Se aşteaptă o recrudescenţă a terorismului
26 februarie 2015Moderatorul celui de-al 18-lea congres european al poliţiei a menţionat în deschiderea lucrărilor, desfăşurate la Berlin, recentele atentate teroriste de la Paris şi Copenhaga, subliniind că astfel de incidente sunt oricând posibile în marile oraşe germane. Apoi i-a cedat tribuna lui Hans-Georg Maaßen, preşedintele serviciului federal de contraspionaj Verfassungschutz. Vorbitorul s-a referit pe larg la crizele internaţionale şi urmările lor din perspectiva securităţii. Auditoriul, format din aproximativ 400 de oameni sosiţi din Germania şi străinătate, a fost pus la curent cu evoluţii îngrijorătoare.
Maaßen a subliniat: "constatăm că focarele de incendiu se înmulţesc". El a enumerat între aceste focare Siria, Irakul, Libia, Mali, Nigeria, Somalia şi Yemen. Situaţia din unele dintre aceste ţări abia dacă mai este menţionată de mass media occidentale, câtă vreme instituţiile statale se află acolo în plin proces de disoluţie. Vorbitorul a adăugat că, între timp, stârnesc îngrijorare şi ameninţările cu care se confruntă Libanul şi Iordania, nefiind sigur că ele vor putea face faţă "atacului islamiştilor". În opinia lui Maaßen, există riscul ca incendiul să se extindă în întreaga regiune.
Preşedintele Verfassungschutz s-a declarat de asemenea îngrijorat de existenţa unor oameni care importă conflicte în Germania din alte ţări ale lumii. Aşa de pildă, în Republica Federală, există între timp aproximativ 7000 de salafişti, care contribuie la radicalizarea tot mai multor tineri musulmani. Astfel, primejdia unor atentate teroriste în Germania şi Europa creşte. În plus, mai bine de 600 de tineri musulmani crescuţi în Germania s-au dus pentru a lupta cu arma în mână de partea Statului Islamic (IS), în Siria şi Irak. Dintre aceştia, aproximativ 70 şi-au pierdut viaţa (10 dintre ei în atentate sinucigaşe) şi alţi 200 s-au întors în Germania. Aceştia din urmă constituie o mare ameninţare pentru securitatea statului german.
La nivelul întregii Europe, există aproximativ 4000 de tineri musulmani care s-au dus voluntari în Siria şi Irak pentru a lupta. Ei se întorc la familiile lor violenţi şi cu meşteşugul armelor învăţat. Aceasta s-a putut constata şi în cazul atentatelor de la Paris şi Copenhaga, şi de aceea poliţiştii se confruntă cu o sarcină foarte dificilă, potrivit lui Maaßen. A-i păzi 24 de ore din 24 pe aceşti tineri este imposibil şi de aceea întreaga societate este chemată să ajute la menţinerea sub control a prezumtivilor răufăcători. Pe lângă serviciile de contraspionaj şi de securitate, sunt chemate să contribuie la îngrădirea fenomenului şi instituţiile pentru tineret, inclusiv penitenciarele. Maaßen a subliniat în context că atentatorul de la Copenhaga s-a radicalizat în timp ce se afla în închisoare.
Pe vremuri primejdia venea din est
Dat fiind că primejdiile provin acum din mai toate direcţiile şi au o motivaţie foarte diversificată, şeful Verfassungschutz a evocat aproape cu nostalgie vremurile apuse. În timpul conflictului est-vest, serviciul condus de Maaßen îşi aţintea privirea "spre Berlinul de est, poate până spre Moscova". Această perspectivă a suferit prima schimbare în 1972, în urma atentatului palestinian asupra sportivilor israelieni, participanţi la Olimpiada de la München. Apoi, schimbarea radicală a survenit după atentatele din SUA, de la 11 septembrie 2001. Vremurile bune de odinioară, din "lumea bipolară" nu mai există, a spus aproape cu regret vorbitorul.
Pe vremuri, teroriştii al Qaida "nu au ieşit niciodată din peşterile Vaziristanului", dar astăzi există o concurenţă între al Qaida şi SI în vederea mobilizării pentru jihad. Inamicul comun al celor două entităţi este occidentul, iar războiul trebuie transferat în oraşele occidentale. Cel mai bine cu ajutorul tinerilor care au crescut în ţările-ţintă. Pentru a putea preîntâmpina acest plan, Maaßen ar fi vrut să se poată baza, ca până acum, pe ajutorul Rusiei. Dar, din nefericire, relaţiile s-au răcit între Rusia şi ţările occidentale de la izbucnirea conflictului din Ucraina.
Un alt factor de risc pentru serviciile de securitate germane şi europene pândeşte la graniţele externe ale UE. În şuvoiul de imigranţi care pătrund în ţările UE se pot lesne ascunde terorişti.