Raportul anual al organizaţiei pentru drepturile omului Amnesty International

Nenumărate declaraţii internaţionale consemnează drepturile fiecărui om la o viaţă în libertate, demnitate şi siguranţă. Fiecare om are dreptul la echitate în faţa legii. Fiecare om are dreptul la o viaţă fără persecuţie şi tortură. Dar realitatea arată cu totul altfel. În nenumărate ţări, drepturile omului sunt, în mod barbar, călcate în picioare. Adversarii politici sunt arestaţi, pentru a fi torturaţi, dacă nu chiar executaţi. Miliţiile şi forţele paramilitare continuă să radă sistematic aşezări întregi de pe faţa pământului, iar grupări teroriste tiranizează populaţia civilă.

În multe ţări încălcarea drepturilor omului este la ordinea zilei, ca în Sudan, Myanmar (fosta Birmanie) sau Corea de Nord, iar regimurile lor tiranice sunt condamnate parţial de opinia publică internaţională. Există însă şi cazul altor ţări, cum ar fi Rusia sau China, care sunt criticate tot mai rar în plan extern, pentru încălcarea flagrantă a drepturilor omului. Deoarece faţă de interesele economice sau geopolitice care primează la ora actuală, un amănunt ca acela că din toate statele lumii, China e ţara în care, în prezent, au loc cele mai multe execuţii, nu mai contează. Iar dacă vine totuşi vorba despre drepturile omului, politicienii occidentali îşi exprimă în treacăt optimismul că o cooperare economică intensă va duce, într-o bună zi, şi la acordarea mai multor drepturi şi libertăţi acelor categorii de oameni persecutaţi în aceste ţări.

Cel mai mare merit al organizaţiei Amnesty International este însă, fără îndoială, acela de a demasca şi abuzurile statelor occidentale. SUA sunt aspru criticate în actualul raport: la Abu Ghraib sunt umiliţi şi torturaţi prizonierii irakieni, iar la Guantanamo Bay se încalcă dreptul internaţional prin încarcerarea câtorva sute de cetăţeni străini, e de părere Amnesty International.

Argumentele guvernelor occidentale pentru justificarea îngrădirii drepturilor omului sunt mereu aceleaşi: SUA, spre exemplu, invocă lupta împotriva terorismului internaţional, care aparent ar necesita o reconsiderare a priorităţilor. Acest argument e la îndemână şi pentru alte ţări, cum ar fi Uzbekistanul, care, în această privinţă, adoptă bucuros logică americană. Alte regimuri, în special cele din statele în curs de dezvoltare, argumentează de zeci de ani de zile că propriul popor lor nu ar fi încă pregătit pentru democraţie, pentru un stat de drept cu drepturi individuale garantate.

Ambele argumente sunt însă greşite. Drepturile omului au o valoare absolută şi nu pot fi relativizate. Autocraţia nu se justifică nici printr-un aparent stadiu retrograd de dezvoltare, nici prin eventuale implicaţii ale luptei împotriva terorismului. Ba dimpotrivă: un adevărat stat de drept este capabil de generozitate chiar şi faţă de teroriştii condamnaţi, respectându-le drepturile fundamentale. Tocmai acest punct forte deosebeşte, în definitiv, un stat de drept de un regim dictatorial.