Rockul, religia și Piața Universității

Ce legătura are Biserica cu întâmplarea tragică de la clubul Colectiv, cu tot ce s-a întâmplat în ultimele zile, ce legătura are cu administrația coruptă, cu măsurile de prevenire a incendiilor? De unde a apărut această virulentă mișcare anticlericală care animă o parte a ”pieței”?

Izbucnirea aceasta a părut ciudată și, întrucâtva, neautentică. Cineva se întreba, intrigat, dacă nu cumva e vorba de manipulările tipice ale serviciilor secrete. Este plauzibil totuși ca reacțiile împotriva BOR să fie genuine și nedirijate și să fi fost doar stimulate de întâmplările recente. Manifestațiile din ultima săptămână au fost interpretate exclusiv în cheie politică, dar au existat două planuri, complet diferite, care s-au confundat în mod derutant: pe de o parte, protest politic contra guvernului și a partidelor, iar pe de alta, revendicări societale, formulate neclar și concentrate în atacul contra Bisericii și a Patriarhului Daniel.

Există în Piața Universității ceva din spiritul protestelor împotriva Autorității în linia revoluției de la '68, făcându-se simțită o ruptură între generații și o contestare juvenilă ”antipaternă”. Dacă incendiul s-ar fi propagat într-o sală mare de bibliotecă sau într-o fabrică de confecții, nu ar fi existat, probabil, o reacție atât de puternic emoțională. Dar muzica rock este simbolul privilegiat al unei culturi dezinhibate și contestatare. În plus, practicat la București, rock-ul pare chiar metonomia occidentului în dimensiunea sa popular libertară. Ca dovadă, un intelectual cu puternice atașamente ortodoxe ca Teodor Baconschi afirma deunăzi că a fost și este un mare fan al rockului, tocmai să sublinieze profilul sau modern, occidental.

Am sesizat din prima clipă cât de sensibil este subiectul, căci comentariile negative la adresa muzicii rock au stârnit rapid un val de indignare. Aici se găsește originea protestului societal, în această polemică pe tema muzicii. Dacă, dintr-o perspectivă riguros pietistă, rock-ul e satanic, pentru largi categorii de populație urbană este o dezirabilă formă de modernitate occidentală. Pe fondul tragediei de la ”Colectiv”, antiteza a fost explozivă. Interesant este că cele mai intolerante comentarii anti-rock au venit din cercuri neoprotestante, și nu din cele ortodoxe, dar cine să mai distingă aceste diferențe când biroul de presă al BOR a reacționat rigid, neînțelegând natura excepțională a situației.

Reluând comparația cu mai 1968, în România rolul gaullismului e jucat de lumea rurală și tradiționalistă, lumea părinților și bunicilor solidară cu Biserica Ortodoxă, în timp ce tineretul urban închipuie curentul progresist și antiautoritarist. Numai așa putem explica de ce contestația politică a luat această turnură, Patriarhul Daniel fiind identificat cu imaginea autorității de tip tradițional.

Polemica inițială pe tema muzicii rock a creat și un contra-curent secundar. Tot mai mai mulți preoți ortodocși își declară atașamentul față de muzica rock, argumentând că nu e câtuși de puțin nepotrivită cu ortodoxia. Un preot foarte charismatic ca preotul Constantin Necula de la Sibiu a făcut și o promisiune: ”Le promit tinerilor ca, la primul concert rock din Piața Mare, voi fi alături de ei, în sutană și cu crucea la gât. Este o muzică pe care o ascult uneori și care mă liniștește.”(Hotnews)

Alții au spus că textul piesei cântate în seara fatidică, ”The day we die” ar fi pe deplin ortodox: ”Mi-a plăcut mesajul acestui cântec! Foarte mult! Habar nu am de celelalte melodii ale albumului, dar mesajul acestei melodii este, din punctul meu de vedere, perfect ortodox”. (Paul "Slayer" Grigoriu, muzician rock, scriitor, teolog ortodox, prezent în seara catastrofei în clubul Colectiv). Desigur, multe alte interpretări sunt posibile.

Semnificativ este că preoții ortodocși sunt tot mai preocupați să integreze modernitatea recentă și să reducă distanța care separă urbanitatea de tip occidental de lumea tradițională românească. Deși în fond, noul stil de viață al lumii de astăzi - orientat exclusiv către prezent și către societate - este tot mai departe de originea vieții creștine.

În esență, omul modern s-a îndepărtat de religie chiar dacă nu știe și nu consimte acest lucru. Așa cum scria Marcel Gauchet, ”cine spunea religie spunea antecedența a ceea ce are sens și autoritate instrinsecă” or, astăzi chiar și omul care se duce la biserică revendică autonomia deplină a propriei persoane și ține tot mai mult să-și definească singur sensul existenței. De aceea s-a și produs declicul acestor contestații atât de vehemente, căci tinerii sau mai puțin tinerii care frecventează muzică rock au sesizat în stilul comunicării Bisericii Ortodoxe o distanță, una inevitabilă, esențială și care nu poate fi acoperită de nicio strategie de comunicare.

Protestul îndreptat împotriva ierarhiei BOR nu este o izbucnire de circumstanță, fiind de fapt unul profund antireligios, unul care revendică autonomia persoanei, înscriindu-se pe linia ”ieșirii din religie” care s-a petrecut treptat în spațiul creștin, cu mai mare viteză în lumea protestantă și catolică si ceva mai lent în spațiul ortodox. Indiferent dacă ne plasăm de partea seculariștilor progresiști sau, dimpotrivă, a conservatorilor creștini ar trebui, în primul rând, să înțelegem bine natura evenimentelor pe care le trăim.