Războiul nevăzut care ajunge în casele noastre (presshub.ro)
26 octombrie 2023Presa internațională se străduiește să demonteze falsurile, dar și mijloacele jurnaliștilor apar drept foarte limitate în vața valului dezinformării.
Multe dintre știrile false apar initial pe conturi obscure, după care sunt distribuite masiv, în toate colțurile lumii, înainte ca – puține dintre ele – să poate fi dezmințite. Efectul? Oamenii pur și simplu nu mai știu ce să creadă, nu mai pot face diferența între fapte și ficțiune. Răul se relativizează. Și se banalizează.
După cum notează The Telegraph, „gruparea Hamas este renumită pentru utilizarea scuturilor umane. În ultimele zile, se pare că a blocat civilii să fugă din zona de conflict – pierderile de partea sa aduc o contribuție valoroasă pentru modelarea opiniei publice împotriva inamicului.
Fluxul de filmări care emană din Gaza face parte din acest plan, lansat anume pentru a fi amplificat de armatele de idioți utili din Occident”.
Iată doar câteva dintre dezinformările pe care jurnaliștii onești din întreaga lume s-au străduit să le demonteze.
Revista franceză Le Point notează că, acuzând armata israeliană că a ucis 500 de civili într-un spital, gruparea teroristă Hamas a păcălit mass-media din întreaga lume.
„Această unitate spitalicească mică, concepută de obicei pentru 80 de pacienți și administrată de Biserica Anglicană, este situată în centrul orașului Gaza.
Ca toate spitalele din oraș, a servit drept refugiu pentru sute – poate mii – de civili, înghesuiți în special pe o peluză din apropierea parcării sale – în speranța că nimeni nu va îndrăzni să bombardeze un spital și un loc religios, protejat de dreptul internațional.
De la bun început, însă, ceva pare în neregulă: de obicei, durează ore întregi pentru a extrage și număra cadavrele din dărâmături în urma unui bombardament atât de mare. Primele evaluări oferite sunt deci prudente și cresc doar a doua zi.
Acest lucru nu a împiedicat mass-media internațională să reia „informația” fără nicio confirmare independentă și directă. Nici astăzi nu știm cu exactitate consecințele reale ale loviturii din gaza. Partea palestiniană a dat vina pe Israel, în timp ce partea israeliană a furnizat dovezi potrivit cărora ar fi fost vorba de o lansare eșuată a unei rachete din Gaza.
AFP arată că un cont de Instagram din Nigeria a distribuit un videoclip, pe 11 octombrie 2023 care susținea că arată palestinieni purtând corpul învăluit al unui copil care se presupune că a fost ucis de un atac israelian.
La câteva secunde după înregistrare, sirenele încep să sune, determinând grupul să lase targa și să fugă. Iar persoana transportată de ridică, la rândul ei.
În urmă cu doi ani, același videoclip a circulat online, când forțele israeliene și militanții palestinieni au intrat într-o confruntare mortală declanșată de tulburări în complexul Moscheei Al-Aqsa din Ierusalim .
La acea vreme, postările online susțineau că clipul îi prezenta palestinieni organizând o înmormântare falsă în Gaza, în încercarea de a câștiga simpatia mondială.
De asemenea, tot potrivit AFP, la o zi după incursiunea Hamas în Israel, o postare pe Facebook din Ghana a distribuit un videoclip care pretinde că îi arată pe luptătorii Hamas arestând generali din Forțele de Apărare Israelului (IDF).
Clipul prezintă soldați în haine militare purtând inscripția DTX, escortând trei bărbați încătușați. Dar DTX este serviciul de securitate de stat al Republicii Azerbaidjan.
O căutare online aduce explicațiile necesare. La cuvintele cheie „arestare în Azerbaidjan de către DTX” s-a putut găsi o versiune mai lungă a videoclipului pe canalul oficial YouTube al DTX, publicată pe 5 octombrie 2023 – cu două zile înainte de atacul Hamas.
Cei arestați erau acuzați de „organizarea de activități ale unor grupuri armate ilegale” în Karabakh. Nici vorbă de generali israelieni.
O analiză a Associated Press arată că într-una dintre postările false se susținea că președintele turc Recep Tayyip Erdogan ar fi amenințat că va interveni în conflictul Israel-Hamas…
De fapt, liderul turc, nu a spus așa ceva. O recentă postare pe rețelele sociale, despre conflictul în curs, a fost citată greșit.
Citiţi comentariul integral pe presshub.ro.