verificare (așa numitele MCV) au constatat permanent nereguli, excese, modificări ale legislației în sens contrar interesului democrației. Liderii europeni ajunseseră la concluzia că România are nevoie de două astfel de rapoarte pozitive pentru a fi primită în Schengen.

De ce s-a legat aderarea la Schengen de reformarea Justiției? Pentru că, fără o justiție independentă, nici frontierele nu pot fi cu adevărat apărate. În fond, coruperea vameșilor este o tradiție dinaintea venirii fanarioților. Pe urmă, un stat nu poate fi cu adevărat funcțional dacă nu are magistrați independenți, legi clare și presă liberă.

Frontierele României sunt securizate încă de acum zece ani, după cum au constatat experții UE, dar nu doar vameșii rămân dubitativi când e vorba despre traficul din care se hrănesc mai mulți. În vara anului trecut, un avion utilitar ucrainean a trecut ilegal granița României, cel mai probabil pentru un transport de țigări de contrabandă, iar autoritățile au lăsat lucrurile să se deruleze fără piedici și aparatul de zbor s-a întors în Ucraina ignorat de polițiștii români de frontieră.

Pentru România, aderarea la Schengen rămâne singura pârghie pe care occidentalii o mai puteau folosi pentru reformarea statului de drept, singurul instrument prin care politicienii de la București pot fi forțați să nu o ia pe sensul greșit de mers al drumului, ca Ungaria sau Polonia. Într-un fel, această filosofie a funcționat, dar poate că și-a atins limitele, fiindcă și aici, la fel ca la Budapesta sau la Varșovia, nimic nu e ireversibil, după cum arată istoria mai veche și mai nouă.