1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Relansarea României? A Europei? Sau îngroparea lor?

Petre M. Iancu
28 noiembrie 2019

Un vânt de primăvară în prag de iarnă a cuprins şi România şi Europa după alegerile prezidenţiale şi validarea, de către PE, a noii Comisii Europene. Dar cât de justificat e să fim optimişti? Cât de naiv?

https://p.dw.com/p/3TszX
Demonstrație pro-UE la București în mai 2019
Imagine: picture-alliance/AP Photo/V. Ghirda

Cine e Ursula von der Leyen? Marioneta preşedintelui francez Macron? A fostei ei şefe, Angela Merkel? A stângii verzi, ecologiste? Şi cine e oare Cătălin Predoiu, omul care, după deciziile aberante ale CCR a ajuns, ca ministru al justiţiei, stăpân al puterii judecătoreşti şi un demnitar parcă mai important chiar decât preşedintele ales al ţării? Un blatist?

Şi dacă nu: ce-l deosebeşte pe Predoiu de V.V.Dăncilă? Şi Dăncilă şi Predoiu şi-au ascuns ori îşi ascund refuzul de a îndrepta legile justiţiei strâmbate de cleptocraticul regim Dragnea îndărătul unor pretexte. Ca şefă a guvernului, Dăncilă l-a pitit în spatele referendumului, care le cere potentaţilor pesedişti să se oprească din efortul lor de a se prevala de instrumentul ordonanţei de urgenţă spre a nu lăsa piatră peste piatră în ceea ce a fost cândva edificiul statului de drept românesc.

Predoiu pare a crede, la rândul său, cu totul altceva decât covârşitoarea majoritate a celor care l-au votat pe Klaus Iohannis. Predoiu e de părere că executivul ”nu-şi poate asuma o desfiinţare peste noapte a Secţiei Speciale”. E vorba despre acea secţie de investigare a magistraţilor care a anchetat-o nejustificat, dar cu o duritate maximă, pe Laura Kövesi, spre a o pedepsi şi scoate din orice joc european pe cea estimată, ca şefă a DNA, a fi fost un soi de Nemesis a lui Liviu Dragnea.

E secţia care, consensual, potrivit preşedintelui proaspăt reales al României, ca şi conform opiniei avizate a experţilor interni şi străini, de la Comisia de la Veneţia la Comisia Europeană, afectează independenţa justiţiei şi trebuie, deci, desfiinţată. E aceeaşi SS a cărei lichidare a constituit, nu fără temei, condiţia USR pentru validarea guvernului din care face parte laşul ministru al justiţiei.

Care una zicea în august, cu totul alta face în noiembrie. În august, după cum just relevă G4Media,  Predoiu, aflat în opoziţie, îi transmitea Anei Birchall, care ocupa atunci fotoliul său actual, că ”se impune abrogată de urgenţă legea recursului compensatoriu”. E vorba de legea care, adoptată întru uşurarea destinului delincvenţilor dovediţi şi pedepsiţi din rândul cleptocraţiei, a pus în libertate înainte de termeni numeroşi asasini şi violatori. Nu puţini au recidivat, băgându-le în sperieţi mai ales pe românce. Mai nou, poltronul dregător s-a răzgândit. 

Dar nu doar pentru că ”abrogarea peste noapte a legii ar avea serioase efecte colaterale”, după cum a pretins el, iresponsabil, trimiţând la CEDO, ca şi cum viaţa şi integritatea victimelor asasinilor şi violatorilor ar avea mai puţină greutate decât un posibil verdict negativ al Curţii Europene. Ci şi, mai grav, pentru că, dixit Dăncilă, dixit Predoiu, guvernul şi-a asumat să nu „apeleze la OUG-uri în domeniul Justiţiei. Dacă-i aşa, la ce e bun noul ministru? Şi cât de nou sau, dimpotrivă, de vechi blatist e el în realitate? Dar restul PNL? Dar noul guvern? Şi câţi bani mai face statul de drept românesc, pentru a cărui salvare, reedificare şi prezervare au votat recent mare parte din 10 milioane de români?

De bărbăţie are, paradoxal, nevoie şi Ursula von der Leyen, dimpreună cu întreaga UE. Fără ample reforme pe de o parte axiologice, pe de alta de piaţă, Comunitatea îşi va continua în ritm alert procesul autodisoluţiei. Or, aceste reforme nu se vor putea lipsi de măsuri interne curajoase. Von der Leyen a afirmat că ar vrea să conducă o Comisie ”geopolitică”. Să-i fie gura de aur.

Pe moment, Europa dispune de una georidicolă. De ani de zile executivul comunitar înlocuit, de la 1 decembrie, de Comisia von der Leyen s-a căciulit în faţa tiranilor acestei lumi. Temenelele Comisiei Juncker s-au vădit cu atât mai adânci, mai stimulatoare pentru dictaturi, şi, ca atare, mai respingătoare, cu cât mai sângeroşi s-au arătat tiranii şi cu cât mai implacabil duşmănesc ideologiile lor totalitare democraţia liberală. Cea care respectă realmente drepturile omului.

Şi care-şi asumă şi impune egalitatea tuturor în faţa legii. Or, cu cât mai stridente au fost manifestările liberticide şi demolatoare de valori ale unor eurocraţi imersaţi în corectitudine politică, cu atât mai ample s-au dovedit eşecurile majore interne şi externe suferite de fosta Comisie. Între acestea, divorţul britanicilor pare, cert, cel mai grav. Or, şi mai regretabile sunt scindarea internă a UE şi discreditarea durabilă a valorilor europene şi a democraţiei, în numele cărora, chipurile, s-ar fi acţionat.   

După aproape un deceniu de inadecvări, nu mai e timp. Europenii şi nu în ultimul rând românii au nevoie de reforme radicale şi de urgente fapte de vitejie cu adevărat reparatorii de stat de drept, de economie, de meritocraţie şi de democraţie. Nu le trebuie vorbe goale şi cenzură. Ori obsesiile şi subterfugiile ecologice sau legaliste raţionalizându-le insuccesele.

Imperioase sunt în schimb rapide şi ample demersuri de întărire a valorilor comunitare, ca şi a propriei securităţi şi apărări. Dar ministrul român al justiţiei se încurcă şi se împotmoleşte în frâne şi dificultăţi procedurale. Or, hamletizările lui sunt şi detestabile şi nedemocratice şi prea puţin practice. Românii au votat altceva, simţind că nu mai au timp nici ţara, nici democraţia ei muribundă. Pentru că PSD nu-şi pierde vremea. Îşi roteşte cadrele şi se pregăteşte să-şi refacă toxicitatea.

Şi peste capul doamnei von der Leyen atârnă o sabie. Dar nu e doar cea a unei debordante birocraţii, ci şi  spada unui Damocles ecologic riscând să decapiteze Europa. Ori s-o lase, aşa antimachiavelică şi conştiincioasă cum e, stingheră şi izolată în faţa unor puteri globale lipsite de orice scrupul.

Aşa nu se mai salvează nimic. Aşa moare ţara. Şi se năruie Bătrânul Continent.