„România nu are inițiative politice noi și proaspete”

Cinci mii de militari din 17 state NATO și partenere și zece mii din Armata Română participă zilele acestea în mai multe poligoane din România la unul dintre cele mai ample exerciții aliate de la înființarea organizației, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Și este una din primele acțiuni de antrenament multinațional de la izbucnirea pandemiei. Începute la o bază aeriană din județul Buzău, manevrele care simulează un răspuns aliat la un atac extern asupra României au continuat la nici 30 de kilometri de granița cu Ucraina. Organizatorii spun că operaţiunea nu are legătură cu ultimele evenimente de la graniţa de răsărit a Ucrainei, acolo unde Rusia a desfășurat recent 150.000 de militari într-o misiune de antrenament mamut.

Exercițiul din județul Galați, în care au fost angrenți militari din România și Polonia, urmăriți în teren de președinții celor două țări, Klaus Iohannis și Andrzej Duda, transmite Rusiei că Alianța poate să răspundă cu aceeași monedă, dacă e cazul, este de părere Alina Achim-Inayeh, directorul pentru România al German Marshall Fund, într-un interviu pentru Deutsche Welle. Sunt manevre militare obișnuite, care se desfășoară anual, însă, de data aceasta, participarea este mult mai numeroasă.

Alina Achim-Inayeh: Toate exercițiile militare de acum și până în iunie au același mesaj, de a arăta Rusiei că NATO este o organizație unitară și își apără fiecare țară de pe flancul estic, așa cum le apără pe toate, indiferent de poziția lor geografică. Unele exerciții sunt tradiționale, numai că desfășurarea, numărul de forțe mobilizate este de această dată mult mai mare, nu ca reacție, ci în răspuns la ceea ce a făcut Rusia la granița cu Ucraina.

Deutsche Welle: Care ar fi diferența dintre reacție și răspuns?

Reacția înseamnă să aplici imediat o forță egală și de sens opus, să masezi la cealaltă graniță a Ucrainei, de exemplu, o armată egală cu cea a Rusiei. Răspunsul este un pic mai subtil, este un pic mai echilibrat, îi arăți Rusiei că ești o alianță unitară, că ai o capacitate militară mult superioară a ceea ce are ea, dar fără să o faci în mod ostentativ și fără să agravezi și mai tare situația. Adică, exact ceea ce face acum NATO.

La ce ar trebui să ne așteptăm acum din partea Rusiei?

În general, Rusia a avut reacții vehemente doar la nivel declarativ în legătură cu tot ceea ce se întâmplă pe teritoriul României, Poloniei sau al oricărei țări NATO. Desigur, bănuiesc că la nivel de discurs vor fi câteva ieșiri virulente.

Este cumva pe flancul estic o concurență între Polonia și România în etalarea rolului de lider regional sau sunt doar două avanposturi aliate care se coordonează și își cedează succesiv rol de influență?

În ultimii trei sau patru ani, de când există Formatul București, care include toate țările de pe flancul estic, mi se pare că între România și Polonia funcționează o complementaritate foarte bună. Polonia este un lider securitar pentru partea de nord a flancului estic și Marea Baltică, pe când România își păstrează rolul de lider - din punct de vedere al securității, la asta mă refer - pe partea de sud a flancului estic, care, bineînțeles, nu include și Turcia. Se lucrează foarte bine în tandem. Summitul B9 a arătat-o și trilaterala România - Polonia - Turcia, din urmă cu două săptămâni, indică exact același lucru.

Ce mesaj ar fi trebuit să transmită șefii de stat reuniți, virtual, la summit, pentru ca acesta să fie relevant pentru momentul geopolitic?

Mie mi se pare că summitul chiar a fost relevant pentru actualul moment. În primul rând, însăși prezența, așa, virtuală, a președintelui american Joe Biden este un mesaj în sine foarte puternic, de alianță transatlantică reînnoită, după ce a fost șubrezită de administrația Donald Trump. Un mesaj dat atât Alianței, că flancul estic este important, cât și unul dat Rusiei. Faptul că există acest summit B9 și că este deja pentru a treia oară când se organizează înaintea summitului NATO arată coeziunea flancului estic, arată că nu există rivalitate ci cooperare. Și readuce în discuție regiunea Mării Negre, care trebuie menținută cu fervoare și îndârjire pe agenda NATO.

Ce ar trebui România să facă pentru a fi cu adevărat importantă în flancul estic și mai ales în zona Mării Negre? Cum se manifestă calitatea de lider regional?

Din punct de vedere securitar, România face destul de multe. Pe tot ce înseamnă palierul de securitate, România are inițiative, inclusiv în NATO, este foarte bine văzută în Alianță, a reușit să atragă o grămadă de atenție atât asupra sa cât și a întregii regiuni. Pe palier politic dar și de cooperare regională pe alte dimensiuni, la nivelul Uniunii Europene, în regiunea Mării Negre și în partea de sud-est, mai are însă de recuperat, pentru că nu are inițiative noi și proaspete. De altfel, cred că nimeni nu este aici lider regional, poate doar Rusia.

României îi lipsesc inițiative diplomatice proactive. România este reactivă. Dacă Uniunea Europeană propune ceva, ne raliem, facem și noi. Polonia are inițiative, e mult mai activă.

România lucrează în regiunea Mării Negre cu „Sinergia Mării Negre”, o inițiativă lansată acum mai bine de zece ani, înaintea Parteneriatului Estic și, oricum, înainte de 2014, când a fost invadată Crimeea. Și nu a reușit să înlocuiască această inițiativă cu ceva proaspăt. România este, din păcate, reactivă și nu are destulă inițiativă.

Vreau să remarc, însă, un succes diplomatic al României și care ne poate da speranță. Fostul ministru de Externe Lazăr Comănescu a fost ales foarte recent președinte al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, organizație regională cu sediul în Turcia. Această numire este deja o victorie diplomatică pentru România, dar sperăm ca ea să și vină cu inițiative mai puternice la nivelul regiuni.

De ce lipsesc inițiativele românești în regiune? Este reținere? Este timiditate? Este teamă de Moscova? Teamă de a nu deranja?

Nu, nici vorbă, României nu îi este teamă de Rusia, altfel nu ar avea inițiative în plan securitar. Este vorba în primul rând de o inerție la nivelul diplomației, moștenită. Pe de altă parte, noi suntem întotdeauna consumați de lupte interne și orice inițiativă, chiar și diplomatică, se lovește de aceste lupte politice intrapartide, interpartide - și este foarte complicat să ai o diplomație activă și originală și inventivă, când ea este supusă unei politici interne complicate.