România iese din logica răului cel mai mic

Observam o schimbare profundă în conduita alegătorilor în acest al doilea tur de scrutin. Iată câteva confirmări statistice spectaculoase. Dacă în primul tur de scrutin, s-au prezentat la urne 9 723 232 de alegători (53,17%), de astă dată au votat 11 618 845 (64,10%), ceea ce înseamnă o diferenţă de 1 895 613. Toţi aceşti oameni nu au fost la vot în 2 noiembrie, dar au fost convinşi să vină la urne de modul cum au decurs ostilităţile între cele două tururi de scrutin.

În străinătate, cel puţin, s-a produs o veritabilă revoluţie a votului, doarece numărul de alegători a fost de exact 2,5 ori mai mare faţă de alegerile din 2009, atunci când se credea că se atinsese un record greu de egalat.

Un alt aspect semnificativ, dar care trece de obicei neobservat: voturile nule au fost aproximativ jumătate din cele de la turul întâii. În 2 noiembrie au fost anulate 237. 761 de voturi, adică 2,14%, în timp ce în 16 noiembrie au fost anulate abia 164. 842, adică 1,41%.

Aşadar nu doar că au venit noi alegători, dar cei care fuseseră şi în primul tur au renunţat să boicoteze votul, formulând o opţiune limpede. Rezultatul: Klaus Iohannis 54,50% şi Victor Ponta 45,49%, ceea ce înseamnă o inversare a previziunilor tuturor sondajelor de opinie realizate după primul tur de scrutin.

E clar că a funcţionat o voinţă puternică de vot fără de care Klaus Iohannis nu putea, probabil, câştiga, căci în condiţiile aceleiaşi prezenţe la urne, şansele sale păreau destul de mici. Corpul electoral românesc a ieşit din starea de neutralitate pasivă, a depăşit resemnarea, dând semnalul unei noi dinamici politice ale cărei consecinţe încă nu se văd integral. Un lider PSD, primarul secotului 3 din Capitală a formulat însă, cu anticipaţie, propriile concluzii spunând că PSD ar trebui să se retragă de la guvernare.

Impresia produsă de acest scrutin este că ea a îmbinat votul negativ împotriva primului-ministru cu o preferinţă lipsită de umbre faţă de Klaus Iohannis. Am auzit spunându-se că votul ar fi fost predominant negativ, unul împotriva lui Victor Ponta, dar sunt indicii că ne aflăm în prezenţa unei realităţi mai complexe şi că, în multe situaţii, alegătorii au acordat cu adevărat un vot pozitiv. Ar fi pentru prima dată din 1996 încoace când se alege un preşedinte pentru ceea ce reprezintă el şi nu doar pentru a-l împiedica pe altul, indezirabil, să parvină la cea mai înaltă funcţie în stat.

Un prim indiciu derivă din chiar rezultatele primului tur de scrutin când au fost nu mai puţin de 3 candidaţi anti-PSD, dintre care Klaus Iohannis obţinuse peste 30%, iar ceilalţi doi împreună mai puţin de 10%. Un altul este că maghiarii care, după toate aparenţele, ar fi avut motive să nu se implice prea tare, au preferat, dimpotrivă, să voteze în număr mai mare decât la primul tur, optând masiv în favoarea lui Klaus Iohannis. Este poate cel mai bun indiciu că am asistat la un vot pozitiv, unul care înseamnă nu doar „destituirea” lui Victor Ponta, dar înseamnă o aprobare a programului „ România lucrului bine făcut”. Dacă ungurii, în ciuda bâlbâielii lui Kelemen Hunor, au fost la urne votând Iohannis, a fost mai ales ca afirmaţie pentru un candidat cu profil cu totul nou, care ieşea din paradigma viciată a ultimilor 25 de ani. Probabil că, în mod similar, ar trebui înţeles afluxul mare al alegătorilor în judeţe ca Timiş, Cluj sau, bineînţeles, Sibiu. Ar fi oarecum ciudat să credem că sibienii ar fi fost motivaţi mai curând de aversiunea faţă de Victor Ponta decât de simpatia faţă de concitadinul lor.

Avem, prin urmare, motive să credem că România a reuşit să iasă din logica răului cel mai mic şi că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a câştigat în măsură considerabilă şi graţie programului şi personalităţii sale, ceea ce nu este deloc o observaţie gratuită. Dimpotrivă, acest lucru înseamnă un sprijin popular important pentru programul său, aşa cum l-a formulat în „România lucrului bine făcut” şi pentru orice va mai întreprinde în spiritul moderaţiei, cumpătării şi gravităţii pe care le-a demonstrat până acum.