Rasism fără ”rasă”?

În cursul dezbaterilor inițiate de USL privind modificarea Constituției, în anul 2013, fusese adoptat un amendament la Art. 4 care elimina cuvântul ”rasă”. Problema nu suscitase nicio dezbatere, poate pentru că aspectul cel mai controversat din același articol fusese altul. Reformulând principiul egalității și non-discriminării, amendamentul propus de un militant PNL (Tudor Chiuariu) elimina ”rasa” dintre criteriile de posibilă discriminare și adăuga în schimb ”orientarea sexuală”. Or, problema homosexualității era de natură să pună restul în umbră. Amendamentul a fost votat încă o dată și inovațiile au fost eliminate, dar proiectul, așa cum știm, a fost abandonat.

Nu am aflat nici până astăzi dacă eliminarea”rasei” a fost un act cu temeiuri bine gândite sau nu. Dar putem totuși presupune că autorul amendamentului se inspirase din ambianța ideologică a stângii occidentale care contestă ”rasei” orice temei biologic, considerând-o un pur construct cultural. În orice caz, Tudor Chiuariu prelua (în cunoștință de cauză sau nu) una din promisiunile de campanie ale lui François Hollande, care e pe cale astăzi să devină lege sub noua administrație Macron.

Joi, Adunarea Națională a votat în unanimitate eliminarea cuvântului ”rasă” din Constituția Franței. Candidatul François Hollande spusese în 2012: ”Rasa nu are ce căuta în cuprinsul Republicii. De aceea voi cere a doua zi după alegerile prezidențiale suprimarea cuvântului ”rasă” din Constituție!”. Iată cum România ”a ratat” posibilitatea de a inova în materie de constituționalism european.

Dar nu este sigur că sunt cu adevărat motive de regret, căci problema rasei rămâne, în ciuda votului politic unanim, puternic controversată. Oare dacă termenul nu mai există, realitatea pe care o desemna va înceta la rândul ei să existe? Ce-i drept, francezii nu au înlăturat cu totul referința termenului ”rasă”, căci cuvântul ”origine” a rămas să acopere singur toate diferențele posibile, așa încât am putea crede că suprimarea acestui cuvânt nu este atât o formă de solipsism, cât efectul unei anumite pudori. Câtă vreme ”rasă” evocă atâtea straturi de sentimente și raportări omenești resimțite astăzi cu stânjeneală și dezgust, suprimarea cuvântului ar părea să-i redea omului ”inocența” pierdută. Sau, cu alte cuvinte, eliminiarea cuvîntului ”rasă” din Constituție ar eradica de la sine ”rasismul”!

Pare cel puțin naiv. În plus, așa cum s-a observat pe bună dreptate, inovația ar putea fi contraproductivă pe plan juridic, căci dacă nu există ”rasă”, atunci nu există nici ”rasism”. Și dacă nu există ”rasism”, toate plângerile unora sau altora că sunt dezavantajați din cauza culorii pielii sau formei ochilor ar putea rămâne fără ancoră legală. În fine, dacă nu există ”rasism” și totuși lumea percepe o tensiune între diferite grupuri umane, atunci ce este? Vechiului ”rasism” i se va spune pur și simplu altfel? Nici nu ar fi de mirare, căci există astăzi o mare apetență pentru inovație terminologică.

Va fi urmată Franța și de alții în viitor? Nu putem anticipa. Dar dacă sub presiunea realității se va găsi pur și simplu un alt termen (sau mai mulți) care să-l înlocuiască pe cel vechi, întregul efort constituțional de astăzi se va dovedi inutil și ”modelul francez” va părea ridicol. Ce folos că ai suprimat un cuvânt, dacă te vezi nevoit să pui în locul lui zece! Dacă în loc de ”rasă” pui ”origine africană”, ”asiatică”, ”meridională”, ”tropicală”, ”sud-est europeană”, într-o enumerare practic interminabilă, nu ai realizat niciun progres. Ca să nu mai spunem că o întreagă jurisprudență legată de drepturile omului va părea total inactuală și inaplicabilă, dacă un element central de referință nu mai poate fi evocat.

Dar, cu toate aceste incoveniente, impulsul inovației a fost mare. A elimina cuvântul rasă echivalează cu ștergerea unui întreg trecut colonial, a unei întregi istorii europene cu care francezii - și occidentalii în general - dau impresia că nu mai găsesc căi de conviețuire. Între inițiativa aceasta a revizuirii Constituției și politica migraționistă există o legătură intimă, căci ambele par nutrite de același sentiment de culpă nevindecabilă.

Și devine cu această ocazie mai limpede și care sunt originile diferenței de percepție între Est și Vest, între vechile marile puteri coloniale și celelalte națiuni europene, în materie de migrație. Dacă România era cât pe ce să inoveze prima în materie de ”rasă”, a fost doar dintr-o ”imitație sincronistă”, adică din vechea înclinație românească de a adopta pe negândite tot soiul de forme fără fond.