Peter Maffay - un rockstar cu milioane de fani se întoarce în Transilvania

Fundaţia Peter Maffay va fi premiată la ECHO Awards, în Berlin, pentru angajamentul social. Cel mai mare star rock al Germaniei, a cărui fundaţie ajută copiii traumatizaţi, îşi va prezenta pe scena de la ECHO şi noul hit „Gelobtes Land”.

Lavinia Pitu a stat de vorbă la Berlin cu Peter Maffay despre inspiraţie în artă şi despre ţelurile unui om pentru care viaţa de zi cu zi se împarte, în trei ţări diferite, între concerte, studiouri şi centre de recuperare pentru copii.

DW: Peter Maffay, eşti pe scenă de peste 40 de ani, timp în care ai ajuns pe locul 1 în toate topurile posibile la nivel naţional. La începutul acestui an ai publicat al 35-lea album. Unde găseşti energia de a te reinventa?

P.M.: Pe stradă. Serios. Acum sunt pe drum spre un concert la München. Când spun pe stradă, mă refer la oameni. Oamenii care îmi ies în cale. Îmi iau energia de la oameni. Locul nu contează. E acelaşi lucru daca sunt în Germania sau în altă parte. Motivaţia, impulsurile le poţi găsi peste tot – la tineri, la bătrâni – nu contează.

DW: Cum ai defini acest ultim album al tău, „Wenn das so ist” („Dacă e aşa”)?

P.M.: Cred că e cel mai compact album pe care îl avem. E unul solid, fără artificii. Când faci muzică... e ca o amprentă digitală. Îţi duci mereu ADN-ul după tine – ADN-ul muzical – care nu se prea modifică în timp. Eu fac întotdeauna comparaţia cu corpul uman, care rămâne acelaşi, dar poartă cămăşi de culori diferite. Şi cu toate aceastea, omul de sub cămaşă rămâne acelaşi.

DW: Veţi avea şi un turneu acum cu noul album, în ianuarie şi frebruarie 2015. Unde şi ce vom vedea în concert?

P.M.: Da, turneul va începe anul viitor. Prima jumătate din 2014 e deja plină cu activităţi legate de publicarea actualului album, iar în a doua jumătate vom pregăti turneul, care începe în ianuarie 2015. În concerte vom pune accentul pe piesele de pe album. N-o să mai facem o listă de „Best of”. De acum, privim numai înainte. Cu trecutul am încheiat-o.

DW: În Germania ai milioane de fani. Te-ai gândit vreodată să îţi extinzi publicul şi să cânţi în engleză? Sau poate, de ce nu, o piesă în limba română, pentru publicul din România?

P.M.: Am avut două proiecte, „Begegnungen” (Întâlniri). În centrul acestor două proiecte s-au aflat artişti din diferite părţi ale lumii, din diferite contexte culturale. Acolo s-a cântat destul de mult în engleză. Pentru că noi am fost gazdele, am cântat mult în limba oaspeţilor noştri. Dar publicul meu e în mare vorbitor de limbă germană, în Germania, Austria, Elveţia şi Benelux. Atât. Dacă mă gândesc bine - şi sunt şi modest – îmi ajung pe deplin. Sunt peste 100 de milioane de oameni. Dacă mă gândesc la ei am treabă o grămadă. În plus, chiar dacă vorbesc engleză, chiar dacă mă descurc în română şi vorbesc spaniola de baltă, în germană mă pot exprima cel mai uşor. Pentru publicul din România sunt un nimeni. Poate în afară de câţiva, pe care îi interesează muzica germană. Dacă aş vrea să încep să cânt în română, ar trebui să o iau de la zero. Şi asta ar avea sens numai dacă s-ar combina cumva şi cu alte activităţi. Deja există un prilej de fapt. Prin intermediul activităţilor pe care le desfăşor cu fundaţia, am revenit în România. S-ar putea să avem un concert în România anul viitor. Dar dacă se întâmplă asta, o să fac pe dracu în patru şi n-o să cânt în limba română. Poate aşa, o piesă-două. Ar fi un gest de respect şi de politeţe. Dar asta n-ar însemna că limba mea de bază nu rămâne germana.

DW: Gala premiilor ECHO are loc pe 27 mai în Berlin. Fundaţiei Peter Maffay îi va fi înmânat premiul special pentru angajament social. Pentru că, de câţiva ani, te dedici ajutorării copiilor traumatizaţi din Germania, Spania şi România. Ai restaurat biserica fortificată de la Roadeş, transformând-o într-un centru în care copiii traumatizaţi îşi pot petrece gratuit vacanţele. Ce te-a determinat să devii activ în România, după atâţia ani în care n-ai mai călcat pe-acolo?

P.M.: Am prieteni români, care mi-au tot spus: „Mişcă-ţi posteriorul şi du-te în România, pentru că rădăcinile tale sunt încă prezente acolo. Aveţi atâtea posibilităţi şi contacte prin muzică, faceţi ceva! Acolo e o dinamică interesantă şi atâţia oameni, mai ales copii, care au nevoie de ajutor. Ai putea să faci ceva.” I-am ascultat şi m-am dus. Şi au avut dreptate. Credeam că legăturile mele cu ţara au dispărut, după atâţia ani de absenţă. Nu mai fusesem acolo de 30 de ani. Dar totul a revenit şi am avut un feeling foarte frumos. Şi atunci mi-am zis că trebuie să îmi asum provocarea, oamenii mei au fost şi ei încântaţi de idee şi aşa ne-am trezit la Roadeş.

DW: Care e mai concret ţelul vostru acolo?

P.M.: În principiu, copii traumatizaţi există peste tot în lume, mai ales în zonele de criză. România a trecut la democraţie de relativ scurt timp. A fost un pas decisiv pentru societate, după tot ceea ce au făcut Ceauşescu şi precursorii lui, mai ales copiilor. Mai e mult de recuperat, unii copii trebuie readuşi la un nivel normal. De pildă, cei care vin din familii cu probleme. Sunt mulţi. Trebuie schimbate multe în domeniul educaţiei, în domeniul medical etc. Deficitele se văd în special în zonele rurale, chiar dacă e adevărat că s-a făcut mult şi până acum. Atât de mulţi copii au nevoie de sprijin, iar ţelul noastru este pur şi simplu să-i ajutăm. Dar mai avem un scop: şi anume acela de a distruge stereotipurile. Se ştie că România are o imagine destul de proastă. Se ştiu discuţiile despre romi, bazate pe stereotipuri de neconceput. Aşa că munca noastră e pentru cei din occident ca un fel de telescop, prin care să privim la o altă societate şi să o înţelegem mai bine. O spun cu modestie că eu mă consider un fel de parlamentar al unui dialog funcţional. Am văzut ce fel de conflicte pot apărea atunci când societatea se destramă. Ajunge să ne uităm la Ucraina. Am văzut cât e de uşor să explodeze o societate, cât e de uşor pentru lobby-işti şi pentru politicieni să aprindă o anumită situaţie. Trebuie să contracarăm cumva.

DW: Cum crezi că s-ar putea rezolva problema romilor veniţi în Germania? Aşa-numiţii migranţi ai sărăciei, acuzaţi că abuzează de sistemul social german?

P.M.: Pe de o parte, societatea germană trebuie să înţeleagă – unii au făcut-o deja, dar nu toţi – că trebuie să comunice şi să aducă în conştiinţa colectivă faptul că România nu e atât de departe. Problemele de acolo ne privesc şi pe noi. Nu trăim pe o insulă. Adică, dacă vrem să nu se ajungă la conflicte, trebuie să ajutăm aceste ţări cu mijloacele economice pe care le avem la dispoziţie. Trebuie să le sprijinim cu know-how, să le ajutăm financiar să-şi depăşească problemele legate de corupţie şi să-şi îmbunătăţească standardul de trai. Dacă nu facem nimic, dispare ideea de Europa, de omogenitate europeană. Ne putem imagina unde am ajunge. Aici văd rolul nostru. Dar, în acelaşi timp, trebuie să le fie clar tuturor că sistemul nostru social nu are resurse nelimitate. Cu alte cuvinte, cei care abuzează de el trebuie să înţeleagă că vom lua măsuri legale pentru a-l apăra.

DW: Ştiu sătenii din Roadeş că în Germania eşti un star rock?

P.M.: Între timp ştiu, pentru că ne cunoaştem deja de mulţi ani. Prima dată când am ajuns acolo, s-or fi întrebat cine mai e şi ăsta. Acum am ajuns să avem o relaţie de încredere. La început, când vii din vest şi lumea are impresia că ai tot ce îţi doreşti, mai ales într-un sat în care nu există nici apă potabilă, eşti privit cu scepticism. Dar le-am explicat de ce suntem acolo şi ce fac eu.

DW: Nu te-ai întâlnit cu Prinţul Charles prin Transilvania?

P.M.: Prinţul Charles se duce în satul învecinat, la Viscri. E activ acolo, cu fundaţia lui. Eu nu l-am întâlnit încă, dar m-aş bucura. E un om interesant, cu siguranţă. Iar ceea ce fundaţia lui face acolo e lăudabil. Restaurează cu mult respect construcţii vechi, exact ceea ce facem şi noi. E minunat că, prin toate aceste impulsuri, zona începe din nou să înflorească.

DW: Ţelul fundaţiei Peter Maffay e să ajute oamenii defavorizaţi. Care e ţelul muzicianului Peter Maffay?

P.M.: Îmi trăiesc hobby-ul de peste 40 de ani. Muzica. Îmi place la nebunie. Muzica e un element foarte important în viaţa mea. Şi aşa va rămâne. Apoi mai e fundaţia. Iar un alt ţel important e familia.