Opinie: PNL, măcinat de orgolii și de pleiada informatorilor

PNL a pornit cu stângul în ianuarie 1990, odată cu alegerea lui Radu Câmpeanu la cârma partidului Brătienilor. A intrat în Parlament la alegerile din 20 mai 1990, în „Duminica Orbului“, datorită apertenenței la Convenția Democrată, construcția politică a lui Corneliu Coposu împreună cu Alianța Civică, Alianța Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) și alte glasuri ale societății civile nonfeseniste.

De ce spun că liberalii au pornit cu stângul în democrația de consum postcomunistă? Pentru că, în afara numelui său sonor și a anilor de temniță comunistă, liderul PNL Radu Câmpeanu s-a dovedit a fi un politician de duzină. La alegerile generale din 1992 a reușit să pună partidul pe butuci, desprinzându-l din CDR. Din cauza acestei strategii sinucigașe, PNL nu a reușit să treacă pragul electoral de 3% și avea să stea patru ani pe tușă.

Fostul disident anticomunist și deținut politic Radu Câmpeanu a avut inițiativa halucinantă de a-l propune pe regele Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen candidat la președinție, propunere pe care evident că fostul suveran al României nu a acceptat-o. În februarie 1993, Radu Câmpeanu a fost debarcat de la conducerea PNL, partidul alegându-și un alt luceafăr al liberalismului românesc, pe Mircea Ionescu-Quintus, dovedit de CNSAS că a fost colaborator al Securității, dar albit de Curtea de Apel București care a decis că nu a făcut poliție politică.

Quintus a domnit peste liberali din 1993 până în 2001, cea mai lungă perioadă în care un lider al PNL a condus partidul postcomunist al Brătienilor. Timp de opt ani, nici vorbă de reformă a partidului, de decantare a doctrinei liberale, de cooptarea unor personalități cu convingeri liberale.

Nicolae Ciucă, un liberal de laborator

După el s-au perindat la conducere încă 11 președinți, cam toți o apă și-un pământ. Mulți dintre ei au avut mandate meteorice: Klaus Iohannis – 6 luni și 16 zile, Raluca Turcan (interimar) – 6 luni și 4 zile, Florin Câțu – 6 luni și 20 de zile, Gheorghe Flutur (interimar) – 8 zile. Cadența în pas alergător a atâtor lideri care au condus Partidul Național Liberal de-a lungl anilor indică limpede anamneza de partid turmentat, fără o țintă asumată pe termen lung, fără personalități de prestigiu care să revigoreze formațiunea politică prin empatia față de electorat, fără principii morale de la care să nu abdice, oricare ar fi fost contextul politic.

Un mandat generos a avut aventurierul politic Crin Antonescu (2009-2014), cel care a dat partidul pe mâna PSD și a Partidului Conservator al lui Dan „Felix“ Voiculescu, încuscrind astfel liberalii în oribila alianță contra naturii USL, care avea să decapiteze principalele instituții ale statului începând cu 2012.

O întrebare pe care mi-am mai pus-o este cum se face că PNȚCD a fost spulberat de pe scena politică după guvernarea CDR din perioada 1996 - 2000, în timp ce PNL a rămas în picioare. Un răspuns plauzibil e că securiștii reșapați s-au temut cel mai mult de partidul lui Corneliu Coposu, în timp ce liberalii au fost tot timpul cuminți, inofensivi, dornici să-și primească tainul la masa puterii pesediste.

Ultimul monstru sacru al PNL, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, cocoțat de Klaus Iohannis în 2022 pe podiumul guvernării în al doilea episod al alianței contra naturii cu PSD, nu este nimic mai mult decât un liberal de laborator. Dar cine se ocupă cu laboratoarele de făcut politicieni? O întrebare retorică sau, parafrazând, „Pălărie-ntr-un picior/Ghici ciupercă cine-i“.  

Liberali de marcă în rândul informatorilor Securității

Pe lângă Mircea Ionescu-Quintus, de-a lungul timpului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a scos la lumina zilei alți liberali de calibru care au colaborat cu Securitatea. Primul dintre ei a fost vicepreședintele și senatorul PNL Dan Amedeo Lăzărescu, tatăl vitreg al lui Călin Popescu Tăriceanu. Într-o emisiune la Digi24 din aprilie 2019, ziaristul Cristian Tudor Popescu a relatat un dialog halucinant pe care l-a avut în 1998 la TVR cu fruntașul liberal. Am mai reprodus acest episod, dar îl reiau în contextul de față:  

„L-am întrebat pe dl senator Lăzărescu: «Ați colaborat cu Securitatea?» A spus: «Da, am colaborat. Făceam note informative despre diverși – cunoștințe, prieteni – și le dădeam la Securitate. Asta la începutul anilor ’50, înainte de a fi arestat». «Ce se întâmpla cu cei pe care îi turnați?» «Ajungeau în temniță sau la Canal, dar rog să se consemneze că banii pe care îi primeam în urma acestor turnătorii, în urma acestor note informative pe care le dădeam despre oamenii ăștia, îi dădeam familiilor celor trimiși la Canal»“.

Alexandru Paleologu, descendent al unei vechi familii boierești, un nume cu rezonanță al culturii române, ambasadorul României la Paris până la a se declara susținător al „Golaniadei“, mai întâi senator pe listele Partidului Alianța Civică înființat de Nicolae Manolescu și ulterior de două ori senator din partea PNL, a fost primul intelectual care a recunoscut că a fost racolat de Securitate în timpul detenției „sub presiunea șantajului, bătăilor și umilințelor“. Alecu Paleologu fusese condamnat la 14 ani de muncă silnică și confiscarea averii în lotul Noica-Pillat.

Sunt diferite accente ale pactului cu diavolul, unii oameni le recunosc, alții sunt judecători fără milă ai delațiunii, indiferent de circumstanțe, de cauze, de gradul de rezistență fizică al deținuților politici la violențele și bătăile gardienilor și securiștilor, care în cazul „reeducării de la Pitești“ atingeau paroxismul.

Cel mai oribil turnător al Securității, liberal sadea, a fost boierul de viță veche Constantin Bălăceanu Stolnici, care a murit anul trecut la vârsta de 100 de ani, fiind omagiat copios de conducerea Partidului Național Liberal. În schimbul delațiunilor, a fost răsplătit de poliția politică cu bani, titluri academice, medalii și premii măsluite. Boierul liberal Bălăceanu Stolnici ar fi fost implicat în moartea fostului director al secției române a postului de radio Europa Liberă, Vlad Georgescu, la doar un an după ce delatorul a pus la dispoziția Securității schița casei acestuia din München. Avea doar 51 de ani și a murit de un cancer galopant, la fel ca predecesorul său Noël Bernard, care a murit tot de cancer la 56 de ani. Se presupune că amândoi au fost iradiați de agenții Securității.

În 2004, sub președinția PNL a lui Theodor Stolojan, delatorul Constantin Bălăceanu Stolnici a fost pus în fruntea Comisiei de etică a partidului pentru a verifica moralitatea politică a candidaților liberali la alegerile parlamentare.

Cu puțin timp înainte de a-și da obștescul sfârșit, BOR, în fapt Preafericitul Daniel, i-a acordat turnătorului Bălăceanu Stolnici distincția „Sfântul Ioan Gură de Aur“. O tragi-comedie autohtonă.