1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Premierul britanic a trecut de votul de neîncredere

6 iunie 2022

Imediat după jubileul Reginei, premierul a avut de dat socoteală pentru party-urile din pandemie. În Camera Comunelor s-au depus suficiente cereri pentru un vot de neîncredere.

https://p.dw.com/p/4CKTm
Großbritannien Premierminister Boris Johnson
Imagine: Matt Dunham/AP Photo/picture alliance

UPDATE

Boris Johnson a trecut de votul de neîncredere al grupului parlamentar conservator din Camera Comunelor, bucurându-se de susţinerea a 211 dintr-un total de 359 de deputaţi. El nu va mai putea fi supus aceluiaşi mecanism pentru un an de zile de acum înclo.

____________________________________

În Marea Britanie are loc luni seară un vot de neîncredere împotriva premierului Boris Johnson. Preşedintele influentului Comitet 1922 al deputaţilor conservatori din Camera Comunelor, Sir Graham Brady, a comunicat că pragul de 54 de cereri necesare pentru votul respectiv a fost depăşit. Deputaţii conservatori din Camera inferioară a Parlamentului Britanic vor vota între orele 18 şi 20, ora locală iar "buletinele de vot vor fi numărate imediat după aceea", a precizat Brady.

Presiunile asupra premierului Johnson, din pricina petrecerilor pe care le-a organizat la reşedinţa sa din Downing Street în timpul pandemiei ("Partygate"), au crescut deja considerabil în ultimele zile, dar s-a aşteptat, corect, ca votul de neîncredere să aibă loc după încheierea festivităţilor prilejuite de împlinirea a 70 de ani de la urcarea pe tron a Reginei Elisabeta a II-a. În raportul realizat de înaltul funcţionar Sue Gray, Johnson este acuzat că a eşuat grav în calitate de lider, fiindcă în timpul pandemiei de coronavirus a organizat în repetate rânduri petreceri nesocotind regulile de distanţare socială pe care tot el le-a impus întregii societăţi britanice. În plus, el a declarat că aceste petreceri ar fi fost şedinţe de lucru ale guvernului.

Premierul britanic Boris Johnson
Petreceri în ciuda pandemiei: pentru scene ca aceasta (pe 13 noiembrie 2020), Boris Johnson este masiv criticatImagine: Sue Gray Report/gov.uk/REUTERS

În context, Johnson a trebuit deja să plătească o amendă, devenind astfel primul premier britanic în exerciţiul funcţiunii despre care se ştie clar că a încălcat legea. După ce opinia publică a aflat de aceste petreceri, Johnson şi-a cerut iertare în repetate rânduri, dar a refuzat categoric să-şi dea demisia.

Votul de luni seară

Faptul că diseară se va desfăşura un vot de neîncredere în interiorul grupului parlamentar conservator nu înseamnă automat că Johnson îşi va pierde funcţia. În prezent Partidul Conservator are 359 de deputaţi în Camera Comunelor, şi pentru demiterea premierului sunt necesare minimum 180 de voturi de neîncredere. Aproximativ 150 de deputaţi conservatori lucrează pentru guvern, în calitate de secretari de stat sau de "whips", organizatori de majorităţi în ajunul voturilor importante. Comitetul 1922 în schimb reprezintă interesele tuturor deputaţilor conservatori care nu exercită şi funcţii guvernamentale.

În cazul în care Boris Johnson va trece cu bine de votul de neîncredere, un nou astfel de vot se va putea organiza cel devreme în 12 luni. Cel mai recent astfel de vot s-a soldat, în decembrie 2018, cu rămânerea în funcţie a premierului de atunci, Theresa May.

Johnson salută votul, se arată într-un comunicat emis de oficiul său. Acesta este "o posibilitate de a prezenta deputaţilor punctul său de vedere" şi "o şansă pentru a pune capăt speculaţiilor din ultimele luni." Guvernul va putea apoi "să tragă linie şi să privească iarăşi înainte."

ia/maw (dpa, rtr, afp, ap)