1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un Suveran Pontif vizitează Peninsula Arabă

4 februarie 2019

Pentru Papa Francisc, Emiratele Arabe Unite sunt un tărâm al pluralismului cultural. Dar mai ales sunt accesul spre inima religiei islamice.

https://p.dw.com/p/3CfuT
Vereinigte Arabische Emirate Papst in Abu Dhabi gelandet
Imagine: picture-alliance/AP Photo/A. Medichini

Pentru prima dată în istorie un şef al Bisercii Romano-Catolice vizitează Peninsula Arabă. Oficial, vizita de trei zile a Papei Francisc are o motivaţie religioasă. Dar ambele părţi - conducerea Emiratelor Arabe Unite (EAU) şi episcopul catolic al locului aşteaptă un mesaj cu implicaţii profunde pentru întreaga regiune.

"În numeroase cazuri domneşte impresia că în Arabia nu ar exista deloc creştini", a declarat Paul Hinder pentru DW. Episcopul catolic pentru partea sudică a Arabiei, de origine elveţiană, se ocupă împreună cu câteva zeci de preoţi de aproximativ un milion de creştini catolici. Dioceza sa este, ca întindere, una dintre cele mai mari din lume.

Câteodată episcopul celebrează opt, zece sau chiar mai multe misse la sfârşitul unei săptămâni. Şi bisericile sunt mereu pline. "Este o biserică a migranţilor plină de vitalitate", afirmă el. Ori sunt "expaţi", adică diplomaţi trimişi oficial la post sau responsabili din economie, ori sunt muncitori "cărora credinţa li se pare importantă". Aceştia din urmă provin din India şi Pakistan, Sri lanka sau Filipine. Episcopul subliniază de asemenea că nu are să se plângă din cauza libertăţii de exercitare a credinţei, fiindcă este respectată, mai ales în ceea ce priveşte celebrarea slujbelor.

"Loc de întâlnire a culturilor"

"Astăzi există mai bine de 70 de biserici, templuri şi sinagogi în EAU", a declarat pentru DW ambasadorul acestei ţări în Germania, Ali Abdulla Al Ahmed. "Pluralismul religios este foarte răspândit în ţara noastră, cu mult peste nivelul înregistrat în anii 50 şi 60 ai veacului trecut." Iar acest pluralism trebuie practicat, pur şi simplu, a adăugat diplomatul.

Fapt neobişnuit, şi Papa Francisc a abordat această temă într-un mesaj video, realizat înaintea vizitei sale. Suveranul Pontif a declarat că se bucură să poată vizita o ţară "care este un model de coabitare, de fraternitate între oameni şi care vrea să fie un loc de întâlnire a diverselor civilizaţii şi culturi, în care mulţi îşi găsesc un job sigur, unde pot munci şi trăi liberi, respectând diversitatea."

De ce este atât de importantă pentru Papă fraternitatea între oameni se poate înţelege aruncând o privire pe harta regiunii. În vest, EAU se învecinează cu Arabia Saudită, în nord se ajunge pe coasta Iranului după numai două ore de mers cu şalupa. Nici Pakistanul, Afganistanul sau Yemenul nu sunt prea departe. Iar acestea sunt state în care creştinii trebuie să se teamă pentru viaţa lor şi în care pluralismul religios este de neconceput.

EAU au mai bine de nouă milioane de locuitori. Dar numai fiecare al nouălea deţine şi cetăţenia ţării, o monarhie ereditară care a devenit foarte bogată graţie petrolului. Pentru a-şi menţine prosperitatea, EAU au nevoie de numeroşi muncitori din străinătate, de care, spre deosebire de alte state aflate în aceeaşi situaţie, au grijă şi pe termen lung, fiindcă ţara pune accent şi pe dezvoltarea socială. Pe de altă parte, EAU nu sunt o ţară-model, fapt demonstrat între altele, de tratamentul aplicat homosexualilor: dacă sunt prinşi, aceştia riscă pedeapsa capitală.

Vizită la Roma

Vaticanul şi EAU, care şi-au dobândit independenţa în 1971, întreţin relaţii diplomatice oficiale din 2007. Dar contactele bilaterale sunt mult mai vechi. Şeicul Shakhbut bin Sultan Al Nahyan, liderul din epocă de la Abu Dhabi, a vizitat deja în 1953 Vaticanul, în cursul unui turneu oficial în Europa.

În 2016, prinţul moştenitor, Muhammad bin Zayid, i-a prezentat Papei la Vatican o colecţie de fotografii înfăţişând diverse şantiere arheologice. Erau imagini realizate la Sir Bani Yas, o mănăstire creştină de pe o insulă aflată în faţa coastei EAU, care a existat între secolele VI -VIII d.H.

Prilejul propriu-zis al vizitei Papei în EAU este o "întâlnire inter-religioasă", la care va lua cuvântul şi Arhiepiscopul Romei. Înaintea zborului de reîntoarcere, Sancitatea Sa va celebra o missă în marele stadion din Abu Dhabi, la care sunt aşteptaţi mai bine de 120.000 de credincioşi. Dacă "Papa se va ruga şi pentru victimele războiului din Yemen (în care EAU sunt implicate), atunci acest lucru va fi respectat", a declarat ambasadorul Al Ahmed. "El este un om al păcii şi noi ştim asta", a adăugat el.

Dialog al religiilor

Întâlnirea inter-religioasă este urmărită atent la nivel internaţional. Ambasadorul Al Ahmed s-a declarat convins că vizita va avea o mare importanţă, dincolo de graniţele EAU. "Transmitem în lume un mesaj al păcii şi convieţuirii", a evidenţiat el.

Papa Francisc vorbeşte în schimb despre "o nouă pagină în istoria relaţiilor dintre religii". El a mulţumit de asemenea Marelui Imam al Universităţii Al-Azhar din Cairo, Ahmed Al-Tayeb, care îl va însoţi la întâlnirile din EAU. Egipteanul este privit ca autoritate religioasă supremă de către musulmanii suniţi. Cei doi lideri religioşi au subliniat că credinţa în Dumnezeu uneşte şi nu dezbină, îi apropie pe oameni unii de alţii, îi îndepărtează de duşmănie şi respingere.