„Puterea nu are încotro: ori cedează, ori merge la sânge!”
5 februarie 2016Între altele, se solicită demiterea procurorului general și a conducerii Centrului Național Anticorupție, înlocuirea guvernatorului Băncii Naționale, reformarea justiției, limitarea concentrării proprietății mass-media și acceptarea amendamentelor care să permită alegerea președintelui direct de către popor. „Dacă în 30 de zile nu vor fi îndeplinite aceste cerințe, poporul își rezervă dreptul la revoltă. Dacă vor fi îndeplinite, vom monitoriza cum se întâmplă acest lucru și vom reveni cu un alt set de cerințe”, au anunțat reprezentanții Forumului Civic.
Anterior, unul dintre fruntașii Platformei „Demnitate și Adevăr”, Vasile Năstase, a anunțat, în cadrul unei emisiuni televizate, că „următoarele acțiuni de protest vor fi organizate sub egida Forumului Civic”: „Liderii politici vor trece în spate, în mulţime. Umătoarea acţiune de protest va avea loc la următoarea şedinţă a Parlamentului, pentru a-i presa pe deputați să examineze revendicările populare. Ei nu au încotro, pentru că ori cedează, ori merg la sânge. Iar la sânge ei nu pot să meargă, pentru că îi spulberă comunitatea internaţională. Deci, nu au încotro”, a menționat Vasile Năstase.
Autoritățile ezită să reacționeze, dar s-au apucat de lucru
Autoritățile ezită să reacționeze în vreun fel la revendicările protestatarilor și la ultimatumul înaintat, dar Guvernul pare dispus să satisfacă cel puțin revendicările care coincid cu cerințele de reforme înaintate de România, UE și FMI pentru deblocarea creditării. Săptămâna aceasta, Guvernul a aprobat și a transmis Parlamentului „pachetul de legi cu privire la integritate” – parte a Strategiei de reformare a justiţiei.
Prin aceste proiecte de legi se urmărește instituirea măsurilor de prevenire şi combatere a îmbogăţirii ilicite de către funcționarii publici. După reformare, Comisia Naţională de Integritate va avea dreptul de a confisca averile obţinute ilegal. CNI (conducerea căreia va fi aleasă prin concurs) va deveni o instituţie autonomă şi va avea mai multe pârghii de a controla averile funcţionarilor, în conformitate cu prevederile Convenţiei ONU privind combaterea corupţiei.
Surprinzător, Ministerul Justiţiei a insistat ca funcţionarii să-şi declare nu doar proprietăţile pe care le deţin în ţară, dar şi pe cele de peste hotare. Organizațiile non-guvernamentale au salutat rezervat aprobarea acestui pachet de legi de către Guvern, invocând temerea că proiectele ar putea fi „deformate” în timpul dezbaterilor din Parlament.
Pe de altă parte, mai mulți membri ai Guvernului de la Chișinău au declarat că există o înțelegere la nivel politic a necesității îndeplinirii condițiilor înaintate recent de România, pentru a obține creditul promis de 150 milioane de euro. Fără acești bani, Guvernul de la Chișinău nu va mai putea plăti nici măcar salariile și pensiile.
Alegerile anticipate, principala revendicare
Deși protestele stradale s-au mai potolit, liderii protestatari nu încetează să insiste asupra necesității alegerilor parlamentare anticipate. Mai mult, liderul socialiștilor Igor Dodon a anunțat că formațiunea sa va continua să protesteze separat: „Noi nu suntem membri ai Forumului Civic. Ne unesc doar unele deziderate comune. Nu vom da un răgaz de 30 de zile acestei guvernări. Ea nu trebuie să prindă rădăcini!”, a menționat Dodon.
La rândul său, liderul Platformei „Demnitate şi Adevăr”, Andrei Năstase, a lansat o invitaţie către Maia Sandu şi Ion Sturza să facă front comun în perspectiva alegerilor anticipate: „Obiectivele noastre sunt salvarea statului şi a cetăţenilor şi repunerea statului pe făgaşul normalităţii procesului de integrare europeană. Maia Sandu deocamdată nu are partid. Poate să vină la noi cu o garnitură din oameni integri. La fel, îl aşteptăm şi pe Ion Sturza cu echipa sa. Sondajele arată că aproape 50 la sută din populaţie este indecisă. Împreună am putea să atragem acest segment de indecişi”, a spus Năstase.
Năstase încearcă să se lepede de Dodon și Usatîi și-i vrea alături pe Maia Sandu și Ion Sturza
El s-a referit și la riscurile politice pe care și le-a asumat în momentul în care s-a afișat la proteste alături de pro-rușii Renato Usatîi și Igor Dodon: „Oamenii ies în stradă să protesteze indiferent de culoarea politică. Toţi s-au axat pe ideea că facem front comun cu Dodon şi Usatîi. Acum scopul nostru e să scăpăm de oligarhie şi să ajungem la anticipate. Ulterior vom vedea dacă Dodon va putea să-şi convingă alegătorii că este mai bine de trăit în Siberia decât în UE. Cel puţin 70 la sută din populaţie îşi doreşte anticipate. În Grecia oamenii protestează pentru că primesc pensii de 750 de euro. La noi primesc pensii de 750 de lei (34 euro). La noi s-a furat un miliard, iar cineva din Letonia şi-a dat demisia după ce aceşti bani au ajuns în băncile de acolo. La noi 37 de judecători trebuie să facă puşcărie pentru că au acceptat tranzacţiile, dar ei se află în funcţie, iar unul candidează de unul singur la funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie”, s-a revoltat Andrei Năstase.
Reprezentanții Forumului Civic au cerut autorităților să creeze imediat un grup de dialog, pentru ca „strada” să poată discuta cu autoritățile în perioada transpunerii în practică a revendicărilor înaintate joi.