Am știut cu toții că se va mai muri, nu știam ziua și locul

Cum statul nu există în afara instituțiilor și a celor care conduc instituțiile, constatarea prezidențială echivalează cu o retragere din funcție.

Inutilitatea statului, așa cum a formulat-o președintele țării, se înscrie în paradigma vidului de autoritate consacrată de prim-ministrul în funcție, din momentul în care a stipulat că nu Guvernul, ci fiecare școală și spital în parte trebuie să se descurce și să poarte responsabilitatea deciziilor luate în pandemie. Fiecare școală decide dacă își poate educa elevii fizic și în condiții de siguranță sanitară. Fiecare spital trebuie să se descurce cu locurile din ATI, cu numărul de paturi și de medici, a anunțat premierul, pentru care toți ceilalți sunt dispensabili, mai puțin el și Guvernul pe care îl conduce.

Statul există pentru a impune acel set de reguli și pentru a garanta respectarea acestora, în așa fel încât maximizarea binelui unei persoane să nu se întindă peste binele alteia. Altfel spus, acolo unde sunt de luat decizii care privesc binele comun, statul este cel care decide, formulează și asigură regulile, inclusiv prin sancțiuni pentru nerespectarea lor.

Adică dacă un cetățean, urmărindu-și în mod natural propriul bine, intră în coliziune cu binele altuia sau face rău altora, statul este cel chemat să asigure conviețuirea. Acesta e statul minimal, care trebuie să asigure protecția fiecăruia dintre noi. Or, în momentul în care cei care administrează treburile statului, adică prim-ministrul și președintele, se retrag din spațiul public, rezultatul este vidul de putere. Statul s-a diluat până la disoluție, binele comun nu mai este asigurat, ne întoarcem la supraviețuirea pe cont propriu și pe afilierea la un trib care să ne ofere protecție.

România nu e departe de acest moment. Instituțiile politico-sociale ale României nu sunt atât de mature încât să asigure accesul la binele comun, indiferent de personalizări și de oportunismele, slăbiciunile și derapajele politicienilor care le conduc.

Ce e însă de făcut atunci când nu mai e nimic de făcut?, o întrebare formulată cândva de Andrei Pleșu.

Un prim pas l-a făcut președintele, prin anunțul eșecului statului român. Cum puterea are oroare de vid, pentru a limita consecințele și pentru a nu duce țara în haos, autoritatea trebuie reinstituită, adică sistemul de reguli, de asigurare a respectării lor și de sancționare a celor care îngrădesc accesul la binele comun, prin încălcarea regulilor. Asta înseamnă că un Guvern care s-a retras din procesul decizional și care împiedică accesul egal al cetățenilor la binele comun, refuzând să asigure reguli și să acceseze mecanismele de protecție socială, trebuie să lase locul unui Executiv care să administreze real guvernarea.

Citiţi articolul integral AICI.