Proces intentat fostului "contabil de la Auschwitz"

"Într-o noapte a anului 1943 am văzut pentru prima dată cum au fost gazaţi evrei. Am auzit ţipetele oamenilor disperaţi în camera de gazare, când s-au închis uşile." Asta a povestit, în 2005, Oskar Gröning pentru mai multe ziare germane, referindu-se la perioada în care a fost mobilizat la Auschwitz. Între septembrie 1942 şi octombrie 1944 militarul Waffen-SS a fost responsabil pentru administrarea banilor, bijuteriilor şi altor obiecte de valoare ale celor deportaţi. De aceea, el a fost supranumit de presă "contabilul de la Auschwitz". Până nu demult, nonagenarul sublinia însă că nu se simte vinovat. În 2005 el a declarat: "Nu am omorât pe nimeni. Nu am fost decât o rotiţă în acea maşinărie a morţii. Nu am fost făptaş".

Acuzaţia: Sprijin pentru maşinăria morţii

La un deceniu de la interviurile menţionate, Oskar Gröning este totuşi citat în faţa instanţei. Procesul său, probabil ultimul mare proces legat de perioada nazistă în Germania, a debutat marţi, 21.04, la Lüneburg. Dat fiind că acuzatul trăieşte de multă vreme într-o mică aşezare din regiune, procesul are loc în faţa tribunalului local, pentru complicitate la crimă în 300.000 de cazuri. Actul de acuzare, întocmit de parchetul din Hanovra, se limitează, din motive ce ţin de probatoriu, la aşa-numita "acţiune ungară". Aceasta s-a desfăşurat în intervalul 16 mai - 11 iulie 1944. În acele două luni, SS a deportat la Auschwitz 425.000 de evrei din Ungaria. Aproximativ 300.000 dintre ei au fost introduşi în camera de gazare şi ucişi de îndată ce au ajuns în lagăr.

În deschiderea procesului, Gröning a depus o detaliată mărturie. Între altele, el a declarat: "Din punctul meu de vedere, am fost, fără îndoială, complice, sub aspect moral." Acuzatul a recunoscut de asemenea că a aflat deja în 1942, imediat după sosirea sa la Auschwitz, despre gazarea evreilor în acel lagăr. În încheierea mărturiei, acuzatul a spus: "Vă rog să mă iertaţi. Cât priveşte chestiunea vinei sub aspect penal, dumneavoastră sunteţi cei care trebuie să decideţi".

În cadrul "acţiunii ungare", desfăşurată în intervalul mai-iulie 1944, au sosit în fabrica nazistă a morţii 137 de garnituri de tren cu deportaţi. Gröning a lucrat atunci şi la rampa de descărcare. A fost de faţă când se făcea nemiloasa triere între "capabili de muncă" şi "nefolositori". El ştia că "nefolositorii" nu sunt conduşi spre "dezinfectare" la aşa-zisele duşuri, ci la moarte. Una din sarcinile fostului militar SS era să strângă bagajele deportaţilor, rămase pe rampa de descărcare. Potrivit actului de acuzare care însumează 85 de pagini, astfel se urmărea "ştergerea urmelor lăsate de crimele în masă, în aşa fel încât să nu devină bănuitori următorii deportaţi". Gröning avea de asemenea sarcina să strângă banii pe care îi găsea în bagaje, să îi numere şi să-i transfere către centrala SS din Berlin. În opinia procurorilor, prin aceste sarcini pe care le-a îndeplinit, acuzatul a sprijinit crimele sistematice comise de regimul nazist.

Acest proces "are loc prea târziu, cu o întârziere de câteva decenii", susţine Christoph Heubner, vicepreşedintele Comitetului Internaţional Auschwitz, fiindcă acuzatul "şi-a putut trăi principalele decenii din viaţă liber şi în pace, în mijlocul societăţii". Gröning, născut pe 10 iunie 1921, şi-a început serviciul militar la Auschwitz pe când avea doar 21 de ani. Acum este un moşneag. În curând va împlini 94 de ani.

De ce abia acum?

În Germania, speranţa de viaţă este în medie de 80 de ani. Chiar şi numai din această perspectivă se naşte întrebarea de ce a durat atât de mult până să fie citat Gröning în instanţă? De ce se ocupă justiţia de "contabilul de la Auschwitz" abia acum, când viaţa sa se apropie de sfârşit? Mai ales că aşa-numitul "Oficiu central" cu sediul la Ludwigsburg, însărcinat cu elucidarea crimelor naziste, şi-a început activitatea deja din anul 1958.

Unul din motive ţine de jurisprudenţă. În anii 1960 şi 1970, se pornea de la premisa că trebuie dovedit fiecare delict concret plasat în responsabilitatea unui potenţial delincvent. Această practică a fost schimbată prin sentinţa pronunţată de tribunalul regional München în cazul John Demjanjuk. Acest fost paznic al lagărului Sobibor, decedat între timp, a fost condamnat în 2011 la cinci ani închisoare pentru complicitate la uciderea a mai bine de 28.000 de evrei, deşi nu s-a putut proba implicarea lui directă în aceste crime. Demjanjuk a decedat înainte de a fi condamnat definitiv.

Numai la Auschwitz au fost dizlocaţi cu diverse sarcini, în intervalul 1940-1945, aproximativ 7000 de membri ai Waffen-SS. Aşa stând lucrurile, avocatul Thomas Walther, care apără la procesul din Lüneburg interesele a mai bine de 30 de părţi vătămate, evidenţiază că "în Republica Federală Germania ar fi fost obligatorie punerea sub acuzaţie a mii de bărbaţi şi femei, dacă ar fi fost valabile criteriile de acum. Dar nu s-a dorit asta." Nici Oskar Gröning nu a fost tras la răspundere pentru perioada în care a fost la datorie în fabrica morţii. Justiţia l-a luat însă în vizor deja în urmă cu 30 de ani. Atunci însă, în 1985, cazul a fost clasat din lipsă de probe. Judecătorii l-au crezut că "nu a participat direct la crime" şi că "a păzit doar nişte geamantane".

Dreptate tardivă?

Tribunalul din Lüneburg a fixat până acum 27 de termene prentru acest proces. Sentinţa va fi pronunţată la sfârşitul lunii iulie. În cadrul procesului vor fi audiate mai bine de 60 de părţi vătămate, din SUA, Canada, Ungaria şi Israel.

Între acestea se numără şi Eva Pusztai din Budapesta. Pentru publicaţia germană "Die Welt", această supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz a declarat: "Sunt disperată numai la gândul că acuzatul a scotocit prin valiza mamei mele şi a ţinut în mâini hainele surorii mele mai mici Gilike, ucisă în aceeaşi zi. Vreau să fiu prezentă o dată într-un tribunal german, pentru a spune ce am văzut".