Polonia se așteaptă la un val de refugiați din Ucraina

„Nu-mi plac. Ne-au provocat suferință. Dar (…) ar trebui să-i ajut“, mărturisește un bărbat în vârstă.    

Orașul Przemysl din sudul Poloniei este situat la doar 10 kilometri de granița cu Ucraina. Casele șic, proaspăt renovate, din jurul pieței centrale, amintesc de vechiul șarm habsburgic. Cândva această parte, acum a Poloniei zilelor noastre, a aparținut monarhiei austriece. 

Într-una din puținele zile însorite de februarie, clienții unei cafenele se bucură de prima adiere de primăvară. Locuitorii orașului par să fi uitat situația dificilă prin care trec vecinii ucraineni. Totuși, cine intră în vorbă cu oamenii din Przemysl descoperă că gândurile lor sunt mai degrabă la geopolitică decât la vremea frumoasă. 

În cazul unor ciocniri între armata ucraineana și trupele rusești, orașul polonez cu 60.000 de locuitori ar putea fi primul refugiu pentru populația din Ucraina. Primarul Wojciech Bakun nu crede că există motive de îngrijorare sau că se va ajunge la atacuri militare. „Sper că nu se va întâmpla nimic rău și că din partea Rusiei este mai mult dorința de a provoca teamă decât intenția reală de a ataca o altă țară“ spune el.

La cererea guvernului de la Varșovia, Bakun a trebuit - la fel ca toți ceilalți primari din Polonia - să identifice clădirile care ar putea servi ca adăposturi pentru refugiații ucraineni în caz de urgență. Preluarea acestora ar fi finanțată de la bugetul statului. Până acum, însă, nu au sosit indicații concrete pentru pregătiri în acest sens.  

Pregătiri în liniște 

Pregătirile nu sunt vizibile așa că, pe plan intern, guvernului i se reproșează că ar avea o atitudine pasivă. „Acționăm de multă vreme în liniște. Nu am informat opinia publică fiindcă nu am vrut să provocăm agitație“, declară ministrul-adjunct de Interne Maciej Wasik.   

Premierul Mateusz Morawiecki intenționează să înființeze o echipă care să se ocupe de infrastructura, transportul, școlarizarea și serviciile medicale destinate refugiaților. „Conflictul ar putea genera un exod din Ucraina. Trebuie să fim pregătiți pentru tot ce este mai rău“, a declarat el într-o conferință de presă.  

Ministerul Familiei și Afacerilor Sociale le promite refugiaților din Ucraina alocații pentru copii și consiliere psihologică. „Firește că Polonia va primi câți refugiați va putea, dar nu îi vom putea prelua pe toți“ a spus Andrzej Dera  secretar de stat în cancelaria președintelui Republicii Polonia. El a vorbit despre milioane de oameni care ar putea căuta protecție în Polonia.  

Polonia ca refugiu 

Unii dintre ei și-ar putea găsi refugiu și singuri. În prezent, în Polonia trăiesc peste un milion de ucraineni sosiți în urma anexării peninsulei Crimeea și a conflictului din Donbas. Între timp, șoferii de taxi, constructorii sau vânzătorii ucraineni sunt parte din societatea poloneză – o prezență binevenită în economie fiindcă ei completează necesarul de forță de muncă. Bariere lingvistice nu există fiindcă cele două limbi sunt înrudite. Mai mult, în Polonia, minoritatea ucraineană are 45.000 de membri.

Piotr Pipka, directorul uneia dintre cele cinci școli cu predare în ucraineană din Polonia, spune că este pregătit să-i primească pe copiii refugiați. Pentru a-i putea prelua ar trebui mai întâi să răzbată prin jungla birocrației deoarece, în mod normal, copiii imigranților sunt trimiși la școli poloneze. Dar este gata să înfrunte autoritățile, adaugă el. „Profesorii noștri vorbesc ambele limbi. De aceea contactul cu acești copii ar fi mai simplu, iar pentru cei nou sosiți ar fi, poate, o părticică din acasă.“ Pipka povestește și despre disponibilitatea ucrainenilor din Polonia de a da o mână de ajutor. Unele familii de ucraineni au primit deja găzduire în orașul Przemysl.     

Teama de război

Profesoara de religie a școlii, măicuța Danjilya, a pregătit de curând o cameră în mănăstirea din oraș pentru o familie din Kiev. Iryna Gavrilyaka este aici împreună cu cele două fetițe ale ei. Nu își dorește să fie considerată persoană refugiată fiindcă speră să revină curând în Ucraina. Preferă să considere că se află într-o scurtă vacanță în Polonia. Deocamdată are camera doar pentru o săptămână deși bagajele pe care și le-a adus par a fi pregătite pentru o ședere mai lungă.  

Exercițiile de evacuare efectuate la școala la care învață una dintre fete au determinat-o să plece în Polonia. Nu a putut să treacă peste gândul că, într-o bună zi, acest scenariu ar putea deveni realitate, mărturisește ea. „Școala m-a informat că subsolul va fi pregătit cu provizii de apă, alimente, jucării și pături și că elevii vor putea fi în siguranță acolo timp de cinci zile în caz că se întâmplă ceva. Când afli așa ceva realizezi că situația este foarte serioasă.“ Călătoria în Polonia este ca o asigurare de viață, mai spune femeia: „Încheiem o asigurare de viață sau o asigurare auto în speranța că nu va fi nevoie de ea. Faptul că am venit aici înseamnă asigurarea de viață pentru copiii noștri. Dar sperăm să nu fie cu adevărat nevoie de ea.“

Sentimente amestecate

Dorința de a ajuta nu este, totuși, de la sine înțeleasă în Przemysl. În sudul Poloniei, rănile provocate de vechile conflicte între cele două popoare încă nu sunt vindecate. Între 1943 și 1944 naționaliștii ucraineni au ucis între 50.000 și 100.000 de polonezi în acțiunea de epurare etnică cunoscută și sub numele de masacrul de la Volânia. Din răzbunare, în 1947, conducerea comunistă de la Varșovia a strămutat aproximativ 150.000 de etnici ucraineni în nordul și estul Poloniei în cadrul operațiunii Vistula.  

Astfel, în piața din Przemysl, nu toți vorbesc pe un ton conciliant. „Nu o să-i ajut pe ucraineni dacă vin la noi“, spune o femeie în jurul a 70 de ani. În timpul masacrului de la Volnâia, spune ea, ucrainenii i-ar fi violat mama. „Ucrainenii? Nu-mi plac. Ne-au provocat suferință. Dar eu sunt creștin și dacă au nevoie de ajutor ar trebui să-i ajut“, mărturisește un bărbat în vârstă. O femeie, ușor trecută de 60 de ani, explică: „Am discutat deja, în detaliu, cu fiica mea ce am face dacă ar veni aici, la noi, refugiați ucraineni. Le-am oferi cu drag de mâncare. Dar nu i-aș primi să înnopteze la noi. Nu am încredere în ucraineni." 

O femeie în vârstă de 35 de ani care lucrează la punctul de trecere a frontierei și este la curent cu situația din Ucraina spune că nu are niciun fel de rezerve: „Sunt oameni la fel ca noi. Bineînțeles că îi ajut dacă pot.“