Peste 100.000 de morți din cauza COVID-19 în Germania

”Sunt sigură că a observat că am fost acolo. Chiar dacă am putut doar să-i mângâi fruntea cu o mănușă de plastic”. Kerstin B. (nume schimbat) începe să plângă când vorbește despre acel moment. Se împlinește un an de când tatăl ei, în vârstă de 83 de ani, a murit într-o clinică din Berlin, de coronavirus, cu coronavirus. Și acum, la comemorare, amintirile revin la suprafață, mai cu seamă suferința îndelungată a tatălui ei.

Kerstin B. locuiește în Düsseldorf iar părinții ei în Berlin. Când familia a primit telefonul care îi spunea că tatăl va muri și că o ultimă vizită este totuși posibilă, Kerstin B., fiica cea mare, s-a luptat cu ea însăși. Nu a putut suporta. ”Nu mi-a păsat de nimic. Am vrut să-mi iau rămas bun de la tatăl meu”.

A condus aproape 600 de kilometri până la Berlin împreună cu fiul ei. Amândoi au venit la patul de spital, pentru zece minute. ”Eram complet înveliți în plastic”. Costum de protecție, mănuși, bonetă, ochelari de protecție. ”Apoi, o zi mai târziu, tata s-a dus”.

Tatăl ajunsese la spital din cauza unei tuberculoze avansate - fără a fi infectat cu coronavirusul. ”Probabil că a fost infectat de un medic de la clinică”, spune fiica sa. Bărbatul de 83 de ani este unul dintre cei 100.000 de decedați cu coronavirus din Germania.

Kerstin B. vorbește mult, retrăind durerea. Însă și bucuria de a trăi a tatălui iese la iveală. Uneori, femeia de 58 de ani plânge, alteori zâmbește, atunci când descrie pofta tatălui de murături la ultima întâlnire din parcul azilului.

Tatăl lui Kerstin B. se mutase într-un cămin din Berlin în urmă cu doi ani, deoarece soția sa nu mai putea avea grijă de el. Trei luni mai târziu a venit lockdown-ul, care s-a aplicat și la această instituție. "O viață ca într-o celulă solitară”, fără contact cu ceilalți locuitori ai căminului. "O suferință nedemnă și inumană pentru cei afectați”, spune Kerstin.

Însă femeia nu vorbește de rău personalul medical. ”Sunt sigură că au făcut o treabă bună, dar se știa că stabilimentul duce lipsă acută de personal, o problemă care, de fapt, este generală în acest domeniu”.

Îngrijitoarea Rita Kremers din Bad Nauheim are o experiență profesională de 40 de ani. Kremers descrie îngrijorările - atât ale rezidenților, cât și ale personalului: ”Toată lumea se teme de fapt de moarte. Și au văzut și ei: acolo sunt oameni care sunt ventilați artificial”.

O prietenă asistentă a murit din cauza coronavirusului, relatează Kremers. Aceasta a fost internată rapid în spital, dar a murit după șase săptămâni la terapie intensivă. ”Primul gând a fost: iată că s-a dus o persoană pe care o cunosc”. De atunci, spune îngrijitoarea, boala a căpătat o altă dimensiune pentru ea.

Comemorarea morților de Covid

Președintele federal Frank-Walter Steinmeier s-a întâlnit cu familiile îndoliate la Palatul Bellevue la mijlocul lunii aprilie. La acea vreme, numărul deceselor era de 71.500. Șapte săptămâni mai târziu, când Steinmeier a ținut o cuvântare pe tema pandemiei, numărul victimelor era deja de 80.000.

”Suntem obosiți de povara pandemiei și iritați de discuția despre calea cea bună. Acesta este și motivul pentru care avem nevoie de un moment de respiro”, a declarat Steinmeier la acea vreme, vorbind despre ”tragedia umană a pandemiei”.

Unele municipalități au început să planteze în cimitire copaci memoriali pentru morții din pandemia de coronavirus. ”Compasiunea întregii comunități se îndreaptă către toți cei îndurerați, cărora nu li s-a permis să fie aproape de cei dragi în ceasul despărțirii”, scrie, de exemplu, primarul orașului Düsseldorf, Stephan Keller, pe o placă fixată lângă un copac comemorativ.

Dirk Pörschmann, directorul Muzeului pentru Cultură Sepulcrală din Kassel, deschis în 1992, consideră că trebuie „să existe un loc de doliu care să fie deschis tuturor”. Acesta consideră că este posibil să se organizeze la nivel național, anual, o zi de comemorare. Cu toate acestea, polarizarea socială actuală este o piedică în calea unei astfel de comemorări.

”Nu trebuie să ne gândim doar la cei o sută de mii de morți, ci și la cei care au murit în singurătatea primului val. Sau la cei a căror operație de cancer a fost amânată și care apoi au murit”. Sună înfricoșător de realist atunci când Pörschmann spune că cei o sută de mii sunt, la urma urmei, ”doar o cifră provizorie”.

Senzație de neputință

Dietmar Preißler, istoric și director de colecție la "Haus der Geschichte” din Bonn, spune că subiectul trebuie tratat cu multă sensibilitate. ”Este important să păstrăm demnitatea ființei umane dincolo de moarte”.

Șefii firmelor de pompe funebre sunt un alt grup profesional pe care pandemia l-a provocat în mod special. Fabian Lenzen conduce împreună cu soția sa o firmă de pompe funebre din Berlin, aflată la a cincea generație. ”În acest moment, numărul de morți este din nou în creștere. În consecință, există mai multe înmormântări iar antreprenorii de pompe funebre trebuie să aibă grijă de propria sănătate. Însă portul unui echipament de protecție adecvat reduce riscul”, spune Lenzen.

”Cum mă descurc cu rudele? Ce este posibil, ce nu este posibil? Cum poți să le spui acestora că nu au posibilitatea de a-și lua rămas bun de la cel drag?” ”Oficial, angajații la pompe funebre nu sunt capelani, dar, pe fondul procesului general de secularizare, ei ajung din când în când să aibă acest rol”.

Petra Bahr, teolog protestant și episcop regional în Hanovra, știe prea bine aceste dileme cauzate de situația în care se află persoanele în doliu.

Bahr consideră că cifrele în creștere sunt ”scandaloase”. ”Aproape că ne-am obișnuit să luăm act de ele cu indiferență”, spune Bahr. ”Nu mor cifre, mor întotdeauna oameni”, spune aceasta, subliniind că ”acum se duc femei însărcinate, copii, mame și tați tineri. Practic, această moarte, care pare să ne intereseze din ce în ce mai puțin, este asociată cu efecte mult mai grave, cu mult mai multe greutăți și suferințe și cu vieți distruse”.

”Această situație va schimba țara pe termen lung. Criza coronavirusului va avea un impact enorm asupra societății”, crede istoricul Preißler, amintind că modificări profunde la nivel social au avut loc atât în urma ciumei din Evul Mediu, cât și după gripa spaniolă din 1918/19.

Din nefericire, cel de-al patrulea val pandemic bate în continuare toate recordurile în Germania, unde incidența infecțiilor la o sută de mii de locuitori pe șapte zile a sărit de 400.