Regula unică pentru toată lumea care intră în România
31 ianuarie 2022”De azi, de la această decizie, nu vom mai reveni cu lista țărilor. Va fi o regulă generală pentru toți, indiferent din ce țară vin”, a spus Arafat, explicând că acum oricum mai niciun stat nu e pe lista verde și că se simplifică lucrurile pentru oameni.
Așadar, la intrarea în România, nu intră în carantină cei care prezintă un certificat digital european sau echivalentul său, care să demonstreze una din următoarele situații:
- vaccinarea cu schemă completă (amintim că la nivel european multe țări definesc, de la 1 februarie, schema completa obligatoriu cu doza booster, dacă au trecut mai mult de 9 luni de la administrarea primei/primelor doze)
- să nu fi trecut mai mult de 180 de zile de la vindecarea de Covid.
- test PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară.
Cei care nu îndeplinesc una din aceste condiții, vor primi decizie de carantinare pentru 5 zile.
În ce privește contacții direcți ai unor cazuri confirmate, indiferent dacă aceștia sunt sau nu vaccinați, vor trebui să stea în carantină tot 5 zile.
Vor fi exceptați de la carantinare cei care au trecut prin boală și au maximum 90 de zile de la terminarea perioadei de carantinare.
Noile măsuri intră în vigoare din această noapte.
Sursa: SpotMedia.ro