Peste 100 de morți și zeci de persoane date dispărute
15 iulie 2021Cele șase clădiri s-au prăbușit în timpul nopții în localitatea Schuld din regiunea Eifel, din cauza ploilor masive urmate de inundații. Multe alte case ar fi instabile și în pericol de prăbușire, potrivit poliției. Numărul persoanelor date dispărute a crescut la aproape 70 în localitățile din această regiune.
În multe alte localități din Eifel, oamenii sunt blocați în casele înconjurate de ape. Se plănuiește salvarea acestora cu elicoptere, potrivit Südwestrundfunk (SWR). În mai multe regiuni din landul Renania Palatinat, autoritățile au instituit starea de catastrofă.
La Ahrweiler, oamenii s-au refugiat pe acoperișurile caselor și așteaptă forțele de intervenție. Potrivit poliției, cel puțin patru persoane și-au pierdut viața din cauza condițiilor meteorologice grave. Victimele au fost găsite în locuri separate și nu se cunosc încă detaliile.
Printre orașele afectate de inundații se numără și Solingen din Renania de Nord-Vestfalia:
Și în regiunea Bitburg-Prüm din Eifel situația este extrem de periculoasă, potrivit autorităților locale. Doi lucrători de la serviciul de intervenție Technisches Hilfswerk (THW) au fost prinși de apele revărsate și s-ar afla în pericol, după cum a relatat SWR.
Barajul de la Steinbachtalsperre riscă să se prăbușească
Barajul de la Steinbachtalsperre din Euskirchen, în sud-vestul landului Renania de Nord-Vestfalia, este în pericol de prăbușire. O autostradă din apropiere a fost închisă, potrivit poliției. Barajul este supravegheat de THW și de poliție. Apa a reușit deja să treacă peste baraj, după ploile continue și torențiale. Între timp, nivelul apelor s-ar mai fi redus puțin, potrivit THW, dar pericolul rămâne foarte ridicat.
Și alte baraje similare din Renania de Nord-Vestfalia sunt la limita capacităților, după căderile masive de apă provocate de ciclonul "Bernd". La Hückeswagen barajul Bevertalsperre a fost depășit de ape, care s-ar revărsa în prezent necontrolate, după cum au anunțat dimineață autoritățile locale. Peste 1000 de persoane au fost obligate să-și părăsească locuințele. Și la Wupper, în Radevormwald, oamenilor li s-a cerut să plece din locuințe, din motive de siguranță.
Ciclonul "Bernd" a început să facă ravagii deja de miercuri, provocând alunecări de teren, inundarea străzilor și a pivnițelor caselor, blocarea circulației rutiere și feroviare pe anumite tronsoane. Ploile torențiale neîntrerupte au afectat mai ales landurile Renania de Nord-Vestfalia și Renania Palatinat, dar și Baden-Württemberg, Saxonia și Bavaria. Autoritățile se așteaptă la creșterea nivelului râurilor și fluviilor în zilele următoare.
Cel puțin 200.000 de persoane au rămas fără curent electric în landurile Renania de Nord-Vestfalia și Renania Palatinat. În orașul Leverkusen din apropiere de Köln, un spital întreg a fost evacuat în urma problemelor grave cauzate de lipsa curentului. 468 de pacienți au fost afectați de această măsură.
os/maw (dpa, afp, rtr, SWR)