România luptă împotriva traficului de femei
15 septembrie 2023Autorul, Paul Flückinger, a vizitat România pentru a se documenta la faţa locului despre amploarea acestui fenomen. A vizitat un cămin în apropiere de Piteşti, înfiinţat de Iana Matei, o inimoasă psiholoagă şi asistentă socială, în care trăiesc astăzi în siguranţă 12 tinere femei, majoritatea foste lucrătoare sexuale pe piaţa locală. Vârsta medie a victimelor este de 14 ani. 82 la sută din cele 750 de tinere care au trecut începând din 1999 prin căminele fundaţiei înfiinţate de Matei au putut fi reintegrate în viaţa normală şi şi-au reluat studiile şcolare.
De ani buni România este un bastion al traficului de persoane şi al prostituiţiei silite în Europa, scrie autorul. Statisticile UE consemnează un număr de victime aproximativ dublu comparativ cu ţări cum ar fi Franţa sau Italia, şi de trei ori mai mare decât în Bulgaria sau Polonia. Iar potrivit statisticii pe 2022 a Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANTIP), 80 la sută din victime au fost femei, jumătate minore. Aproape 70 la sută din ele au fost silite să se prostitueze, aproximativ jumătate în România.
În urma unor avertismente repetate, venite de la Bruxelles, guvernul român a decis înfiinţarea unei unităţi speciale pentru combaterea traficului de persoane. Dar numai şase procurori au fost repartizaţi să activeze în cadrul ei. Procedurile deschise împotriva fraţilor Andrew şi Tristan Tate, cetăţeni britanico-americani stabiliţi în România, reprezintă primul caz de amploare de care se ocupă această unitate specială.
Film de prevenire va rula în aeroporturi
Purtătoarea de cuvânt a ANTIP, Mihaela Drăguş, a respins la Bucureşti acuzaţile că instituţia ar fi prea puţin eficientă, evidenţiind că lucrătorii ei monitorizează toate canalele de social media, intră în contact cu posibile victime şi colaborează de aproximativ un an cu Biserica Ortodoxă Română. Autorului articolului, Drăguş i-a arătat un film de prevenire, care va rula pe aeroporturile din Spania şi România. Materialul video se adresează direct atât tinerelor românce, dornice să plece din ţară, cât şi clienţilor lucrătoarelor sexuale românce.
Drăguş a evidenţiat de asemenea pentru ziarul elveţian că o treime din prostituatele din Spania provin din România, şi multe dintre ele au ajuns în această situaţie prin metoda loverboy. Pe chat sunt amăgite că cineva dintr-o ţară prosperă s-ar fi îndrăgostit de ele. Momeala sunt adesea bărbaţi atractivi, aparent oameni de succes, fie străini, fie români care trăiesc în străinătate. Victimele ajung să-i cunoască cel mai adesea pe Instagram sau Facebook. Câteodată momeala sunt foşti colegi de şcoală care pretind că s-ar fi îmbogăţit în străinătate.
Metoda loverboy este cea mai groaznică dintre toate
Tinerele cred de multe ori că, ajunse în străinătate, le aşteaptă nunta şi poate şi un loc de muncă legal. Dar de îndată ce ajung la destinaţie li se reţine paşaportul şi adesea sunt violate, bătute şi silite să se prostitueze. Dar multe din victime nu se consideră asta, fiindcă îşi iubesc călăul, spune Drăguş. "Metoda loverboy este cea mai groaznică dintre toate, fiindcă infractorul s-a cuibărit în inima victimei", a subliniat ea. Cercetări efectuate de ANTIP arată că trei sferturi din femei au fost recrutate în vederea prostituţiei de cunoscuţi sau chiar rude, inclusiv femei.
Zeci de mii de copii şi tineri cresc astăzi în România fără părinţi, fiindcă aceştia s-au dus la muncă în străinătate, a explicat pentru ziarul elveţian Mircea Mocanu, reprezentant al Agenţiei Internaţionale pentru Migraţie (IOM). Acesta este un tărâm fertil pentru loverboys, care s-au specializat mai ales pe tinere din mediul rural cu mai puţină şcoală.
"La ţară structurile familiale tradiţionale sunt zdruncinate şi tinerii sunt lipsiţi şi de sprijin din partea comunelor şi şcolii", a subliniat Mocanu. Totuşi, el vede şi progrese în România în ultimele două decenii, fiindcă politicieni care erau consideraţi pe vremuri intangibili stau acum în închisoare pe motiv de corupţie. Şi străini influenţi cum sunt fraţii Tate sunt cercetaţi în amănunt de DIICOT, conchide Neue Zürcher Zeitung.
ia / ak