Podul de la Varvarin - 15 ani de la intervenţia NATO în Serbia

Doi plopi retezati amintesc de cea mai trista zi din istoria acestei localitati. Din ziua aceea - 30 mai 1999 - plopii au ramas neatinsi, in starea in care se aflau. „Era duminica, o zi insorita, cu cer senin. Din cauza targului si a sarbatorii ortodoxe Sf. Treime venisera multi la Varvarin", isi aminteste Zoran Milenković, primarul urbei cu 2000 de suflete din centrul Serbiei.

Fugiti, ca se intorc!

Barbatul e imbracat cu o haina de piele si are barba. Vocea parca nu se potriveste cu infatisarea si statura sa robusta. Mai degraba sopteste si are un glas melancolic. In dimineata zilei de sarbatoare au inceput sa sune sirenele avertizand populatia fata de raiduri aeriene. Dar dupa doua luni de bombardamente ale NATO, nimeni nu mai lua avertismentele in serios. Ce putea in fond sa se intample intr-un catun, in care nu existau nici armata, nici obiective militare? Totusi acea zi avea sa le schimbe tuturor viata in mod dramatic. In momentul in care avioanele de luptă ale NATO s-au ivit pe cer, fiica lui, Sonia, de 15 ani, se juca cu doua prietene pe pod. Bombele au distrus podul, fetele fiind grav ranite. „Sonia a mea n-a supravietuit“ spune cu durere in glas Milenković.

Dupa atac, localnicii au incercat disperati sa ii ajute pe raniti. „Pretutindeni auzeai strigate de ajutor. Eu eram deja in apa, cand am auzit pe cineva strigand: Fugiti, ca se intorc!“ ne povesteste Miroslav Dakić. „M-am trezit azvarlit zece metri mai incolo inspre plopi“ isi aminteste el. Bomba i-a retezat o parte din picior. E handicapat in proportie de 60 la suta, dupa cum au atestat medicii.

Fara despagubiri, fara compasiune

Infrangerea raului a avut pretul sau, avea sa spuna, ceva mai tarziu, Jamie Shea, purtator de cuvant al NATO. Pentru el cei zece morti si cei 30 de raniti din Varvarin nu reprezinta decat cifre, daune colaterale, de neevitat intr-un razboi.

Interventia fortelor occidentale asupra Republicii Federative Iugoslavia, formata la vremea aceea numai din Serbia si Muntenegru, a pus capat crimelor regimului Milošević la adresa albanezilor din provincia Kosovo, din sudul Serbiei.

Pe de alta parte, atacurile aeriene ale Aliantei Nord-Atlantice s-au soldat, dupa cum releva surse sarbesti, cu aprox. 2500 de victime in randul populatiei civile. Organizatia umanitara "Human Rights Watch" vorbeste de 500 de civili ucisi. Teribilele evenimente petrecute la Varvarin arata, insa, ca asa-numitele daune colaterale au fost absolut fara rost.

Deja in 2001, avocatul berlinez Ulrich Dost a solicitat Germaniei, ca membra a NATO, in numele victimelor bombardamentului, despagubiri in valoare de in total opt milioane de marci. Podul de la Varvarin, a argumentat el, nu avea nicio importanta militara, iar NATO stia ca ataca doar populatia civila. Tribunalul de Land din Bonn a respins plangerea in 2003, precizand ca persoane nu da un stat in judecata din cauza unor chestiuni de razboi. Nici plangerea inaintata Curtii Constitutionale de la Karlsruhe nu a avut mai mult succes. Ulrich Dost a sperat, spune el, sa trezeasca interesul opiniei publice, ceea ce n-a reusit. „Statele nu vor sa schimbe dreptul international. Ca si in 1999, poarta si astazi razboaie in lume“, adauga Dost.

Adevarul despre acest razboi

Primarul din Varvarin sta in fata monumentului inchinat vitimelor din 1999, printre care s-a numarat si propria sa fiica. Zoran Milenković nu asteapta despagubiri din partea Germaniei. „Despagubirea ar fi putut consta in admiterea faptei, in asumarea vinei. Dar stiam ca nu-si vor asuma crimele“ spune Milenković. Se bucura insa de interesul presei internationale pentru cele petrecute la Varvarin. „E bine ca oamenii sa afle adevarul despre agresiunea NATO“

La zece zile de la atacurile aeriene, Milošević a semnat acordul de pace care prevedea retragerea trupelor iugoslave din Kosovo. Iar in noiembrie 1999 a fost inaugurat noul pod de la Varvarin.

Pe 24 martie se implinesc 15 ani de la debutul interventiei militare a NATO. La Varvarin, oamenii se vor aduna in Biserica. Nu pentru ca este Sf. Treime, ci o zi de doliu si comemorare.