1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Premiul Nobel pentru Pace 2005

Alexandra Sora7 octombrie 2005

Comitetul norvegian a hotărât ca Premiul Nobel pentru Pace 2005 să fie împărţit în două şi să fie atribuit Organizaţiei Internaţionale pentru Energie Atomică şi directorului general al acesteia, Mohammed el Baradei, datorită eforturilor lor de a preveni utilizarea energiei nucleare pentru scopuri militare şi de a garanta securitatea folosirii paşnice a energiei atomice.

https://p.dw.com/p/B1TB
Mohammed el Baradei, laureatul Premiului Nobel pentru Pace 2005
Mohammed el Baradei, laureatul Premiului Nobel pentru Pace 2005Imagine: dpa - Bildfunk

Comitetul din Oslo şi-a motivat decizia reliefând importanţa iniţiativelor acestei organizaţii pentru impiedicarea proliferării armelor nucleare într-o epocă în care pericolul utilizării bombelor atomice într-un conflict militar este iminent.

În prezent, încercarea de a opri programele nucleare din Coreea de Nord şi Iran constituie priorităţile principale ale organizaţiei IAEO.

Juristul şi diplomatul egiptean Mohammed el Baradei şi-a început activitatea în serviciul diplomatic în 1964, reprezentând Egiptul în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite la Geneva şi New York.

De şapte ani deţine funcţia de director general al organizaţiei IAEO, fiind succesorul suedezului Hans Blix. Baradei este primul cetăţean al unei ţări din lumea a treia care a devenit director general al IAEO. În ultimii ani, criticile la adresa diplomatului egiptean s-au făcut auzite din toate direcţiile: preşedintele american Bush i-a reproşat că atitudinea sa faţă de Irak şi Iran ar fi fost prea indulgentă, în timp ce la Bagdad şi Teheran el Baradei este privit ca un simplu pion al Casei Albe.

Premiul Nobel pentru Pace este dotat cu 1,1 milioane de euro şi va fi decernat pe data de 10. decembrie în capitala norvegiană. În 2004 premiul i-a fost acordat ecologistei şi militantei pentru drepturile omului Wangari Maathai din Kenia.