1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

”Planul operațional pentru Germania” și apărarea națională

25 ianuarie 2024

Bundeswehr își asumă apărarea întregii țări, scop în care dorește crearea unei rețele cu autoritățile de securitate, instituțiile de intervenție în caz de dezastre și companiile industriale.

https://p.dw.com/p/4bgpX
Soldaţi
Bundeswehr, gata de acţiuneImagine: Noah Wedel/picture alliance

Generalul André Bodemann, șeful Comandamentului Teritorial, a explicat joi că noua strategie de apărare a țării se dorește a fi ”un document tangibil, care poate fi pus în practică, și nu un concept teoretic”.

Planul de Operațiuni pentru Germania, pe scurt OPLAN, abordează mai multe amenințări anticipate de armata germană, dintre care multe sunt deja în desfășurare. Pe listă regăsim știrile false și dezinformarea, ori atacurile cibernetice asupra sectorului energic și a telecomunicațiilor.

Tulburări
Tulburări globaleImagine: Sebastien Decoret/Panther Media/picture alliance

Însă generalul Bodemann spune că una dintre amenințările împotriva căreia Germania trebuie să se înarmeze este reprezentată fără îndoială de acțiunile de sabotaj conduse de către forțe speciale neregulate. Acestea ar putea încearca să facă inutilizabile ”un aspect sau altul, cu scopul de a împiedica desfășurarea trupelor”. În plus, infrastructura critică ar putea fi ținta unor rachete balistice, motiv pentru care se lucrează la un scut de protecție, a mai explicat oficialul german.

OPLAN redefinește, pentru prima dată după Războiul Rece, strategiile de protecție a populației, de apărare a infrastructurii și de susținere a desfășurării trupelor NATO. Documentul, ale cărui detalii sunt strict secrete și care va fi finalizat până la finele lui martie, a fost discutat joi în cadrul unui simpozion desfășurat în cazarma Julius Leber din Berlin. La eveniment au participat ofițeri din Bundeswehr, autorități polițienești, organizații de protecție civilă, oameni de știință, dar și reprezentanți ai industriei energetice și de logistică.

Avertismente realmente înfricoșătoare

Să consemnăm și discursul de joi al ministrului de interne din Saxonia, creștin-democratul Armin Schuster. El a declarat la simpozion că landurile federale sunt pregătite pentru dezastre naturale, dar nu și pentru război și atacuri hibride de amploare.

Germania, apărare
Soldaţi Bundeswehr în acţiuneImagine: Thomas Koehler/photothek/picture alliance

Amenințarea hibridă, a explicat domnul Schuster, se referă la cele trei componente de bază ale unui atac: o campanie de dezinformare, atacuri cibernetice majore și atacuri teroriste analogice paralele. ”Aceasta este rețeta perfectă pentru declanșarea haosului și destabilizării totale", a declarat el. Schuster a deplâns că în Republica Federală există un "dezechilibru flagrant" între consolidarea militară, pentru care au fost alocate 100 de miliarde de euro, și apărarea civilă.

Un alt participant la reuniune, colonelul Andreas Schreiber, șef de departament în cadrul comandamentului militar de informații și securitate, a aminmtit că au loc deja atacuri cibernetice și tentative de dezinformare.

Schreiber a exprimat la rândul său un avertisment pentru populație, precizând că inteligența artificială oferă atacatorilor oportunități moderne, de neimaginat până de curând. "Călătoria este abia la început, iar instrumentele vor cunoaște o îmbunătățire amețitoare. Ele vor deveni mult mai rapide și ne vor lovi cu o cadență care ne va lăsa fără replică. Aceste lucruri au potențialul de a îngenunchea un stat fără a fi nevoie de desfășurarea nici măcar a unui soldat sau a unui tanc. Iar aceste lucruri se pot petrece simultan, în orice moment”.

Atacuri cibernetice
Atacurile cibernetice pot fi devastatoare pentru o ţarăImagine: Silas Stein/dpa/picture alliance

Generalul Bodemann, șeful Comandamentului Teritorial, a arătat că de la sfârșitul Războiului Rece frontierele alianței NATO s-au mutat spre est, iar Germania nu mai este un stat de front. "Asta înseamnă că nu mă aștept la o bătălie de blindate în Câmpia Germaniei de Nord și sper că nici la o aterizare a parașutiștilor ruși. Numai că infrastructurile noastre critice, porturile, podurile, companiile energetice sunt amenințate de acte de sabotaj, poate și de forțe speciale care s-au infiltrat și încearcă să perturbe tocmai aceste infrastructuri critice”, a declarat generalul.

Participanții la simpozion au amintit că în Ucraina aliații occidentali pot lesne observa cum pot fi desfășurate atacuri devastatoare asupra instalațiilor și unităților energetice.

Planurile Bundeswehr pleacă de la premisa că o mare parte din forțele proprii ar putea fi necesare pentru NATO, în acțiuni de descurajare și apărare pe flancul estic al alianței, ceea ce înseamnă că ele nu vor putea acoperi și nevoile din Germania. Sarcina Germaniei va fi să mențină rutele de desfășurare pentru aliați și de a aproviziona convoaiele, spun oficialii Bundeswehr. În acest sens au loc multiple exerciții.

Roboţi
Inteligenţa artificială face şi va continua să facă lucruri pe care nu ni le putem imaginaImagine: Alexander Limbach/Shotshop/picture alliance

Oricum, a devenit limpede că armata federală, care a fost redusă semnificativ de la Războiul Rece încoace, va trebui să implice și să se bazeze din ce în ce mai mult pe companiile civile. Concret, camioanele-cisternă ale companiilor civile vor duce motorina pe rute, unde trebuie.

Bodemann a reamintit cum companiile de logistică, de transport și de construcții au cooperat cu Bundeswehr în anii 80, ca parte a apărării naționale. ”În caz de război, companiile știau că vehiculele lor, cum ar fi camioanele, buldozerele și excavatoarele erau ale Bundeswehr. Mai mult, ele puteau aduce și șoferi capabili să le conducă. Date fiind noile provocări și circumstanțe, o atare practică, deja testată, trebuie să fie reconsiderată, cere generalul.

Vlad Drăghicescu Jurnalist Deutsche Welle, atent la realităţile germane şi la mersul lumii.