Referendum cu orice preţ

La nici două săptămâni de la preluarea mandatului, Samuel Zbogar - noul emisar european în Kosovo - se confruntă cu o situaţie delicată: în ciuda apelurilor de la Belgrad, a avertismentelor de la Priştina şi a explicaţiilor de la Bruxelles, patru comunităţi sârbe insistă asupra unui referendum (14-15 februarie) privind recunoaşterea sau nu a conducerii de la Priştina. La urne sunt aşteptaţi 35.500 de alegători.

Milan Ivanovic, unul dintre liderii sârbilor-kosovari şi preşedinte al Consiliului Naţional al Sârbilor din nordul Kosovo, este ferm convins de legitimitatea referendumului. Conducerea de la Belgrad se opune numai fiindcă vrea să câştige teren în campania electorală, argumentează Ivanovic: "Vor numai să asigure statutul Serbiei de ţară candidată la UE şi, astfel, să-şi prelungească şederea la putere".

Argumente "contra"

Dar nu toţi sârbii-kosovari sunt de aceeaşi părere. Printre cei care nu sunt de acord cu referendumul se numără şi primarul localităţii Leposavic, Branko Ninić - membru în Partidul Democrat al preşedintelui Tadic. "Este un demers inutil întrucât cetăţenii din nord refuză oricum integrarea în instituţiile de la Priştina. În plus, ar face bine să renunţe la scrutin întrucât această acţiune ar putea dăuna intereselor Serbiei, iar Serbia este singurul stat pe care îl avem".

Din 17 februarie 2008 până în prezent, 86 de state ONU şi 22 de state membre ale UE au recunoscut independenţa fostei provincii sârbe, Kosovo. Serbia, care beneficiază de sprijinul Rusiei şi al Chinei, continuă să considere Kosovo o provincie autonomă. Atitudinea Serbiei îngreunează nu numai eforturile diplomatice ale Priştinei de a face parte din ONU, ci şi traiul de zi cu zi în regiune.

Politologul sârb Dusan Janjic este de părere că referendumul celor patru comunităţi contribuie la agravarea radicalizării. În plus, acesta va avea consecinţe şi în plan politic: "În primul rând, candidatura Serbiei la UE va fi îngreunată. Distrusă va fi şi iluzia Belgradului că s-au făcut progrese. În al doilea rând, ar deveni limpede faptul Boris Tadic şi partidul său nu au nicio influenţă asupra proceselor din nordul Kosovo, deci asupra unor părţi însemnate ale Serbiei. În sfârşit, dar nu în cele din urmă, în campania electorală din Serbia, Kosovo va deveni un subiect cu care coaliţia de la putere va pierde sigur".

Serbia, încotro?

Negocierile tehnice dintre Belgrad şi Priştina, cum ar fi recunoaşterea reciprocă a titlurilor academice sau participarea Kosovo la conferinţe regionale, au eşuat. La presiunile UE, dialogul a fost reluat. Dar numai aceste tratative nu ajung pentru a obţine statutul de candidat la UE. În niciun caz când sârbii kosovari blochează, săptămâni în şir, punctele de trecere a frontierei cu Serbia şi când în nordul fostei provincii Kosovo se ajunge mereu la tensiuni.

Acum, înaintea reuniunii miniştrilor europeni ai afacerilor externe (sfârşitul lunii februarie), pe agenda căreia se va afla şi apropierea Serbiei de UE, mesajul emisarului UE în Kosovo - Samuel Zbogar - ar putea reprezenta ultima şansă pentru Belgrad: "Ţările membre doresc ca Serbia să obţină statutul de candidat. UE crede că Serbia a făcut progrese şi că merită să-l primească. Pe de altă parte, şi fosta provincie Kosovo este interesată în soluţionarea disputei privind calitatea sa de membru în structurile organizatorice regionale. Deci toate părţile doresc consens. Şi dacă acum nu vor ajunge la unul, s-ar putea să mai treacă mult timp până să o facă".

Autori: Ivan Djerkovic, Claudia Ştefan
Redactor: Alina Kühnel