Riga, Capitala Culturală Europeană în 2014
Capitala Letoniei are o istorie de peste 800 de ani și este un important centru cultural, industrial, comercial și financiar. Împreună cu oraşul suedez Umeå, Riga va fi Capitala Culturală Europeană în 2014.
Libertate
De-a lungul timpului, Letonia a fost invadată şi din Est şi din Vest, aflându-se atât sub regimul nazist cât şi sub cel sovietic. Milda, statuia de bronz ridicată în vârful acestui Monument al Libertăţii simbolizează independenţa ţării, fiind cel mai important punct de reper din Riga.
Fragmente de istorie
În 1999, cu prilejul celei de-a 800-a aniversari, celebra clădire medievală Casa Capetelor Negre a fost renovată cu faţade renascentiste olandeze, asemănătoare celor originale, fuseseră distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Legende stranii
Există numeroase legende care explică modul şi motivele pentru care această poartă a fost construită într-un bloc de apartamente. Una dintre ele spune că în secolul al XVII-lea, când Suedia a ocupat ţara, o tânără s-a întâlnit aici cu un soldat suedez. Când relaţia lor a fost descoperită, cei doi au fost pedepsiţi şi zidiţi de vii în peretele oraşului.
Un nou peisaj urban
Centrul vechi al oraşului Riga a devenit mai frumos - şi totodată mai scump - de la prăbuşirea regimului sovietic. Preţurile apartamentelor din centrul oraşului sunt mult prea piperate pentru buzunarele celor mai mulţi localnici. Peisajul urban este dominat din ce în ce mai mult de hoteluri, restaurante, cluburi si magazine de suveniruri.
Turism
Mulţi turişti vin la Riga pentru a se bucura de viaţa de noapte de aici, unde alcoolul este deosebit de ieftin. Alţii vin să admire arhitectura impresionantă şi să se plimbe pe străduţele pavate cu piatră cubică.
Sculpturi
Câteva dintre clădirile proiectate de Mikhail Eisenstein, tatăl renumitului regizor de film rus Sergei Eisenstein, pot fi admirate în Riga. Faţadele clădirilor sunt împodobite de numeroase sculpturi ce înfăţişează animale, femei frumoase şi creaturi fantastice. Aproximativ 800 de clădiri din Riga fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Prosperitate
Riga s-a dezvoltat mult la începutul secolului XX. Industrializarea a înflorit, populaţia a crescut, iar vechile clădiri din lemn au fost înlocuite de noi construcţii impresionante. Opulenţa era evidentă chiar şi în cele mai mici detalii, precum uşile sau scările.
O nouă valută
De la 1 ianuarie 2014, letonii au început să folosească moneda euro. Pentru a se obişnui cu noua valută, în ultimele câteva luni preţurile au fost afişate atât în euro, cât şi în moneda naţională. Letonii se plâng că preţurile au început deja să crească, în anticiparea schimbării.
Suveniruri
Riga este locul ideal pentru colecţionarii de suveniruri. Însă în 2014, turişii vor putea beneficia şi de un vast program cultural de concerte, expoziţii şi evenimente.