"Povestea de vară" a Germaniei ia sfârşit
5 iulie 2024Germania pierde în sferturi împotriva Spaniei și părăsește Campionatul European de Fotbal pe care îl găzduiește. Spaniolii au câștigat, după prelungiri, cu 2-1, partida directă din sferturile turneului final, disputată la Stuttgart.
"Abia îmi ţin lacrimile. Băieţii au luptat mult în ultimele şase săptămâni. Azi au pierdut nemeritat", a declarat antrenorul echipei naţionale germane Julian Nagelsmann.
Meciul din această seară reprezintă şi finalul carierei fotbalistului german Toni Kroos. După partidă, acesta a declarat că e bucuros că şi prin contribuţia sa, fotbalul german a redevenit mai bun. "Dar astăzi suntem extrem de trişti. Aveam un ţel, însă acest vis s-a năruit. Când eşti aşa de aproape de atingerea sa, este extrem de dureros", a spus Kroos.
"Ne-am fi dorit un final mai frumos al carierei sale, pentru că asta ar fi meritat", a spus la rândul său antrenorul Julian Nagelsmann. "Este un om deosebit cu o carieră ieşită din comun, pentru mulţi un exemplu", a adăugat Nagelsmann.
Spania se califică în semifinale unde va întâlni învingătoarea din meciul dintre Portugalia și Franța, care se joacă seara aceasta la Hamburg.
maw/ics