Refugiați evrei la Cernăuți: "Viitorul este astăzi"

Victoria Maximovici a preparat ceai proaspăt și a pus prăjituri pe masă. Însă în momentul în care ea și soțul ei, Oleg Krassnîi, vorbesc despre războiul din Ucraina, despre fuga și exilul lor în propria țară, nu le place să se atingă de dulciuri. Relatările lor sunt dominate de cuvinte precum bombe, distrugere, oroare. Cei doi stau în bucătăria micului apartament în care și-au găsit refugiu. În colț se află un generator electric care funcționează pe benzină. Pentru moment nu este nevoie de el, pentru că există curent electric.

Cuplul de evrei ucraineni provine din Harkov, în nord-estul Ucrainei, al doilea oraș ca mărime al țării. La fel ca milioane de ucraineni, ei au pierdut aproape totul după începerea războiului - locurile de muncă, aproape toată averea, viața lor de până acum. Din fericire, nu au lăsat în urmă membri apropiați ai familiei și persoane dragi. În primăvara anului 2022, au rămas blocați împreună cu fiul lor în vârstă de 15 ani în Cernăuți, în vestul Ucrainei, în ceea ce era, fără îndoială, cel mai mare oraș evreiesc din țară, considerat "Ierusalimul de Est".

Ei povestesc despre viețile lor de odinioară, despre zilele de război din Harkov, despre fuga lor neîntreruptă, uneori cu respirația tăiată, de parcă ar avea un ștreang în jurul gâtului. Este o tragedie de război, la fel ca alte milioane de tragedii din Ucraina. În același timp aceasta este una specială pentru că implică evrei, în urechile cărora propaganda rusă despre "Ucraina fascistă" și "denazificarea" acesteia sună deosebit de absurd și cinic.

"Totul în afară de bombe atomice"

Victoria Maximovici, în vârstă de 37 de ani, și soțul ei, Oleg Krassnîi, în vârstă de 45 de ani, s-au născut amândoi în Harkov. El a trăit în Israel timp de mai mulți ani. Ea este economist de formație, Oleg este bijutier. Amândoi sunt evrei religioși, neortodocși. Se simt ca niște ucraineni, cunosc ucraineana, dar limba lor maternă este rusa, ca majoritatea oamenilor din Harkov. Înainte de război, locuiau într-un cartier de clasă mijlocie din nordul orașului și, împreună, conduceau o cafenea, cu mai mulți angajați. Duceau o viață lipsită de griji.

În primele orei ale zilei de 24 februarie 2022, la începutul invaziei rusești în Ucraina, s-au trezit cu zgomotul obuzelor și al bombelor. "A fost îngrozitor. Exploziile erau aproape de blocul nostru de apartamente, la doar câteva sute de metri distanță", spune Victoria. Soțul ei, Oleg, spune că nu au crezut niciodată că este posibil ca Rusia să atace Ucraina.

În mare grabă au adunat câteva lucruri și au condus spre centrul orașului Harkov, la apartamentul fratelui Victoriei, sperând că acolo vor fi mai protejați decât la periferia nordică a orașului. Câteva zile mai târziu, clădirea care adăpostea localul lor a fost distrusă. Blocul în care au locuit a suferit pagube, dar a rămas în picioare. "Tot ce există s-a abătut asupra Harkovului, tot felul de rachete, obuze și proiectile. De toate, cu excepția bombelor nucleare", spune femeia. "Probabil că de aceea au făcut-o, pentru că Harkov este un oraș cu patrioți și nu a vrut să se predea".

Evadarea din infern

Cei doi soți povestesc despre nopțile petrecute în stațiile de metrou, despre orele petrecute la coadă la mâncare, despre exploziile care la un moment dat nu i-au mai speriat pentru că au învățat să măsoare pericolul și distanțele după sunete. În vocile lor încă se simte neîncrederea că toate acestea sunt aievea.

După trei săptămâni de război, familia a decis să fugă. După o zi și jumătate de călătorie cu mașina lor, cuplul și fiul lor au ajuns la Cernăuți. Acolo s-au adresat comunității Aviv. Aceasta închiriase un întreg hotel pentru primele luni pentru a ajuta refugiații evrei din alte părți ale țării. La început, Viktoria, Oleg și fiul lor au stat acolo, iar mai târziu, din întâmplare, au reușit să închirieze apartamentul cu două camere în care locuiesc acum.

"Oamenilor le place Cernăuțiul"

Cernăuțiul, care astăzi numără circa 260.000 de locuitori și care se află la 40 de kilometri de granița cu România, a fost mult timp un centru important al culturii evreiești din Europa. Fiind capitala regiunii istorice Bucovina, Cernăuți a făcut cândva parte din Imperiul Habsburgic, dar între cele două războaie mondiale, zona a făcut parte din România. Orașul era populat preponderent de evrei vorbitori de idiș și germană, iar poeți precum Rose Ausländer și Paul Celan provin de aici.

Însă orașul a fost puternic marcat și de români, ucraineni, germani, polonezi și alte naționalități. Holocaustul, organizat de naziștii germani și de aliații lor români, a distrus în mare parte populația evreiască și caracterul evreiesc al orașului. Majoritatea supraviețuitorilor și a familiilor lor au emigrat în Israel în timpul perioadei sovietice și după prăbușirea URSS. Astăzi, nimeni nu cunoaște numărul exact al evreilor din oraș, dar până la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, probabil că el era de ordinul sutelor.

"La un moment dat, după începutul mileniului, mai existau încă 2.000 de evrei care erau credincioși activi", spune Lev Kleiman, președintele comunității din Aviv, care este doar una dintre cele câteva comunități evreiești din oraș. "Mulți au plecat mai târziu. S-ar putea să mai fie 2000 de evrei acum, pentru că avem o mulțime de refugiați din Kiev, Harkov și Odesa. Poate că în momentul de față sunt în jur de 200 de membri în comunitatea noastră, aproape de două ori mai mulți decât înainte de război”.

Celor mai mulți dintre ei le place Cernăuțiul pentru că este un oraș liniștit, frumos, nu prea mare, spune Kleiman. În plus, faptul că în Cernăuți au trăit în mod tradițional mulți membri ai diferitelor grupuri etnice înseamnă că se vorbește mai multă rusă decât în alte părți din vestul Ucrainei. "De aceea, evreii vorbitori de limbă rusă din estul și sudul Ucrainei se simt bine aici".

"Fascism? Este absurd"

Kleiman, în vârstă de 37 de ani, originar din Cernăuți și expert în marketing cu normă întreagă, este un om prietenos și deschis. El își vede viitorul personal și pe cel al familiei sale în Cernăuți. Orașul a fost norocos până acum, spune el, pentru că a fost scutit de bombardamente, poate și pentru că nu există infrastructură militară sau alte infrastructuri importante pe care Rusia vrea să le distrugă. Apoi mai este și apropierea de România și, prin urmare, de o țară NATO.

El subliniază totodată că nu există dispute între diferitele comunități evreiești din oraș. Ele se ajută reciproc, în special în ceea ce privește aprovizionarea refugiaților. Când este întrebat despre ”naziștii ucraineni”, Klejman dă din cap. "Ceea ce se afirmă în Rusia despre regimul nazist din Ucraina este complet absurd", spune el. "Avem un președinte evreu, pe Volodimir Zelenski. E adevărat că el nu merge la sinagogă. Însă aici, în Cernăuți, poți ieși pe stradă purtând kippa absolut liber și fără probleme. Nimeni nici măcar nu se uită la tine din cauza asta. Cum poți să vorbești despre fascism aici?”

Trecut distrus

Când conversația se mută pe viitorul comunității evreiești, Kleiman face o pauză lungă. Apoi întrebuințează o expresie bine-cunoscută : "Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i ceva despre planurile tale". Pentru mai mult de o săptămână sau două, spune el, nimic nu poate fi planificat în Ucraina în acest moment. "Ne vom gândi mâine la ce vom face mâine", spune el râzând.

Viktoria și Oleg nu știu nici ei ce le rezervă viitorul. Niciunul dintre ei nu și-a găsit încă de lucru în Cernăuți și trăiesc din economiile lor. Ea a lucrat ca voluntar în România timp de câteva luni în vara anului 2022, ajutând refugiații din Ucraina. Cuplul petrece mult timp în comunitatea evreiască, de Shabbat, de sărbători, gătesc împreună sau participă la grupuri de discuții despre religia evreiască.

"Comunitatea și membrii ei sunt noua noastră familie", spun cei doi soți. "Sunt ca niște rude pe care nu le-am mai văzut de foarte, foarte mult timp, dar care acum ne primesc la ele. Ceea este de mare ajutor din punct de vedere psihologic".

"Acest război ne amintește că poți pierde totul de la o zi la alta. Că nu merită să alergi după lucruri materiale și că importante sunt familia, prietenii și viața. Partea rea este că Rusia ne-a distrus trecutul. Și nici viitor nu avem. Pentru noi, viitorul este chiar ziua de astăzi”.