1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Reuniunea SUA-Coreea de Nord incertă?

22 mai 2018

Înaintea reuniunii la vârf SUA-Coreea de Nord, preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae In, s-a deplasat la Washington pentru consultări. Dezgheţul a fost între timp înlocuit de un scepticism general.

https://p.dw.com/p/2y6h5
Südkorea TV Trump Kim Jong Un
Imagine: picture-alliance/AP/A. Young-joon

Preşedintele SUA, Donald Trump, alocă prioritate specială întâlnirii bilaterale la vârf cu omologul său sud-coreean, Moon Jae In. Potrivit agendei, cei doi stau de vorbă între patru ochi vreme de cel puţin o jumătate de oră.

Cum era şi de aşteptat, Coreea de Nord reprezintă principala temă de discuţii. Trump va cere sfatul omologului său sud-coreean în privinţa modului de abordare a reuniunii la vârf SUA-Coreea de Nord, planificată să se desfăşoare în Singapore pe 12 iunie. Moon Jae In s-a întâlnit la sfârşitul lunii aprilie cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, în zona demilitarizată de la frontiera celor două state vecine. În plus, preşedintele de la Seul şi-a asumat rolul de mediator între Washington şi Phenian. Din discuţiile purtate atunci cu Kim, Moon a venit cu mesajul că Phenianul este dispus să renunţe total la arma atomică dacă SUA va oferi ţării garanţii de securitate.

Coreea de Nord şi-a schimbat linia şi provoacă îngrijorare la Washington

De puţin timp au apărut însă dubii îndreptăţite în privinţa onestităţii lui Kim. Săptămâna trecută agenţia oficială de ştiri din Coreea de Nord, KCNA, l-a citat pe viceministrul de Externe Kim Kye Kwan, care a declarat că ţara sa nu va renunţa la programul său atomic în schimbul unor ajutoare economice. Potrivit mass media americane, Trump s-a arătat extrem de indispus de această declaraţie. De aceea mulţi observatori se tem că reuniunea la vârf SUA-Coreea de Nord se va termina într-un eşec.

"Politologul Robert E. Kelly din cadrul Pusan National University e de părere că "Moon i-a prezentat în mod exagerat lui Trump disponibilitatea Coreei de Nord de a purta negocieri, din dorinţa de a evita o reiterare a ameninţărilor proferate de acesta în ultimul an la adresa Phenianului." Kelly nu crede că guvernul nord-coreean se gândeşte serios să-şi abandoneze programul nuclear. De aceea el recomandă celor două părţi să amâne reuniunea la vârf până când va fi identificat un consens.

În context, Coreea de Nord nu şi-a manifestat răceala doar în relaţiile cu SUA. La anunţata închidere a instalaţiei de testare atomică de la Punggye-ri, regimul de la Phenian a permis după cum a făgăduit accesul unor posturi TV internaţionale cum ar fi CBS, CNN sau Russia Today dar a interzis prezenţa la faţa locului a reporterilor din Coreea de Sud. Ambasada nord-coreeană de la Beijing a explicat că refuzul a fost dictat de lipsa locurilor disponibile în avionul special închiriat pentru presă, dar potrivit lui Chad O'Carroll, director al  NK News, care a zburat la bordul avionului respectiv, cel puţin 40 până la 50 de locuri nu au fost ocupate.

"Denuclearizarea" are mai multe definiţii

Tactica Coreei de Nord este următoarea: Phenianul atrage comunitatea internaţională cu concesii diplomatice la masa tratativelor pentru a se reîntoarce în următoarea secundă la vechea linie a provocărilor. Poate că această schimbare de linie este determinată de manevrele aeriene comune, executate de aviaţiile SUA şi Coreei de Sud. Această manevră de rutină la care participă mai bine de 1000 de militari ai SUA se încheie vineri. Potrivit mass media, la exerciţiu au participat şi bombardiere cu rază lungă de acţiune tip B52.

După ce SUA au denunţat unilateral acordul nuclear cu Iranul, Coreea de Nord pune sub semnul întrebării credibilitatea preşedintelui Trump. Concomitent cresc şi aşteptările de la planificata reuniune Trump-Kim. Şeful Casei Albe se confruntă cu presiuni fiindcă se aşteaptă de la el rezultate mai bune decât obţinuse predecesorul său în funcţie, Barack Obama, de la regimul de la Teheran, cu ocazia negocierii acordului cu Republica Islamică. Dar nu trebuie uitat că Iranul a fost de acord în cele din urmă să scoată din ţară 97 la sută din materialul atomic pe care-l deţinea.

Chestiunea fundamentală cu ocazia vizitei lui Moon la Washington este dacă SUA şi Coreea de Sud vor putea conveni o strategie comună în privinţa denuclearizării Coreei de Nord. Administraţia americană insistă până acum pentru o dezarmare completă, verificabilă şi ireversibilă înaintea înlăturării sancţiunilor. Dar observatorii avertizează că mai ales dezarmarea "ireversibilă" este dificil de garantat fiindcă, potrivit estimărilor, în Coreea de Nord se află până la 10.000 de experţi în materie de armament atomic. Astfel, Coreea de Nord poate oricând să-şi repornească programul nuclear.

"Reuniunea SUA-Coreea de Nord va avea loc în proporţie de 99,9 la sută"

Guvernul sud-coreean preferă altă strategie privind la Coreea de Nord, care să însoţească fiecare pas în direcţia dezarmării cu o relaxare treptată a sancţiunilor. Dar criticii avertizează că astfel Kim Jong Un ar câştiga timp cu speranţa că viitoarea administraţie americană va aplica o politică diferită în privinţa Coreei de Nord.

Recent, o afirmaţie a consilierului pentru securitate naţională al preşedintelui american, John Bolton, a produs vâlvă. Acesta a propus un "model libian" pentru denuclearizarea Coreei de Nord, spre marea nemulţumire a conducerii de partid şi de stat de la Phenian. Acolo nu s-a uitat că fostul lider libian Ghaddafi a renunţat la ambiţiile sale atomice în schimbul unor înlesniri economice promise de occident, dintre care multe nu au fost onorate. Mai târziu, regimul său a fost răsturnat cu ajutorul unor lovituri aeriene occidentale.

De aceea Trump a asigurat în faţa reporterilor că nu va opta pentru modelul libian. dar câteva secunde mai târziu el a adăugat: "Modelul libian va fi aplicat foarte probabil dacă nu vom ajunge la nicio înţelegere. Dar dacă vom ajunge la înţelegere atunci Kim Jong Un va fi foarte, foarte fericit."

Această ameninţare i-a făcut pe unii observatori să creadă că reuniunea la vârf SUA-Coreea de Nord nu va mai avea loc. Dar în drum spre Washington, principalul consilier în materie de securitate al guvernului de la Seul s-a declarat optimist. El a afirmat: "Credem că reuniuea la vârf SUA-Coreea de Nord va avea loc aşa cum este programat, în proporţie de 99,9 la sută."

Autor: Fabian Kretschmer