25 de ani de la încetarea războiului din Kosovo
10 iunie 2024
Pe 10.06.1999 s-a încheiat războiul din Kosovo. În acea zi Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluţia 1244, prin care s-au încheiat formal luptele. Ele încetaseră deja din ziua precedentă.
Cu două luni şi jumătate înainte, în seara zilei de 24.03.1999, NATO începuse să bombardeze primele ţinte din ce mai rămăsese din Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru). A fost prima misiune de luptă a NATO fără mandat din partea ONU, cu participarea unor militari germani. A fost încălcat astfel un tabu - pentru NATO fiindcă a lipsit mandatul ONU şi pentru societatea germană din pricina participării la un război. Obiectivul NATO a fost să forţeze armata iugoslavă să se retragă din Kosovo pentru a împiedica alungarea albanezilor kosovari şi încălcarea drepturilor lor.
Iugoslavia începuse să se destrame mai devreme
Destrămarea Iugoslaviei a început în anul 1991 când Slovenia, Croaţia şi Macedonia şi-au proclamat independenţa. În 1992 şi Bosnia a făcut acelaşi lucru. În reacţie Serbia a început războaie împotriva Sloveniei, Croaţiei şi Bosniei. Doar Macedonia a fost cruţată.
Şi în Kosovo au existat devreme semnale de escaladare. Deja în anul 1989 preşedintele Uniunii Comuniştilor din Serbia, Slobodan Miloşevici, a anulat autonomia provinciei Kosovo. Alungarea albanezilor din administraţia statului şi din sectorul public (Sănătate şi Învăţământ) începuse mai devreme în Kosovo, fiind extinsă masiv după desfiinţarea autonomiei.
Împotriva tuturor acestora albanezii kosovari s-au opus multă vreme paşnic, conduşi de scriitorul Ibrahim Rugova, cel ce avea să fondeze mai târziu statul şi să devină primul preşedinte al Kosovo.
Dar, de la mijlocul anilor 1990, susţinătorii unei lupte armate împotriva sârbilor s-au înmulţit, organizându-se în cadrul Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK). Trupa puţin numeroasă la început a devenit rapid o armată regulată în a doua parte a anilor 1990.
Războiul dinaintea bombardamentelor NATO
Au urmat atacuri teroriste asupra unor posturi ale poliţiei sârbe, la care Belgradul a răspuns cu o duritate disproporţionată. În 1998/1999 s-a ajuns, în cele din urmă, la războiul din Kosovo, un conflict inter-iugoslav pentru început. Intervenţia NATO a fost provocată de găsirea în satul Racak a 40 de trupuri neînsufleţite ale unor albandezi kosovari, în ianuarie 1999. Observatori internaţionali au vorbit atunci de o crimă în masă, dar liderii de la Belgrad au respins învinuirile.
Rambouillet şi sfârşitul diplomaţiei
La Rambouillet în apropiere de Paris au avut loc în februarie 1999 tratative de pace sub conducerea Grupei de Contact pentru Balcani. Au fost ultimele încercări ale diplomaţiilor din UE şi SUA să-i silească pe albanezii kosovari şi pe sârbi să ajungă la un acord şi să pună capăt luptelor.
Dar negocierile au eşuat. Şi o ultimă încercare a emisarului special american Richard Holbrooke, care s-a deplasat la Belgrad în încercarea de a-l determina pe liderul Serbiei, Slobodan Miloşevici, să cedeze, nu a avut succes.
Controverse din pricina lipsei unui mandat din partea ONU
În ajunul bombardamentelor NATO unii politicieni din vest, între care în mod special preşedintele SUA, Bill Clinton, au acuzat mereu Serbia că planifică un genocid în Kosovo. NATO nu s-a străduit să obţină mandat din partea ONU fiindcă acesta ar fi fost blocat prin veto în Consiliul de Securitate de Rusia şi China. Pentru guvernul german de coaliţie de atunci, format din social-democraţi şi ecologişti, decizia de a participa cu mai multe avioane de luptă s-a luat foarte greu.
Aşa-numitul plan "Potcoavă" al Serbiei i-a oferit guvernului german în cele din urmă justificarea necesară pentru a lua parte la războiul din Kosovo. Acest plan despre care s-a afirmat că ar fi fost elaborat la Belgrad, viza alungarea kosovarilor albanezi peste graniţă în Albania. Până astăzi nu este confirmat că ar fi existat un asemenea plan. Incontestabil este că sute de mii de albanezi se refugiaseră de la casele lor sau fuseseră alungaţi.
Miloşevici a cedat - la presiunile Moscovei?
De ce a trebuit să dureze un război al NATO mai mult de 11 săptămâni? Experţii sunt astăzi siguri că s-au făcut calcule greşite şi de-o parte şi de alta. NATO era convinsă că după câteva zile de bombardament Miloșevici va fi dispus să înceapă negocierile.
La Belgrad se specula de asemenea că NATO va da înapoi la un moment dat, prezentând o formulă de compromis. În cele din urmă Miloşevici a cedat, probabil la presiunile Rusiei. Rusia era pe atunci foarte slăbită economic şi avea nevoie de cooperarea cu vestul, a declarat privind înapoi emisarul special al UE pentru Kosovo, austriacul Wolfgang Petritsch.
Rezoluţia ONU 1244 şi Acordul de la Kumanovo
Sfârşitul războiului a fost reglementat prin două acte juridice. Acordul militar de la Kumanovo, încheiat pe 9.06.1999 într-o localitate din ceea ce este astăzi Macedonia de Nord, prevedea retragerea armatei iugoslave şi a poliţiei sârbe din Kosovo. Responsabilitatea pentru securitatea regiunii se afla în mâinile NATO. Acordul prevedea de asemenea dezarmarea UCK.
O zi mai târziu, Consiliul de Securuitate al ONU a votat rezoluţia 1244. Ea a fost baza pentru soluţinarea crizei din Kosovo, potrivit normelor dreptului internaţional. Ea stipula ca regiunea Kosovo să rămână parte integrantă a Republicii Federale Iugoslavia, dar dotată cu o largă autonomie. Pentru formarea unei administraţii civile ONU a alcătuit UNMIK, o misiune de administraţie provizorie. Pentru securitatea în Kosovo ONU a trimis misiunea internațională KFOR. Dar statutul definitiv al Kosovo a rămas deschis în rezoluţia respectivă.
Independenţa Kosovo
După 78 de zile, aproximativ 2300 de raiduri de bombardament şi pierderi estimate la 3500 de oameni, intervenţia NATO a luat sfârşit. Războiul din Kosovo, care începuse cu un an şi jumătate înainte se încheia astfel.
Nouă ani mai târziu, pe 17.02.2008, Kosovo şi-a proclamat independenţa, recunoscută între timp de 115 din cele 192 de state membre ale ONU, între care şi Germania. Rusia şi China precum şi cinci state membre UE (Grecia, România, Spania, Slovacia şi Cipru) nu o recunosc iar Serbia o respinge până astăzi cu consecvenţă.