România, după 17 ani de la aderarea la UE
4 ianuarie 2024
Niciodată România nu a contat mai mult pe harta Europei și a lumii decât în ultimele două decenii, când la 29 martie 2004 a fost primită în NATO, iar la 1 ianuarie 2007 avea să adere la Uniunea Europeană. În perioada de preaderare, discuțiile dintre Comisia Europeană și România au avut în centru mai ales corupția și reforma Justiției.
În 2004, baroana Emma Nicholson a prezentat la București Raportul Parlamentului European, care nu era nici pe departe favorabil. Sunt memorabile cuvintele baroanei Nicholson rostite în conferința de presă în care, referindu-se la corupția endemică, a spus că trebuie urmăriți în justiție „nu momeala, ci rechinii“.
Era ultimul an în care președintele Iliescu se afla la pupitrul puterii, iar anturajul său politic albea dosarele de corupție ale unor lideri ai partidului. Ministrul Justiției Rodica Stănoiu dădea raportul într-o ședință a conducerii PSD în care spunea: „Sînt două-trei (dosare) care vin tare și importante, dar vreau să vă spun că în aproape toate, mi s-a spus, dăm și de oameni de aici“. Cunoscute ca „stenogramele PSD“, aceste exemple de subordonare politică a Justiției au fost publicate și în presa internațională.
În 2004, Uniunea Europeană a înregistrat cea mai amplă extindere a blocului comunitar prin aderarea a zece state: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia. România şi Bulgaria aveau să mai aștepte încă trei ani pentru a fi primite în UE la 1 ianuarie 2007.
Șaisprezece ani cu securea MCV deasupra capului
Odată cu aderarea, Comisia Europeană a instituit pentru cele două țări Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), instrument de monitorizare a progreselor înregistrate în diminuarea corupției și în finalizarea reformei judiciare.
„Rechinii“ de care vorbea baroana Emma Nicholson au continuat să facă legea în România, iar Justiția a continuat să fie preș pentru clasa politică. Rapoartele negative ale Comisiei Europene au fost mereu criticate de politicienii români aflați la putere, care pretindeau că și-au făcut temele, deși tocmai ei controlau Justiția și închideau ochii în fața corupției. Pe de altă parte, politicienii din opoziție priveau rapoartele negative ale Comisiei Europene ca pe un vot de blam la adresa puterii.
De pildă, fostul premier Emil Boc declara în 2014 că raportul MCV este o moțiune de cenzură la adresa guvernării USL (PSD-PNL): „Dacă nu au o moțiune de cenzură în Parlament, unde au 70 la sută, e mai dureroasă moțiunea de cenzură care vine de la Bruxelles pe MCV“.
Fostul președinte Traian Băsescu declara și el în 2013 că Raportul MCV menționează trei miniștri (Ovidiu Silaghi, Eduard Helvig și Liviu Pop) care, deși au fost găsiți incompatibili de Agenția Națională de Integritate (ANI), au fost menținuți în guvern.
Este adevărat că rapoartele Comisiei Europene au fost mai critice în timpul guvernărilor PSD și USL, dar nu au fost întru totul favorabile nici atunci când la putere s-au aflat partidele democrate și proeuropene.
După 16 ani în care România a stat cu securea monitorizării deasupra capului, ridicarea MCV a fost privită de autoritățile române și de populație ca o victorie răsunătoare. Președintele Iohannis a declarat că „România este un stat de drept cu o justiție funcțională“ dar că „nu e momentul să încetinim lupta anticorupție“.
Încrederea românilor în UE a scăzut dramatic
Aici ne aflăm. Clientelismul politic funcționează ca și până acum, corupția nu e în nici un fel stânjenită de ridicarea MCV, Justiția răspunde în continuare la comanda politică. Numirea de către șeful statului în fruntea parchetelor a unor procurori cu biografii pătate nu reflectă nicidecum o „justiție funcțională“.
Un fapt îngrijorător este cum se poziționează populația față de Uniunea Europeană. Ultimul Eurobarometru realizat de Parlamentul European arată că încrederea românilor în UE a scăzut cu 25% față de momentul aderării (71%). Doar 46% dintre români cred că apartenența la UE este un lucru bun, față de media europeană de 62%.
Scăderea treptată a încrederii populației în Uniunea Europeană s-a grefat pe ideea că statele occidentale aveau nevoie ca România să devină o piață de desfacere pentru produsele europene. Percepția există și azi, când deficitul balanței comerciale între exporturi și importuri este tot mai mare. Consumăm mai mult decât producem, iar„Nu ne vindem țara“ a revenit în actualitate.