Politica europeană de la București

Există anumite asemănări între François Hollande și Klaus Iohannis. Și unul și altul au venit la putere după un președinte clivant, cum spun francezii, adică unul care divide societatea, creând adversități puternice, așa cum făcuseră, fără îndoială, Nicolas Sarkozy și Traian Băsescu. Amândoi, Hollande și Iohannis, au pus în prim plan ideea ”normalității” sau a ”altui fel de a face politică” criticând hiperactivitatea și supraexpunerea mediatică a predecesorilor lor. La fel ca Sarkozy, dar într-un registru mai jos, Traian Băsescu profita de fiece amănunt al zilei pentru a interveni și a se pune în evidență. Dar, nu în ultimul rând, amândoi - Hollande într-o măsură catastrofală și Iohannis la limita crizei - au eșuat în ambițiile lor de a propune un model de exemplaritate prezidențială. Hollande, în pofida intenției sale de a fi un președinte ”normal”, a ajuns să dividă societatea mai profund decât Sarkozy, ale cărui polemici nu depășeau, adesea, simpla retorică. Astăzi, Franța pare mai sfâșiată ca niciodată.

La o altă scară, președintele Klaus Iohannis a eșuat și el, deși e prea devreme să tragem concluzii, stilul său de o lentoare căutată (care nu e lipsită de sens, căci acțiunea prezidențială nu are a se sincroniza cu televiziunea) ajungând să pară mai curând o carență și o neadecvare. Fostul președinte vorbea prea mult, era nervos și mereu ofensiv, actualul președinte este, totuși, prea tăcut, ceea ce îl face să pară absent.

Vor avea oare importanță aceste similitudini? Poate doar în măsura în care fiecare dorește să se distanțeze de predecesorul său, redând relației româno-franceze aerul necesar de ceremonioasă respectabilitate. O să se vorbească din nou despre ”întărirea parteneriatului istoric care leagă România și Franța”, ceea ce în ultimii ani trecuse în penumbră. Să ne amintim că relația dintre Sarkozy și Băsescu sfârșise foarte prost, dacă e să reținem un episod extrem de elocvent de la o reuniune internațională, în care președintele Franței respingea fără politețe pe un președinte al României care devenise agasant. Traian Băsescu provoca iritare nu doar la București, ci și și în Europa, ceea ce nu i-a împiedicat însă pe germani și pe francezi să-i ia apărarea în cursul suspendării sale în 2012, deoarece el părea să le exprime mai bine interesele decât opoziția de atunci.

Germania, mai ales, se temuse de conturarea unei direcții de natură să pună dificultăți politicii europene duse la Berlin, așa cum o fac astăzi țările din Grupul de la Vișegrad sau țările Mediteranei cu Grecia în frunte. Astăzi președintele Iohannis și premierul Cioloș sunt cea mai bună variantă pentru Berlinul care luptă din greu pe două fronturi.

Problema este că, din perspectivă românească, avantajele acestei raportări nu mai sunt evidente. Este adevărat că se fac mari eforturi pentru a pune în valoare beneficiile economice ale investițiilor occidentale în România. Președintele Franței este însoțit de o delegație de oameni de afaceri, iar un moment important al vizitei se va desfășura la Ghimbav la inaugurarea unei fabrici care va asambla helicopterul Airbus H215 cu destinații civile și militare. Săptămâna trecută prim-ministrul Dacian Cioloș a fost în Bavaria unde, printre alte întrevederi cu scop economic, a încercat să convingă BMW să investească în România. Totuși investițiile occidentale în România s-au plafonat, iar dacă, în ciuda divergențelor politice, germanii investesc în Ungaria și Polonia, francezii de la Renault au gasit un excelent debușeu în Maroc, provocând neliniște la fabrica de la Pitești.

Problema este că, în ciuda dispoziției filoeuropene, în ciuda disciplinei bugetare care o face mai puțin sensibilă la revendicările Sudului (vezi reuniunea de la Atena) și a distanței explicite față de grupul de la Vișegrad, actuala conducere a statului român nu a obținut nici măcar un minim succes simbolic, cum ar fi admiterea în spațiul Schengen. Președintele Klaus Iohannis propunea deunăzi la Berlin crearea unei agenții europene de luptă contra terorismului, ceea ce a provocat mai curând uimire, căci cine face o asemenea invitație ar trebui să fie pregătit să plătească și nota ”consumației”. În sfârșit liderii politici de la București vor trebui să demonstreze că politica lor europeană aduce nu doar declarații politicoase, ci și beneficii, altfel vor părea că fac figurație.