Revoluţia pleacă de sus

Unii vorbesc despre o revoluţie tăcută. O revoluţie ce va schimba Biserica Romano-Catolică. O revoluţie pornită din înaltul ordin al Papei Francisc. El, suveranul pontif, vrea schimbarea bisericii. Şi o poate face doar bazându-se pe tineret.

"Voi şi cu mine - noi împreună vom modela biserica", a promis Francisc celor două milioane de credincioşi veniţi la Rio şi strânşi pe celebra plajă Copacabana pentru a sărbători Ziua Mondială a Tineretului. Iar mesajul Papei nu s-a oprit la acest apel superficial: "Implicaţi-vă", le-a cerut Suveranul, "ieşiţi în stradă. Nici Isus nu a rămas acasă".

Cuvintele lui Francisc au stârnit entuziasm în rândul enoriaşilor veniţi în pelerinaj la Rio; dar, cu siguranţă, o bună parte din clerul catolic şi, mai ales, oamenii de la Vatican se vor fi îngrijorat auzindu-l pe urmaşul sfântului Petru. Dacă tot e limpede că Francisc vrea să renoveze biserica, de ce mizează pe tineri şi nu pe preoţi, pe episcopii şi cardinalii, de altfel stălpii instituţiilor catolicismului? Poate pentru că, de fapt, principalii adversari ai reformelor sunt carieriştii corupţi din statul papal?

Că noul pontif vrea să depăşească blocajul teologic şi politic al Vaticanului a fost limpede încă de la înscăunarea lui. Şi cine s-a îndoit de angajamentul lui Francisc a primit un argument odată cu instalarea carismaticului Óscar Rodriguez Maradiaga din Honduras în fruntea comisiei de opt cardinali însărcinaţi cu reforma Sfântului Scaun. O misiune pentru care Papa Bergolio are nevoie de susţinere puternică. Şi cine l-ar putea susţine mai energic decât tinerii pe care, fără o reformă reală, biserică îi cam poate pierde? De altfel, într-o şedinţă cu uşile închise, Papa i-a făcut pe episcopii brazilieni co-responsabili pentru pierderea, de către biserică, în ultimii zece ani, a câtorva milioane de enoriaşi - o parte dintre ei trecuţi la cultele protestante.

Sunt câteva întrebări pe care fiecare dintre purtătorii rasei preoţeşti trebuie să şi le pună, acum, după ce ordinul de încorporare la revoluţie a fost dat de însuşi papa. S-a îndepărtat prea tare biserica de enoriaşi şi de viaţa cotidiană? A fost ea prea rece şi distantă? Prea introvertită? Arogantă, poate? Prea dogmatică? S-a purtat ca o relicvă din alte vremuri, incapabilă să dea răspunsuri întrebărilor de astăzi?

Mesajul Papei mai are o semnificaţie: angajamentul pentru o lume mai bună nu trebuie lăsat în grija altora. Ieşind în stradă pentru a protesta, tinerii catolici vor spune lumii că biserica poate contribui la o societate mai dreaptă.

Rămân, însă, şi din partea Suveranului Pontif, câteva răspunsuri ce se lasă aşteptate. De exemplu, la întrebările intens discutate în Germania - despre celibat, despre credincioşii recăsătoriţi, despre preoţii femei sau despre homosexualitate. Revoluţia pe care o stârneşte Francisc pare a fi una conservatoare. Doar că pentru a păstra creditul pe care i-l oferă tinerii, Papa va trebui să le iasă în cale. Pentru că o revoluţie reală se face de jos în sus, nu de sus în jos.