Protestele din Rusia: Mii de persoane arestate
23 ianuarie 2021Arestări au fost făcute și la Sankt Petersburg, unde forțele de ordine ar fi încătușat 300 de demonstranți. Reporteri ai agenției de presă germane DPA au relatat că în Piața Pușkin din capitala Rusiei, bărbați în uniforme urcau manifestanți în dube și plecau cu ei de la locul protestelor.
Din grupul persoanelor arestate face parte și soția lui Alexei Navalnîi, un critic aspru al Kremlinului. ”Vă rog să scuzați calitatea slabă a imaginii”, a scris Iulia Navalnîia sub o fotografie publicată pe Instagram. Imaginea o înfățișează pe soția opozantului rus într-o dubă a poliției. Arestată a fost și o colaboratoare de încredere a lui Alexei Navalnîi.
Potrivit jurnaliștilor aflați la fața locului, printre miile de protestatari de la Moscova s-au aflat numeroși tineri și oameni din clasa de mijloc. Spre deosebire de mitingurile neautorizate din trecut, multe zone din Piața Pușkin nu au fost închise. Activiștii afirmă însă că legăturile la Internet ar fi fost bruiate.
Sâmbătă, susținătorii lui Navalîi au chemat oamenii la proteste în peste 90 de orașe rusești, cerând eliberarea activistului de opoziție, care luni a fost condamnat la 30 de zile de închisoare în urma unei controversate proceduri judiciare. Navalîi este acuzat că nu ar fi respectat dispoziții legale în cadrul procedurilor penale anterioare, în timp ce se recupera în Germania, în urma unei tentative de otrăvire a sa.
Alexei Navalnîi (44 de ani), precum și echipa din jurul acestuia consideră că acțiunile justiției ruse sunt motivate politic.
Proteste ample în multe orașe
Manifestanții au ieșit în stradă și în estul extrem al Rusiei, în pofida temperaturilor uneori sub minus 50 de grade Celsius, inclusiv la Vladivostok și Novosibirsk, al treilea oraș ca mărime din Rusia.
”Putin este un hoț”, au strigat oamenii la Moscova, la fel ca în multe alte orașe din țară, unde protestele au început cu câteva ore mai devreme decât în capitală din cauza diferenței de fus orar. La începutul săptămânii, echipa lui Navalnîi a publicat un documentar video intitulat ”Un palat pentru Putin”, care ar demonstra că liderul rus și-ar fi construit un ”imperiu țarist” la Marea Neagră cu bani din șpăgi. Kremlinul a catalogat acuzațiile din film - care a fost accesat de peste 67 de milioane de ori – drept ”prostii” și ”minciuni”.
Sâmbătă după-amiază (ora României), organizația pentru drepturile civile OWD a numărat 1.090 de arestări. De asemenea ar fi existat și cazuri în care forțele de securitate nu au intervenit, lăsând oamenii să își continue marșul. Autoritățile ruse au amenințat că participarea la mitingurile neautorizate de sâmbătă se pot solda cu amenzi usturătoare.
Imagini surprinse la Vladivostok pe coasta Pacificului arată ofițeri de poliție urmărind un grup de manifestanți pe străzi. Protestatarii s-au adunat și în orașul Kabarovsk, situat în apropierea graniței cu China, unde în această perioadă a anului domnesc temperaturi foarte scăzute, strigând ”rușine!” și ”jos bandiții!”.
Oamenii ar fi ieșit pe străzi și în orașul siberian Tomsk, unde Navalnîi a căzut victimă atacului cu otravă, consemnând cea mai mare demonstrație neautorizată din ultimii ani.
Amintim că avocatul și politicianul de opoziție Alexei Navalnîi s-a întors duminică la Moscova, fiind arestat imediat după aterizare. Criticul Kremlinului revenise din Germania, unde s-a recuperat în urma otrăvirii sale cu un agent neurotoxic din categoria Novicioc, dezvoltat în timpul erei sovietice. Navalnîi îl învinovățește personal pe președintele rus Vladimir Putin pentru atac. Kremlinul a respins orice implicare în eveniment.
Reacții după arestare
După arestarea sa, Navalnîi a îndemnat populația din întreaga țară să iasă să demonstreze pentru eliberarea sa. În replică, Poliția a anunțat că va interveni ferm împotriva participanților la protest. De altfel, încă din timpul protestelor, persoane din anturajul opozantului ar fi fost reținute.
Comitetul rus de anchetă a declarat vineri că investighează apelul lui Navalnîi la proteste neautorizate. Leonid Volkov, un aliat de nădejde al opozantului, a declarat pentru ediția de duminică a cotidianului german ”Frankfurter Allgemeine”, că protestele de stradă reprezintă ”singurul mijloc de a scoate pe cineva dintr-o închisoare rusească”.
Potrivit lui Volkov, s-a întâmplat ca activiștii opoziției ruse să fie otrăviți de două ori consecutiv, motiv pentru care ”singura protecție pentru Navalnîi este „vizibilitatea mare și sprijin maxim din partea populației”.
Rusia a denunțat intervenția străinătății în cadrul actualelor proteste. Ministerul rus de Externe a criticat ambasada SUA la Moscova, care a întocmit o listă cu mai multe demonstrații, menționând exact locul și ora desfășurării acestora. Sub masca îngrijorărilor cu privire la siguranța cetățenilor americani în străinătate, Washingtonul vrea să alimenteze protestele din Rusia, critică Moscova.