România și geopolitica europeană

Am remarcat o îngrijorare crescândă a anumitor cercuri cu privire la posibilitatea ca Guvernul actual să discute prea îndeaproape cu Budapesta și cu celelalte capitale din Grupul de la Vișegrad. Fostul prim-ministru, Dacian Cioloș, în general destul de retras, a cerut imperios ministrului de Externe Teodor Meleșcanu să prezinte public conținutul discuțiilor cu țările V4, avertizând că o apropiere prea mare ar dăuna relației cu Germania și Franța. Iar a doua zi după participarea acestuia la reuniunea ministerială a Grupului de la Vișegrad cu Balcanii de Vest, președintele Iohannis a intervenit personal pentru a nu lăsa loc la nicio presupunere: ”În ultimii ani grupul de la Vișegrad are unele opinii care sunt foarte diferite de ale noastre și în acest moment, după părerea mea, o apropiere între România și grupul de la Vișegrad nu este realistă”.

Lăsăm deoparte speculațiile neprofesioniste care văd în V4 o cale pentru o apropiere nepermisă de Rusia și care sunt cel puțin stranii, dacă observăm că un pilon de forță al acestui grup e reprezentat de Polonia conservatoare, o fidelă a viziunii geopolitice a lui Zbigniew Brzeziński. În fine, să nu uităm că cele mai dezvoltate relații comerciale cu Rusia le întreține actualmente Germania, ca să nu mai spunem că, la finele săptămânii trecute, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, un adversar al V4, a îndemnat din nou la o reînnodare a relațiilor cu Rusia: ”Ne-am putea oare imagina cu adevărat viitorul Europei fără să avem în vedere marea Rusie”?, s-a întrebat președintele Comisiei în cadrul unui discurs ținut vineri la Universitatea din Luxemburg.

Prin urmare, dacă dăm deoparte acest balast polemic, vedem mai clar că ”teama” de V4 nu are nicio legătură cu Rusia, ci mai curând cu opiniile acestor țări referitoare la politica migraționistă și la viitorul construcției europene. Aceasta este marea problemă care devine însă, pe zi ce trece, tot mai mare.

Duminică s-au desfășurat alegerile legislative din Austria, pe care le-a câștigat partidul creștin-democrat (ÖVP) condus de tânărul său lider Sebastian Kurz, un critic fervent al politicii migraționiste inițiate de guvernul de la Berlin. Dar mai semnificativ este că viitorul guvern austriac ar putea fi constituit de creștin-democrați în alianță cu eurocriticii din Partidul Libertății (FPÖ), ceea ce ar împlini condițiile unei apropieri și mai mari de Ungaria și de V4. Austria și Ungaria au colaborat strâns și până acum în scopul închiderii culoarului balcanic al migrației, dar de aici înainte s-ar putea produce o concertare mai largă pe diferite alte subiecte europene.

Prin urmare, dacă nu vom asista la alianța ”V4+România”, așa cum a sunat invitația prim-ministrului Ungariei, Viktor Orbán (în cuprinsul unui interviu acordat la începutul lunii ziarului Bihari Napló), am putea asista la mult mai probabila ”V4+Austria”, ceea ce ar cântări dintr-o dată mai greu în ecuația europeană.

În cercurile eurofile de la București se manifestă însă teama că aceste evoluții ar provoca reverberații interne, fapt care explică și apelul intempestiv al fostului premier Dacian Cioloș. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el îndemna societatea civilă să inițieze un dialog între România ”conservatoare” și România ”TeFeL-istă”, cu scopul de a evita ”să fim din nou purtați într-o direcție sau alta, victime vinovate ale curenților din jurul nostru.” (facebook)

Mesajul a fost surprinzător în primul rând pentru că a reluat terminologia polemică din conversația familiară de zi cu zi, admițând că ea exprimă o diviziune reală, un clivaj societal care definește cu adevărat politica românească de astăzi și care s-ar putea consolida tocmai ca efect al geopoliticii europene.

În interviul citat mai sus, din ziarul Bihari Napló, premierul Orbán spunea: ”Am încredere în Guvernul României și în Biserica Ortodoxă, exprimând nădejdea că ele vor pricepe la rândul lor că miza adevărată a înfruntărilor actuale este viitorul României și mai ales viitorul ei creștin. (www.biharinaplo.ro). E limpede așadar că apelul V4 nu se adresează unui cerc restrâns de politicieni, ci societății, adică exact acelei Românii ”conservatoare” și ”religioase” pe care o avea în vedere în apelul său Dacian Cioloș.

Ca să înțelegem însă mai bine, ”curenții din jurul nostru” se opun constituirii unui stat federal european. În clipa imediat următoare Brexit-ului, se crease impresia că opoziția față de federalizarea continentului a fost înlăturată, dar iată că ea s-a reconstituit la est, manifestând totodată simpatie față de disidența britanică. Nu e de mirare că cercurile federaliste de la București s-au arătat dintr-o dată extrem de suspicioase față de participarea ministrului de Externe Teodor Meleșcanu, alături de țările V4, Slovenia și Croația, la o reuniune informală inițiată la Londra de ministrul de Externe britanic, Boris Johnson. După toate aparențele, reuniunea a vizat definirea unor poziții mai clare față de intențiile mai mult sau mai puțin explicite ale Franței și Germaniei de a întemeia o structură militară autonomă față de NATO, dar a fost vădit, pe de altă parte, că țările invitate sunt exact acelea pe care premierul Ungariei le numise în planurile sale de cooperare regională. În plus, alegerile din Austria favorizează constituirea unui bloc politic exact cu țările de mai sus, pe conturul vechiului Imperiu Austro-Ungar, care ar putea reprezenta o contrapondere majoră față de blocul occidental.

Surprinzător pentru toți cei care am asistat cu ochii larg deschiși la evenimentele din ultimele trei decenii este că România pare nevoită să intre într-un joc nou de geopolitică europeană, unul care amintește demarcații dintr-un trecut mai îndepărtat.