Psihologia loviturilor de la 11 metri

Portarul naţionalei braziliene de fotbal, Julio Cesar, ştie şi el care sunt momentele cheie ce pot decide finalul partidei: confruntarea, faţă în faţă, la mică distanţă, cu atacantul care execută lovitura de la 11 metri, animat de dorinţa de a avea reacţia potrivită, de a intui colţul în care va fi plasat balonul. Cesar a fost sărbătorit de fani drept erou atunci când, în optimile de finală contra fotbaliştilor chileni, a reţinut de două ori mingea la 11 metri.

Goalkeeper-ului naţionalei germane, Manuel Neuer, îi lipseşte ce-i drept această experienţă la actualul campionat. Însă, în cadrul Champions League, în sezonul 2011-2012, Neuer a trebuit să apere două lovituri de la 11 metri - o dată cu succes, în semifinala contra lui Real Madrid şi o dată fără, în finala cu Chelsea. Şi astăzi s-ar putea ajunge într-o asemnea situaţie, dar Neuer nu se teme, odată ce poartă tricoul naţionalei germane.

Germania, naţiunea loviturilor de la 11 metri

"Fotbalul este un joc simplu. 22 de bărbaţi aleargă după o minge timp de 90 de minute, iar în final câştigă Germania". Citatul, devenit celebru, îi aparţine cunoscutului atacant britanic Gary Lineker, astăzi comentator sportiv, care-şi exprima dezamăgirea pentru înfrângerea suferită de ţara sa în semifinala disputată la campionatul din 1990. Anglia pierduse partida contra Germaniei la 11 metri.

"Ceea ce contează nu sunt calităţile de jucător ale diferiţilor fotbalişti, ci factorul psihologic", explică Daniel Memmert de la Universitatea Sportivă din Köln. Carisma contează. Dacă atacantul care urmează a executa lovitura de la 11 metri degajă siguranţă de sine şi convingerea că va avea succes, atunci îi transmite şi portarului acest sentiment. Acesta începe să se îndoiască de capacitatea sa de a reţine mingea.

Potrivit unui studiu, fotbaliştii germani sunt mult mai siguri de ei decât, de pildă, englezii. Dincolo de aceste considerente, statistic vorbind, probabilitatea ca un portar să reţină mingea la 11 metri e de numai 25 la sută. Cu toate acestea, pentru a face cât mai bine faţă unor astfel de situaţii, se fac antrenamente speciale pentru ca portarul să-l influenţeze pe jucătorul care aplică lovitura în alegerea unui anumit colţ al porţii. S-a constatat, de exemplu, că dacă acesta se postează nu chiar în centrul porţii, ci cu doar 10 centimetri la dreapta sau la stânga, distanţă pe care atacatorul nu o percepe conştient, acesta alege, inconştient, cealaltă parte, în care ar avea mai mult spaţiu. În 80 la sută din cazuri aşa se întâmplă, spune Memmert. Un efect asemănător se obţine dacă portarul întinde un braţ într-o direcţie sau alta. Atacatorul va plasa balonul în partea opusă braţului întins.

În plus, pe baza datelor statistice, se poate afla care dintre colţurile porţii sunt preferate de un fotbalist anume. Fostul portar al naţionalei germane, Jens Lehmann, s-a folosit de aceste calcule în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de Fotabal din 2006, în partida contra Argentinei. Informaţiile le avea notate pe un bileţel. Lehmann a reuşit să apere două lovituri de la 11 metri. Bileţelul cu pricina poate fi văzut, ca exponat de muzeu, la Haus der Geschichte din Bonn.