Revoluţia şi justiţia de catifea

Familiile celor ucişi la Timişoara, Bucureşti, Cluj, Sibiu, Braşov, Arad mai aşteaptă şi acum să afle adevărul, iar criminalii să fie condamnaţi. Generalii Chiţac şi Stănculescu, cei care au coordonat masacrul de la Timişoara, au fost într-un final condamnaţi. Dar alţi ofiţeri care au executat ordinele cu un zel criminal, cei care au ordonat să fie incinerate cadavrele de la Timișoara ca să şteargă în felul acesta urmele, sînt acum liberi, cei mai mulți generali în rezervă, cu pensii de zeci de milioane.

În decembrie 1989 revoltele din marile oraşe au fost înăbuşite în sînge şi după fuga Ceauşeştilor, conform unui plan bine pus la punct. Era nevoie de mulţi morţi pentru ca Ion Iliescu să poată decreta "revoluţia". Mîinile criminale au fost şi din rîndul Armatei, şi din Securitate, şi din rîndul prim secretarilor PCR. Că Securitatea s-a pus la dispoziţia Armatei şi s-a retras în cazărmi este un neadevăr. Multe anchete jurnalistice realizate imediat după decembrie '89 arată că Securitatea a pus la cale diversiuni care au făcut multe victime. Securitatea nu a fost "dezafectată" nici măcar o clipă, ea a funcţionat subteran pînă la reapariţia oficială sub numele de SRI după evenimentele sîngeroase de la Tîrgu Mureş din martie 1990.

Procurorii care au întocmit dosarele Revoluţiei ar fi avut o sursă importantă în anchetele jurnalistice la care m-am referit, dacă s-ar fi dorit cu adevărat aflarea adevărului.

Cînd Tiberiu Nițu a fost numit procuror general în primăvara lui 2013, președintele Traian Băsescu i-a adresat “o solicitare specială”, anume ca într-un an să finalizeze dosarele Revoluției. Ulterior, procurorul general avea să declare: “Ne vom concentra asupra acestor dosare ca și asupra altor dosare. Nu există o aplecare specială, decît cea prevăzută de lege.”

În cei aproape doi ani care s-au scurs de atunci, am putut vedea că într-adevăr Procuratura Generală nu a avut o preocupare specială pentru aflarea și condamnarea criminalilor din decembrie 1989. Săptămîna trecută, Tiberiu Nițu a declarat senin că dosarele Revoluției sînt “în curs de soluționare”, iar „Ion Iliescu nu a fost audiat” în legătură cu ordinele pe care le-a dat după ce a confiscat puterea în după amiaza zilei de 22 decembrie, moment din care au început să apară și “teroriștii” și să cadă cele mai multe victime.

Atitudinea procurorului general ridică semne de întrebare, cu atît mai mult cu cît el este posesorul unui certificat de revoluționar și beneficiarul unui teren obținut în baza acestuia cînd era prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Ploiești.

În 25 de ani, nu a existat voința politică pentru aflarea adevărului despre crimele din decembrie 1989 și condamnarea criminalilor. Se pare că justiția nu e atît de liberă pe cît ne-am dori și că e nevoie de o decizie politică pentru grăbirea finalizării anchetelor.

Declarația președintelui Klaus Iohannis în prima zi după depunerea jurământului este revelatoare: “Faptul că astăzi există încă oameni cu mîinile pătate de sînge, care au săvîrșit crime în timpul comunismului sau în timpul revoluției și care se plimbă liberi arată de fapt incapacitatea noastră ca societate de a-i găsi și pedepsi pe cei vinovați. Din acest punct de vedere consider că este dreptul și obligația justiției de a-i identifica și de a-i aduce în fața legii pe cai care se fac vinovați.”

Faptul că președintele Iohannis vorbește de “incapacitatea noastră ca societate” reprezintă o abordare lucidă și fermă a realității, lipsită de demagogia cu care ne-am obișnuit. Este, altfel spus, datoria noastră de a ne implica în aflarea adevărului prin mijloacele pe care societatea civilă le are la îndemînă de a face presiune asupra autorităților, în primul rînd asupra clasei politice. O datorie de care nu ne-am achitat pînă acum.

Autor: George Arun