Regimul drepturilor omului în Turcia

În dezbaterile privind argumentaţia în favoarea şi defavoarea aderării Turciei la Uniunea Europeană, scepticii atrag deseori atenţia asupra contrastului dintre reformele pe hârtie şi realitatea cotidiană. Organizaţii de protecţie a drepturilor omului – de pildă Amnesty International – constată că în Turcia mai persistă neajunsuri în tratamentul aplicat deţinuţilor şi în impunerea drepturilor lor, dar şi tendinţa vizibilă spre ameliorarea situaţiei.

Cu trei luni în urmă, guvernul Turciei primea oficial vizita unei delegaţii din partea organizaţiei Amnesty International - pentru prima oară din anul 1996 încoace – urmată şi de reacţii pozitive ale oaspeţilor.

În Turcia, remarca Irene Khan, secretar general al Amnesty International, s-a progresat simţitor în direcţia cea justă, mai sunt însă multe de făcut, din moment ce, în pofida anulării legii antiteroriste şi a pedepsei capitale, a deposedării parţiale a militarilor de puterea avută în trecut, a reconsiderării atitudinei oficiale în chestiunea curzilor, acuzaţii mai sunt şi în prezent privaţi de un proces corect iar deţinuţii supuşi torturii. Ori premierul turc Erdogan n-a contrazis constatarea.

Imaginea ambiguă a ţării e deasemeni confirmată de preşedinta asociaţiei turceşti pentru drepturile omului, Eren Keskin, desemnată a fi distinsă în septembrie cu Premiul Păcii al oraşului Aachen. Eren Keskin:

“În perspectiva aspiraţiilor legate de UE, în Turcia s-a procedat la o serie de modificări – ceea ce e pozitiv şi se cere subliniat. Dar măsurile sunt superficiale, problemele principiale fiind democratizarea şi demilitarizarea. Orice schimbare e imposibilă în Turcia atât timp cât viaţa politică rămâne sub tutela militarilor.”

Însăşi asociaţia turcească pentru drepturile omului a documentat că regimul drepturilor omului s-a ameliorat în ultimii ani. Din 1990 până în 2003 a scăzut de pildă numărul aşanumiţilor “morţi în consecinţa unor asasinate neelucidate”, de la 217 la 46, iar cel al victimelor ca urmare a arestului poliţiei de la 174 la 39.

Numărul cazurilor de tortură şi maltratare, ajuns la cunoştinţa asociaţiei, a crescut însă în aceiaşi perioadă de la 472 la 770. La prima vedere, cifra conduce la ipoteza unei amplificări simţitoare a cazurilor de încălcare a legislaţiei, dar în realitate – precizează asociaţia de protecţie a drepturilor omului – a crescut mai puţin numărul delictelor ci mai degrabă cota cazurilor publicate.

Fiindcă validarea reformelor în această ţară şi atmosfera mai liberă din consecinţa ei a încurajat mulţi oameni vizaţi personal să se exprime public asupra soartei lor. În trecut s-ar fi temut că, cel puţin oficial, nu vor fi crezuţi.

În cotidianul liberal RADIKAL s-a relatat astfel zilele acestea că în sudestul ţării, numai în aprilie, 31 de persoane au depus plângere pentru tortură şi maltratare de către poliţia şi jandarmeria locală.

O procedură inimaginabilă în trecut, dar şi indiciu că se recurge în continuare la tortură, însă prin metode schimbate. Eren Keskin:

“În timp ce înainte se aplica electrocutarea sau atârnarea deţinuţilor – şi ambele lăsau urme – astăzi sunt privaţi de hrană sau trataţi cu apă sub presiune. Mai importantă ar fi schimbarea mentalităţii. Poliţişti acuzaţi de tortură continuă a fi sustraşi justiţiei.”

Care justiţie mai opune rezistenţă reformelor şi în cazuri de lezare a libertăţii opiniei. Acum două săptămâni, parlamentul a validat însă o reformă a constituţiei, prin care se desfiinţează rău famatele tribunale ale securităţii statului. Alt pas concret spre o măsură mai mare de umanitate – speră acum şi activiştii pentru drepturile omului.